Disfunctiile sexuale la femei (disfunctii ale libidoului, ale excitarii si orgasmului, dureri la contact sexual)

Actualizat: 09 Septembrie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Medicii numesc problemele de natura sexuala disfunctii sexuale. Acestea pot fi intalnite atat la barbati, cat si la femei. Femeile prezinta 4 tipuri de disfunctii sexuale:
- disfunctii ale libidoului - cand persoana respectiva nu mai este interesata de sex sau este mai putin interesata decat inainte
- disfunctii ale excitarii - cand nu mai este simtita excitarea sau aceasta nu poate fi pastrata
- disfunctii ale orgasmului - cand persoana respectiva nu poate avea orgasm sau are dureri in timpul orgasmului
- dispareunia (dureri la contactul sexual) - cand sunt resimtite dureri in timpul sau dupa actul sexual

Cauze

Multe aspecte pot dauna vietii sexuale, printre care se numara:
- diverse medicamente
- boli organice (ca diabetul zaharat, hipertensiunea arteriala)
- consumul de bauturi alcoolice
- infectiile vaginale
- depresia
- o relatie de cuplu nefericita sau violenta (in acel moment sau in trecut)
Dorinta sexuala mai scazuta poate aparea in timpul sarcinii, imediat dupa nastere sau in timpul alaptarii. Dupa menopauza, multe femei au o dorinta sexuala diminuata, prezinta uscaciune vaginala sau au dureri in timpul actului sexual.
Stresul vietii de zi cu zi poate afecta viata sexuala. O slujba obositoare sau ingrijirea unor copii mici poate scadea libidoul. Exista si posibilitatea plictiselii de rutina sexuala.

Diagnostic

Pana la 70% din cupluri au probleme de natura sexuala la un moment dat. Majoritatea femeilor au, la un moment dat, senzatia ca raporturile sexuale nu le satisfac. Aceasta nu inseamna ca e vorba de o disfunctie sexuala.
Daca nu exista dorinta de a face sex sau raporturile sexuale nu sunt nicodata satisfacatoare, atunci poate fi vorba de o disfunctie sexuala. Cea mai in masura sa decida daca exista o problema sexuala este chiar persoana in cauza. Este importanta discutarea acestor preocupari cu medicul. Aceste discutii sunt totdeauna confidentiale!

Tratament

Sfaturi utile

Daca lipsa dorintei este problema, se poate incerca schimbarea rutinei. Se poate incerca sexul la ore diferite sau incercarea unor pozitii noi.
Problemele de excitare pot fi rezolvate daca se folosesc lubrifiante pentru uscaciunea vaginala. Daca menopauza s-a instalat, se poate discuta cu medicul despre folosirea suplimentelor estrogenice sau folosirea unei creme cu estrogeni.
Daca exista probleme in atingerea orgasmului, masturbarea poate fi recomandata. Stimularea cu un vibrator inainte de a face sex cu partenerul poate fi de ajutor. Sunt cazuri in care e nevoie de o stimulare de pana la o ora inainte de a face sex. Multe femei nu au orgasm in timpul actului sexual. Daca se doreste obtinerea unui orgasm, se poate incerca impreuna cu partenerul stimularea delicata a clitorisului.
In cazul durerilor in timpul actului sexual, poate fi de ajutor incercarea de pozitii noi. Cand femeia se afla deasupra partenerului sexual, aceasta are mai mult control asupra penetrarii si miscarii. Golirea vezicii urinare, folosirea unor creme sau o baie calda inainte de actul sexual pot fi de ajutor. Daca durerea este simtita in continuare, trebuie consultat un medic. Daca aveti un vagin stramt, puteti incerca folosirea unui tampon pentru ajuta la relaxarea vaginului. Medicul specialist poate da mai multe informatii in acest sens.

Tratament medicamentos

Daca ati ajuns la menopauza sau daca aveti uterul si/sau ovarele extirpate chirurgical, administrarea de estrogen poate ajuta. Terapia estrogenica poate fi o solutie.
Nu s-au intreprins prea multe studii asupra efectelor testosteronului sau Viagrei asupra femeilor, astfel incat medicii nu se pot pronunta asupra eficacitatii lor. Atat testosteronul, cat si Viagra, pot avea efecte secundare serioase, astfel ca utilizarea lor probabil ca nu merita riscul.

Terapii alternative

Este foarte important sa stim cat mai multe despre propriul corp si cum functioneaza acesta. Intrebati-va medicul despre cum pot afecta viata sexuala diferite medicamente, maladii, operatii, varsta, sarcina sau menopauza.
Incercati sa va focalizati asupra senzatiilor, rugandu-va partenerul sa va faca masaj, iar dumneavoastra comentati ce va place si dati indicatii (de exemplu mai repede, mai incet etc). Fanteziile sexuale va pot intensifica dorinta. Incordarea si apoi relaxarea muschilor vaginului va poate creste excitatia. Incercati si alte activitati sexuale in afara actului sexual, cum ar fi masajul, sexul oral sau masturbarea.

Discutia cu partenerul

Vorbiti cu partenerul dumneavoastra despre ce va place si va displace fiecaruia sau despre ce ati dori sa incercati. Cereti ajutorul partenerului dumneavoastra. Amintiti-va ca partenerul dumneavoastra poate sa nu vrea sa incerce ceea ce va doriti dumneavoastra sau ca dumneavoastra nu va doriti ceea ce isi doreste partenerul dumneavoastra sa incerce. Ar trebui sa va respectati placerile si neplacerile fiecaruia. Aceasta va va ajuta sa aveti o relatie sexuala satisfacatoare cu partenerul dumneavoastra. Daca nu puteti vorbi cu partenerul, medicul sau consilierul dumneavoastra va pot ajuta.
Daca simtiti ca partenerul dumneavoastra abuzeaza de dumneavoastra, comunicati acest lucru medicului.
Medicul poate da idei despre cum sa va tratati problemele sexuale sau va poate trimite la un sexolog sau la un consilier in cazul in care este nevoie.


Citeste si despre:

Vor putea medicamentele sa creasca dorinta sexuala a femeilor? Disfunctia sexuala la femei Apetitul sexual: diferentele intre sexe Disfunctiile sexuale si tratamentul lor prin acupunctura Sfaturi pentru imbunatatirea vietii sexuale Activitatea sexuala si supraponderabilitatea Informatii de baza legate de problemele sexuale Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral De ce femeile isi pierd interesul pentru sex? Imbunatatirea vietii sexuale: alimente recomandate si interzise Importanta vietii sexuale Traind si iubind cu un libido scazut Solutii pentru cele mai rusinoase probleme ale barbatilor 8 medicamente si plante care va pot afecta viata sexuala 10 afectiuni sexuale neobisnuite