Copiii nascuti prematur, predispusi la orbire

Actualizat: 30 Mai 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Copiii nascuti prematur, care supravietuiesc complicatiilor, risca sa orbeasca, arata un raport emis de britanicii de la organizatia de caritate Blind Children UK, care au descoperit ca prematuritatea ar avea o influenta puternica asupra sanatatii ochilor.

Copiii nascuti la o varsta gestationala prematura, inainte de 25 de saptamani, si care reusesc sa supravietuiasca prezinta un risc crescut de orbire sau probleme severe de vedere.

Mai mult decat atat, specialistii care au intocmit raportul au descoperit ca 5% dintre prematuri risca sa fie orbi inca de la nastere, chiar daca diagnosticul le este pus ceva mai tarziu, in copilarie.

In plus, specialistii sunt ingrijorati, descoperind ca numarul cazurilor de orbire in randul copiilor sub 5 ani a crescut cu 22% in decurs de zece ani.

Prin intermediul acestei statistici, reprezentantii organizatiei Blind Children incearca sa atraga atentia parintilor asupra semnelor timpurii care indica pierderea vederii la copii - roseata, inflamarea sau mancarimea ochilor, lacrimarea excesiva, ochi impaienjeniti sau in continua miscare - pentru luarea masurilor adecvate de tratament si ingrijire.


Citeste si despre:

Dezvoltarea copiilor nascuti prematur Hipercolesterolemia la copii Probleme ale ochilor ce pot duce la orbire Hemoroizii la copii Copilul prematur Infectia urinara la copii Gripa la copii Dinti ficsi pe implanturi, reabilitarea completa pe care o puteti face. Ce presupune aceasta? De ce revin atacurile de panica si cum poate neurofeedbackul sa rupa cercul vicios Semnele deshidratarii la copii Pneumonia la copii Cancerul la copii: semne si simptome Factori de risc pentru excesul in greutate si obezitatea la copii Administrarea corecta a medicamentelor la copii Depresia si anxietatea la copii Atentie la cancerul la copii!