Un test rapid dezvoltat in Italia poate identifica 3 tulpini ale coronavirusului in 2 ore

Actualizat: 09 Februarie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

La nivel european, Italia a fost una dintre cele mai afectate tari de pandemia de coronavirus, inregistrand cel mai mare numar de decese. Tara nu a fost ocolita nici de tulpina britanica de COVID-19, iar acum oamenii de stiinta au anuntat ca a fost dezvoltat un test rapid care poate indentifica trei tulpini ale coronavirusului in doar doua ore!

Testul dezvoltat de virologul Francesco Broccolo ar putea fi disponibil in curand, de la sfarsitul lunii februarie, in toate laboratoarele care fac analiza testelor moleculare, anunta agentia ANSA, citata de Mediafax.

Broccolo care spune ca testul se bazeaza pe o modificare a tehnicii de reactie in lant a polimerazei (PCR), specializata in identificarea mutatiilor dintr-o gena folosind sonde moleculare marcate cu molecule fluorescente. „Este un instrument care permite efectuarea unui prim screening pe testele pozitive. Urmeaza apoi secventierea materialul genetic fie pentru a avea o confirmare definitiva, fie pentru a identifica eventuale noi variante, altele decat britanica, braziliana si sud-africana”, a explicat acesta, potrivit ANSA.

Surse:
https://www.ansa.it/canale_scienza_tecnica/notizie/biotech/2021/02/08/covid-test-rapido-per-identificare-le-tre-varianti-_973396af-08f6-47bb-8529-9c92231ca340.html
https://www.mediafax.ro/coronavirus/test-rapid-pentru-depistarea-covid-19-identifica-trei-tulpini-sars-cov-2-in-doua-ore-19909490
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24591777-test-rapid-din-italia-poate-identifica-trei-tulpini-ale-coronavirusului-doua-ore.htm

Persoanele cu boli autoimune se pot vaccina impotriva COVID-19? Ce spune Ministerul Sanatatii

Distantarea sociala, igiena mainilor si purtarea mastii ne protejeaza, intr-adevar, de infectia cu COVID-19, insa acestea nu sunt suficiente! Vaccinarea ramane cea mai sigura si rapida cale de a ne proteja, iar Ministerul Sanatatii a facut cateva precizari in legatura cu administrarea vaccinurilor Pfizer/BioNTech, Moderna si AstraZeneca persoanelor cu boli autoimune.

Se pot vaccina anti-COVID si persoanele cu boli autoimune? Da, conform strategiei nationale de vaccinare, acesti pacienti se pot vaccina in etapa a II-a, anunta Ministerul Sanatatii. Inainte de vaccinare, insa, se recomanda ca persoanele cu boli automiune sa consulte medicul specialist pentru o evaluare a starii de sanatate si a tratamentului urmat. Acest lucru este important in special pentru pacientii care se afla intr-un puseu de activitate al bolii!

Mai mult decat atat, Ministerul Sanatatii recomanda ca imunizarea sa fie facuta atunci cand boala autoimuna nu este intr-un puseu evolutiv, pentru a asigura o eficienta buna. Pacientii cu boli autoimune care au avut COVID-19 pot fi vaccinati, de regula, nu mai devreme de 28 de zile de la debutul infectiei.

Inainte de vaccinare se recomanda, pe cat posibil, ca pacientii care necesita un tratament cu imunosupresoare/imunomodulatoare, pe care inca nu l-au inceput, sa il amane pentru cel putin o saptamana dupa administrarea celei de-a doua doze de vaccin. Acest lucru trebuie, insa, discutat cu medicul specialist.

In general, pacientii care iau deja tratament imunosupresor/ imunomodulator se pot vaccina fara intreruperea tratamentului. Medicul specialist va indica daca este necesara intreruperea sau ajustarea tratamentului. Recomandarile pot sa difere in functie de tipul de boala autoimuna si de tratamentul urmat (o atentie speciala trebuie acordata pacientilor tratati cu Rituximab).

Eficienta si siguranta vaccinului anti-COVID la persoanele cu boli automiune

Chiar daca nivelul de eficienta al vaccinului ar putea fi diminuat la pacientii cu boli autoimune comparativ cu media populatiei, este indicat ca acestia sa se vaccineze intrucat vaccinul ofera un grad de protectie impotriva formelor severe de COVID-19. Acest lucru este cu atat mai important pentru pacientii care prezinta si alte boli asociate.

Pana acum nu au fost efectuate studii specifice referitoare la siguranta si eficacitatea vaccinului anti-COVID pentru pacientii cu boli autoimune, desi aceasta categorie de pacienti a fost eligibila sa participe in studiile clinice. Cu toate acestea Ministerul Sanatatii anunta ca la acest moment, nu exista date care sa indice probleme de siguranta pentru pacientii cu boli autoimune la administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech, Moderna sau AstraZeneca deoarece cele trei vaccinuri au un mecanism de actiune bazat pe ARN mesager sau vector viral nereplicativ si nu cauzeaza infectia COVID-19.

Surse:
https://www.facebook.com/MinisterulSanatatii/photos/1368637806824314
http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2021/01/Brosura-medici-vaccinarea-covid-MS-1.pdf
https://srreumatologie.ro/recomandari-privind-vaccinarea
https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/vaccines/recommendations/underlying-conditions.html

2.797 de cazuri noi de COVID-19 in ultimele 24 de ore in Romania

Alte 2.797 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate in ultimele 24 de ore in Romania, in urma a 30.299 de teste efectuate. Bilantul COVID-19 a ajuns la 794.434, potrivit datelor transmise de Grupul de comunicare strategica.

In ultima zi s-au inregistrat 95 de decese, iar la terapie intensiva sunt internati 937 de pacienti.

Coronavirus in Romania pe 9 februarie. Situatia pe judete

Cele mai multe cazuri noi de COVID-19, peste 400, au fost raportate, in ultimele 24 de ore, in judetul Cluj. Capitala, care de regula are cele mai multe imbolnaviri noi, a raportat 335 de cazuri noi.

Judetele cu cele mai multe cazuri de COVID-19 sunt:

• Cluj - 451 cazuri noi;

• Bucuresti - 335 cazuri noi;

• Timis - 240 cazuri noi;

• Brasov - 119 cazuri noi.

Judetul Timis se afla in continuare in topul judetelor cu cea mai mare rata de infectare, urmat de Maramures. In restul judetelor, rata de infectare este sub 3 la mia de locuitori.

• Timis - 3,67 cazuri la mia de locuitori;

• Maramures - 3,10 cazuri la mia de locuitori.

Coronavirus in Romania pe 9 februarie. 95 decese in ultimele 24 de ore

Pana astazi, 19.056 de persoane diagnosticate cu infectie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

In intervalul 08.02.2021 (10:00) – 09.02.2021 (10:00) au fost raportate 95 de decese (54 barbati si 41 femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele din Arad, Arges, Bacau, Bistrita-Nasaud, Botosani, Brasov, Buzau, Caras-Severin, Cluj, Constanta, Covasna, Dambovita, Dolj, Galati, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Maramures, Mures, Neamt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vrancea, Ilfov si Bucuresti.

Dintre acestea, 1 deces a fost inregistrat la categoria de varsta 30-39 ani, 1 deces la categoria de varsta 40-49 ani, 6 decese la categoria de varsta 50-59 ani, 28 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 37 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 22 decese la categoria de peste 80 de ani.
91 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbiditati, iar pentru 3 pacienti decedati nu au fost raportate comorbiditati pana in prezent.

Cate persoane sunt internate la ATI?

In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.337. Dintre acestea, 937 sunt internate la ATI.

Cate teste au fost prelucrate pana acum la nivel national

Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 5.610.170 de teste RT-PCR si 172.163 de teste rapide antigenice. in ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.133 de teste RT-PCR (13.421 in baza definitiei de caz si a protocolului medical si 8.712 la cerere) si 8.166 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare facuta de GCS, au fost raportate si rezultatele a 96 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore si transmise pana la data de 9 februarie a.c.

Coronavirus in Romania - siuatia in tara

Pe teritoriul Romaniei, 39.342 de persoane confirmate cu infectie cu noul coronavirus sunt in izolare la domiciliu, iar 10.279 de persoane se afla in izolare institutionalizata.

De asemenea, 57.443 de persoane se afla in carantina la domiciliu, iar in carantina institutionalizata se afla 143 de persoane.

In ultimele 24 de ore, au fost inregistrate 2.696 de apeluri la numarul unic de urgenta 112 si 1.079 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisa special pentru informarea cetatenilor.

De la debutul pandemiei, 695.398 de pacienti au fost declarati vindecati.

Cati romani s-au vaccinat pana acum

Potrivit datelor puse la dispozitia Comitetului National de Coordonare a Activitatilor privind Vaccinarea impotriva COVID-19 (CNCAV) de catre Institutul National de Sanatate Publica (INSP), prin aplicatia Registrul Electronic National al Vaccinarilor (RENV), care tine evidenta vaccinarilor, pana acum s-au administrat 891.348 de doze de vaccin, dintre care:

- 855.894 doze din vaccinul Pfizer/BioNTech

- 35.454 doze din vaccinul Moderna.

Numarul total de reactii adverse inregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (incepand din 27 decembrie 2020) este de 2.489 comune si minore, din care 11 sunt in curs de investigare.

Situatia romanilor din alte tari

In ceea ce priveste situatia cetatenilor romani aflati in alte state, 8.403 cetateni romani au fost confirmati ca fiind infectati cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.197 in Italia, 2.075 in Spania, 187 in Marea Britanie, 125 in Franta, 3.116 in Germania, 93 in Grecia, 49 in Danemarca, 37 in Ungaria, 28 in Olanda, 2 in Namibia, 4 in SUA, 7 in Suedia, 131 in Austria, 22 in Belgia, 6 in Japonia, 2 in Indonezia, 37 in Elvetia, 3 in Turcia, 2 in Islanda, 2 in Belarus, 2 in Bulgaria, 12 in Cipru, 2 in India, 2 in Ucraina, 8 in Emiratele Arabe Unite, 13 in Republica Moldova, 3 in Muntenegru, 218 in Irlanda, 2 in Singapore si cate unul in Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federatia Rusa si Croatia. De la inceputul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) si pana la acest moment, 151 de cetateni romani aflati in strainatate, 34 in Italia, 19 in Franta, 43 in Marea Britanie, 25 in Spania, 14 in Germania, 2 in Belgia, 3 in Suedia, 4 in Irlanda, 2 in Elvetia, unul in SUA, unul in Brazilia, unul in Republica Congo, unul in Grecia si unul in Iran, au decedat.

Dintre cetatenii romani confirmati cu infectie cu noul coronavirus, 798 au fost declarati vindecati: 677 in Germania, 90 in Grecia, 18 in Franta, 6 in Japonia, 2 in Indonezia, 2 in Namibia, unul in Luxemburg, unul in Tunisia si unul in Argentina.

Nota: aceste date sunt obtinute de misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei in strainatate, fie de la autoritatile competente din statele de resedinta, in masura in care aceste date fac obiectul comunicarii publice, fie in mod direct de la cetatenii romani din strainatate.


Citeste si despre:

Herpesul ocular poate cauza pierderea vederii? Dr. Romina Sima: Este endometrioza cauza a infertilitatii? Cum o tratam? Monitorizarea prenatala a anomaliilor fetale Ce este feocromocitomul? Cand devine sindromul de realimentare o afectiune letala? Probioticele. De la disbioza la eubioza si imunitate optima. Hepatita autoimuna o afectiune rara care afecteaza ficatul Anticoagulante in fibrilatia atriala. Cand este indicat sa le iei? Recomandari pentru evitarea dezvoltarii neoplaziei mamare Anevrismul cerebral Am hipertensiune. Cum ma tratez?