Tratarea cancerului, dezbatuta de peste 100 de medici de renume international, la Brasov

Actualizat: 01 Octombrie 2015
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Spitalul Sf. Constantin Brasov a organizat in perioada 29-30 septembrie 2015 simpozionul cu participare internationala „Chirurgia citoreductiva si chimioterapia hipertermica intraperitoneala (HIPEC)”.

Tema centrala a evenimentului a constituit-o interventia HIPEC (Chimioterapia hipertermica intraperitoneala). HIPEC este un proiect unic pentru sistemul medical privat in Romania, dar si in Europa de Est.

A fost lansat in iunie 2013 la Brasov si este dedicat pacientilor cu tumori abdominale avansate, extinse la seroasa peritoneala (asa-numita "carcinomatoza peritoneala").

Despre eveniment

Evenimentul, organizat in parteneriat cu Universitatea Transilvania din Brasov, a adus impreuna 100 de participanti, personalitati de renume in domeniu, reprezentanti ai centrelor de chirurgie oncologica din Milano (Prof. Marcello Deraco) si Geneva (Prof. Frederic Ris), medici chirurgi, oncologi, ginecologi si radiologi din principalele centre chirurgicale din Romania, alaturi de cativa dintre cei 36 de pacienti care au beneficiat deja de procedura CRS-HIPEC la Spitalul Sf. Constantin din Brasov.

„Ideea de a organiza acest eveniment a pornit chiar de la pacientii nostri. Prin intermediul lor am aflat ca in Romania procedura HIPEC este foarte putin cunoscuta, iar multi dintre ei cauta solutii peste hotare. Pe langa popularizarea disponibilitatii procedurii in Romania, ne dorim de asemenea sa sustinem deschiderea de noi centre HIPEC in Romania si ne exprimam disponibilitatea de a colabora cu colegii din alte spitale si a impartasi experienta noastra din cei trei ani de activitate HIPEC la Brasov.

Nu in ultimul rand, speram ca pe aceasta cale sa aducem un nou argument cu privire la introducerea procedurii HIPEC in Programul National de Oncologie, sa ne sustinem impreuna cauza prin actiuni permanente de lobby avand ca scop final imbunatatirea calitatii vietii pacientului roman”, a declarat in deschiderea simpozionului Managerul General al Spitalului Sf. Constantin, dna Camelia samota.

Pe langa prezentarile invitatilor din strainatate, si-au impartasit experienta si membrii echipelor de chirurgie oncologica de la Institutul Fundeni (Dr. Leonard David), UMF Tg. Mures (Conf. Dr. Mihai Capilna si Conf. Dr. Dorin Marian), UMF Iasi (Dr. Ionut Hutanu), acesta din urma prezentand demersurile intreprinse pentru infiintarea unui centru HIPEC in cadrul Institutului Regional de Oncologie Iasi.

Dr. Bogdan Moldovan, sef al sectiei de chirurgie si coordonator al proiectului HIPEC la Spitalul Sf. Constantin, a declarat: „Romania este singura tara din Uniunea Europeana in care aceasta procedura nu este decontata de sistemul de asigurari de stat, sau este pseudo-decontata la tariful pe caz rezolvat identic pentru o apendicita, sau pentru o hernie; practic in acest fel exista o discriminare a pacientilor dupa criteriul financiar – cei care isi pot perimite aceasta procedura si cei care nu isi pot permite.”

Interventie chirurgicala transmisa live

In cea de-a doua zi a simpozionului a fost efectuata cu succes o interventie chirurgicala CRS-HIPEC de catre echipa italiano-romana formata din Prof. Dr. Marcello Deraco si Dr. Bogdan Moldovan, in cazul unei paciente in varsta de 50 de ani din Bucuresti, diagnosticata cu mesoteliom peritoneal.

in ciuda stadiului foarte avansat al bolii, interventia chirurgicala a durat doar 6 ore si a presupus in prima etapa rezecarea tuturor formatiunilor tumorale din abdomen si ulterior irigarea cavitatii abdominale cu un citostatic preincalzit la temperatura inalta.

Lansarea campaniei „Se poate si acasa, Romania evolueaza!”

Dorinta de a oferi mai multa vizibilitate medicilor dedicati, dar si de a face cunoscute opiniei publice noile tehnologii si proceduri medicale este unul dintre motivele pentru care, astazi, prin acest simpozion, Spitalul Sf. Constantin lanseaza campania nationala ”Se poate si acasa, Romania evolueaza!”, o campanie care isi propune sa refaca preconceptia generalizata privind sistemul medical romanesc, conform careia ”…tara duce lipsa de servicii medicale de exceptie, iar paleta de afectiuni care pot fi tratate ”acasa” este una restransa si slab sustinuta de aparatura si tehnologie”.

O campanie care isi propune sa-i tina pe romani in tara, sa le ofere posibilitati de tratament asemenea celor din occident. O campanie cu si pentru medici romani, care isi doreste sa trezeasca spiritul de implicare in fiecare dintre acestia.


Citeste si despre:

Un mar pe zi tine departe 5 tipuri de cancer Remedii naturale pentru cancerul de san Cum poate fi invins cancerul care recidiveaza Radioterapia salveaza vieti, iar cancerul este invins Dieta si riscul de cancer Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Cancerul osos Cancerul pancreatic Cancerul cervical Cancerul anal Intoxicatia cu paracetamol