Seniorii din Sectorul 3 invitati la teatru si la dans in cadrul unei actiuni de informare cu privire la Boala Parkinson

Actualizat: 22 Decembrie 2015
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Asociatia de lupta impotriva Bolii Parkinson a organizat, impreuna cu Primaria Sectorului 3, evenimentul „Gradina cu Sprante”, o actiune de informare dedicata seniorilor din acest sector.

Aproximativ 300 de seniori au participat la evenimentul organizat luni, 21 decembrie, la scoala Gimnaziala de Arte nr. 5 unde au aflat mai multe despre bolile batranetii si boala Parkinson de la medicul neurolog Mihai Vasile.

Povestea celor 72.000 de pacienti cu boala Parkinson si stigmatizarea de care acestia se lovesc in fiecare zi au fost transformate de actorii Dragos Huluba si Eduard Adam intr-un emotionant moment de teatru-pantomina.

Spectacolul „Romania. inchis pentru inventar”, dar si un program de tango si dansuri de societate sustinut de seniorii Cluburilor din Sectorul 3 au completat programul evenimentului „Gradina cu Sperante”.

Despre boala Parkinson:
Boala Parkinson, cea de-a doua afectiune neurologica degenerativa ca frecventa din Romania, afecteaza in acest moment peste 72.000 de persoane si inregistreaza un ritm sustinut de crestere a incidentei. Boala afecteaza atat pacientul, care are nevoie de suport constant, cat si familia lui – fiecare 2 din 500 pacienti isi pierd independenta, demnitatea si viata pe care o aveau inainte de boala. De cele mai multe ori pacientii sunt stigmatizati de societate, fiind adesea confundati cu persoane aflate in stare de ebrietate.Tremorul necontrolabil, rigiditatea musculara si bradikinezia, pierderea echilibrului si a coordonarii sunt principalele simptome ale bolii Parkinson.

Despre campania „Gradina cu Sperante“
Gradina cu sperante este o campanie de informare si educare a publicului larg si a pacientilor cu privire la Boala Parkinson. Campania initiata de Asociatia de Lupta impotriva Bolii Parkinson in parteneriat cu Societatea Romana de Neurologie si AbbVie a fost lansata in aprilie printr-un covor de peste 15.000 de lalele – simbolul Bolii Parkinson – expus in Centrul Vechi al Capitalei si prin lansarea unei pagini de Facebook (www.facebook.com/parkinsonromania). Ulterior in cadrul campaniei a fost realizat un barometru al discriminarii, pentru a intelege atitudinea populatiei generale fata de pacientii cu Boala Parkinson. Pana in prezent peste 10.000 de mesaje de sustinere pentru pacienti au fost stranse in cadrul campaniei si au avut loc zeci de evenimente dedicate bolnavilor.

Despre Asociatia de lupta impotriva Bolii Parkinson:
Asociatia de lupta impotriva Bolii Parkinson este o organizatie neguvernamentala, nonprofit, apolitica care apara interesele celor 72.000 de bolnavi de Parkinson din Romania. infiintata in anul 2006, Asociatia are peste 550 de membrii, 350 dintre acestia fiind afectati de aceasta boala.


Citeste si despre:

Masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar Modificarea si completarea OUG nr. 115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar Organizarea si efectuarea garzilor in unitatile publice din sectorul sanitar Cum se reflecta abuzurile din copilarie in relatiile varstei adulte Remedii pentru a elimina toxinele din organism Acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa Cifoza congenitala Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Infectia cu Escherichia coli Dificultati de alaptare 8 mituri si adevaruri despre prevenirea dementei si a sindromului Alzheimer Dieta mediteraneana imbunatateste memoria si creste longevitatea 5 retete simple pentru o piele sanatoasa pe timp de vara Glutenul poate afecta sanatatea chiar daca nu ai intoleranta? 6 motive pentru care plang bebelusii noaptea si tu pierzi ore pretioase de somn