Scoala Medicala Europeana - Instruirea personalului medical pentru tehnologii inovatoare si proceduri moderne in dializa

Actualizat: 17 Aprilie 2013
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

IHS Medical School anunta incheierea cu succes a proiectului „Scoala Medicala Europeana – Instruirea personalului medical pentru tehnologii inovatoare si proceduri moderne in dializa”, primul program de formare dedicat specialistilor – medici, asistenti medicali, statisticieni si tehnicieni - din centrele de dializa si nefrologie din Romania.

Pentru IHS Medical School, acest program a reprezentat doar prima dintre initiativele menite sa dezvolte calitatea ingrijirilor acordate pacientilor din Romania, prin intermediul programelor de educatie medicala continua.

Proiectul, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, a fost implementat de IHS Medical School in parteneriat cu City University London.

De-a lungul celor trei ani de desfasurare a proiectului, au fost organizate 77 sesiuni de formare in domenii relevante pentru activitatea din centrele de dializa si nefrologie:

Proiectul a contribuit la perfectionarea cunostintelor a peste 600 de cadre medicale din centre de dializa publice si private din toata tara. Cursurile au fost sustinute de specialisti cunoscuti in domeniul medical, profesori universitari si medici, atat din tara, cat si din strainatate.

Punctul central al proiectului, cursurile de perfectionare in dializa pentru asistenti medicali, au fost sustinute de formatori - asistenti medicali, care au avut ca suport teoretic materiale elaborate de medici cu experienta, pe baza curriculum-lui european in domeniu. Formatorii asistenti medicali au stiut astfel sa transmita cel mai bine informatiile teoretice si practice relevante pentru colegii lor.

Pe langa actualizarea si imbunatatirea cunostintelor de specialitate, participantii au fost incurajati in cadrul acestor cursuri sa redescopere valori precum empatia, respectul fata de pacienti si satisfactia vietii profesionale.

„La cursurile de dializa am invatat sa ma raportez la ceilalti, sa ii ascult si cred ca cel mai important lucru in meseria mea este comunicarea cu pacientii si familiile lor”, spune Liviu Suciu, asistent medical la un centru privat de dializa din Cluj-Napoca, participant la cursurile organizate in cadrul proiectului.

Un alt participant, Ioana Bathori, asistent medical la un centru privat de dializa din Targu-Mures, sustine ca „Realizarea cea mai importanta a fost ca ne-am raportat altfel la pacientii nostri. Mi-am dat seama ca trebuie sa fim atenti in primul rand la ei ca oameni si sa le acordam ingrijirile necesare nu prin automatisme, ci printr-o inalta tinuta profesionala.”

Dr. Dimitrie Capsa, coordonatorul medical al proiectului, considera ca „IHS Medical School a realizat in totalitate si cu succes programul, contribuind astfel la imbunatatirea ingrijirilor si calitatii vietii pacientilor cu boli de rinichi”.

Dupa trei ani in care am derulat acest proiect complex, suntem mandri sa anuntam indeplinirea tuturor obiectivelor pe care ni le-am propus. Le multumim tuturor participantilor si formatorilor pentru implicare si contributia la reusita proiectului”, concluzioneaza Rodica Paslaru, coordonator organizare programe de formare in cadrul proiectului.


Citeste si despre:

Cat de des trebuie sa mergi la medic pentru evaluarea sanatatii? Cand ar trebui sa consultam medicul pentru o raceala? Planificarea vizitelor la medic pentru copilul tau Recuperarea medicala pentru durerile lombare Ratele de succes FIV – Efectele varstei asupra fertilitatii Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate Lobectomia pulmonara - optiune medicala pentru afectiunile pulmonare complexe Top 10 urgente medicale si tratamentul lor Medicamente eliberate si fara prescriptie medicala Lentilele de contact medicale, o solutie eleganta si practica