MedLife isi consolideaza pozitia in centrul tarii si deschide cea mai mare clinica medicala din Sibiu

Actualizat: 07 Decembrie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

MedLife isi consolideaza pozitia in centrul tarii si deschide cea mai mare clinica medicala din Sibiu in urma unei investitii de peste 2,5 milioane de euro

• Odata cu deschiderea noii unitati, MedLife ajunge la 30 de hyperclinici la nivel national.
• Noua hyperclinica MedLife sustine misiunea companiei de a oferi servicii medicale la standarde internationale tuturor pacientilor, atat din zona de retail, cat si din cea corporate.
• in prezent, MedLife este operatorul cu cea mai extinsa retea din Romania, oferind pacientilor avantajul de a ajunge la medic in aproximativ o ora de mers cu masina, indiferent de locul in care se afla.
• Compania continua planurile de extindere la nivel national si international, prin dezvoltare organica sau prin achizitii. Reprezentantii anunta ca exista premise ca MedLife sa devina anul acesta primul furnizor de servicii medicale private din Romania care ajunge la o treime de milliard de euro.

MedLife, cel mai mare sistem medical privat din Romania, continua planurile de extindere si inaugureaza o noua unitate medicala in Municipiul Sibiu, care pune la dispozitia sibienilor servicii medicale integrate, axate pe patru arii de excelenta: pediatrie, diabet, sanatatea sanului si recuperare medicala. Cea mai noua hyperclinica MedLife, dispusa pe 5 nivele, se intinde pe o suprafata de 1500 mp si este rezultatul unei investitii de peste 2,5 milioane euro.

In cadrul noii unitati multidisciplinare, pacientii din Sibiu si din imprejurimi pot beneficia in sistem ambulatoriu de consultatii si investigatii pentru 26 de specialitati medicale. Pe langa centrul pentru adulti, cu cabinete de cardiologie, neurologie, ginecologie, oftalmologie, ortopedie, endocrinologie, reumatologie, medicina interna si medicina de familie, ecografie, urologie si neurochirurgie, dermatologie, medicina Muncii, Hyperclinica MedLife Sibiu integreaza si un centru pentru copii cu cabinete de pediatrie, cardiologie, neurologie, gastroenterologie si boli de nutritie, ortopedie, chirurgie, pneumologie, alergologie oftalmologie, endocrinologie. Totodata, noua unitate cuprinde si centre integrate de recuperare, diabetologie, medicina muncii, recoltare si un departament de imagistica si senologie.

In ceea ce priveste departamentul de imagistica si senologie, hyperclinica MedLife Sibiu se impune prin aparatura de ultima generatie, fiind dotata cu un aparat de rezonanta magnetica nucleara (RMN), un sistem de mamografie spectrala cu substanta de contrast Senographe Pristina si un ecograf GE Logiq E10s cu ajutorul carora se fac examinari, se efectueaza punctii, marcaje cu marker din titan si localizari preoperatorii.

Echipa medicala este formata din peste 50 de medici, cu echipe integrate pe specialitati (ginecologie, cardiologie, ortopedie, diabet, endocrinologie, neurologie s.a.)

Deschiderea unei noi unitati MedLife in Sibiu face parte din planul de dezvoltare organica la nivel national, contribuind la consolidarea pozitiei de lider al medicinei private din Romania. Ne bucuram ca putem oferi pacientilor din Sibiu si din proximitate inca o clinica medicala, cea mai mare din oras, in cadrul careia, atat copiii, cat si adultii, au acces la servicii medicale de top, la standardele unui sistem european. Asa cum am mai anuntat, avem ambitii importante pe zona de dezvoltare si vom continua in mod sustinut si in anii ce urmeaza planul de extindere, atat organic, cat si prin achizitii”, a declarat Mihai Marcu, Presedinte si CEO MedLife Group.

MedLife este prezent in Sibiu inca din 2018, odata cu achizitionarea integrala a pachetului de actiuni a diviziei de servicii medicale Polisano. De atunci, cele 2 spitale si cele 3 clinici Polisano, reteaua de laboratoare si centre de recoltare, precum si centrul de radioterapie-oncologie fac parte din Grupul MedLife.

“Polisano este alaturi de locuitorii din judetul Sibiu de aproximativ 30 de ani, iar deschiderea noii unitati MedLife din Sibiu ne aduce si mai aproape de acestia. in prezent, MedLife Polisano acopera toate nevoile pacientilor, de la preventie la diagnostic, tratament si interventii chirurgicale de mare complexitate. in continuare, ne propunem sa sporim siguranta pacientului, sa tinem pasul cu tehnologizarea si sa dezvoltam proiecte si servicii adaptate erei digitale. in acest sens, avem prioritati legate de digitalizare (prin intermediul clinicii virtuale, folosirea robotilor si implementarea dosarului electronic al pacientului), proiecte bazate pe inteligenta artificiala in domeniul recuperarii si al imagisticii medicale, proiecte multidisciplinare de anvergura (oncologie, brain team si heart team) si crearea unei retele de screening, pe domeniile imagistica, oncologie si cardiologie”, a declarat Celestin Constantin, Manager MedLife Sibiu.

Hyperclinica MedLife Sibiu este situata pe Bd. Mihai Viteazu 4A si functioneaza de luni pana vineri, in intervalul orar 08:00-20:00. Pentru informatii si programari, pacientii pot accesa numarul de call center 021 9383.

***
Despre Sistemul Medical MedLife:

Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sanatos si a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din Romania. Antreprenorii romani, care au pus bazele acestei companii, au investit si s-au implicat pentru a aduce schimbare in sistemul de sanatate romanesc, au crezut in inovatie si au indraznit sa tinteasca cat mai sus, pentru a oferi pacientilor romani calitate, profesionalism, grija si respect pentru nevoile lor.

Compania opereaza cea mai extinsa reea de clinici, una din marile reele de laboratoare medicale, spitale generale i specializate i are cea mai mare baza de clieni corporate pentru Pachete de Prevenie in Sanatate din ara. Este, de asemenea, din punct de vedere al vanzarilor, unul dintre cei mai mari jucatori de servicii medicale private din Europa Centrala si de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes in ceea ce priveste atat cresterea organica, cat si cresterea prin achizitii. Echipa sa puternica si experimentata de management, a fost capabila sa creeze si sa gestioneze aceste oportunitati de crestere, dobandind cunostinte si experienta valoroase, care sa ii permita gasirea celei mai bune cai pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie romaneasca cu traditie, MedLife a ales sa se listeze la Bursa din Romania, fiind un model al listarilor pe piata locala de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanta corporativa pe care o are implementata, a inspirat si alte companii locale spre a porni pe acest drum si a ajuta la dezvoltarea capitalului romanesc si a economiei. Actiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzactionare pe piata reglementata la vedere administrata de Bursa de Valori Bucuresti, Categoria Premium, avand simbolul de tranzactionare ″M″.

In perioada de pandemie MedLife a reusit sa joace un rol esential in societate si sa capete un statut de lider in monitorizarea pandemiei prin implicarea activa in zona de cercetare.

Compania continua sa investeasca in proiecte cu impact asupra comunitatii locale in tehnologie si infrastructura. Creaza locuri de munca si dezvolta un ecosistem care contribuie la dezvoltarea si mentinerea unei Romanii sanatoase.


Citeste si despre:

Sincopa 7 obiceiuri profesionale ale oamenilor fericiti Dr. Mihai Andrei, medic primar gastroenterolog ne raspunde la cateva intrebari despre cancerul colorectal Anatomia inimii - arterele si venele 6 condimente si plante care tin diabetul sub control! Probioticele. De la disbioza la eubioza si imunitate optima. “Codul European Impotriva Cancerului”– 12 sfaturi ce pot ajuta la preventia si vindecarea precoce a multor forme de cancer Sfaturi pentru cei care acorda ingrijiri Ingrijirea copilului EMC - medici de familie in Programul de diabet Catalogul national de programe de studii complementare