Gala Medica Academica premiaza excelenta in medicina

Actualizat: 02 Decembrie 2010
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Tarus Media organizeaza maine, 03.12.2010, ora 19:00, Hotel Hilton, Gala “ Premiile Medica Academica” punctand astfel un an de la lansarea conceptului editorial Medica Academica. In cadrul evenimentului vor fi acordate distinctii celor care au contribuit la o schimbare pozitiva a sectorului medical romanesc. Va invitam sa ne fiti alaturi si va multumim totodata pentru sprijinul acordat in acest an.

Organizata sub egida Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, Gala “Premiilor Medica Academica” reprezinta un tribut adus excelentei medicale romanesti, celor care prin activitatea lor s-au transformarii pozitive a medicinei romanesti. Pentru acest eveniment, gimnasta Andreea Raducanu a transmis o scrisoare speciala adresata medicului Ioachim Oana.

Categoriile de premii pentru care s-au facut nominalizari sunt urmatoarele:
Premiul “Dan SETLACEC” acordat de Academia Oamenilor de Stiinta din Romania si Medica Academica, pentru Cea mai buna realizare in chirurgie (se acorda unui tanar medic sub 40 de ani);
Premiul acordat de Fundatia “Nicolae Cajal”, pentru cea mai buna realizare in domeniul cercetarii fundamentale in medicina;
Premiul Medica Academica pentru intreaga activitate;
Premiul Medica Academica pentru o comunitate sanatoasa;
Premiul Medica Academica pentru business medical;
Premiul Medica Academica pentru contributie in revista;
Premiul acordat de “Fundatia Gerota" si MedicalStudent.ro (se acorda unui student la Medicina), pentru implicarea activa in proiecte educationale studentesti in domeniul medical;

Si-au confirmat prezenta membri Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, cei mai renumiti profesori si reprezentanti de top din sectorul de business.

Dupa momentul decernarii premiilor urmeaza o prezentare de moda a celebrei creatoare Cosmian Englizian – designerul care a intrat in 2009 a intrat in Cartea Recordurilor ca designer al rochiei cu cele mai multe perle si cristale Swarovski din lume (peste 55.000 de piese aplicate manual).

Pentru confirmari: Johana Toma, [email protected]; 0766 56 36 71


Citeste si despre:

Selectia si pregatirea prin rezidentiat cu timp partial in specialitatea medicina de familie A XV- A CONFERINTA NATIONALA DE MEDICINA DE URGENTA 'Medicina de Urgenta: Summum de specializari sau supraspecializare?' Lista cu medicamentele de care beneficiaza asiguratii, cu sau fara contributie personala, pe baza de prescriptie medicala, in sistemul de asigurari sociale de sanatate A XVI- A Conferinta Nationala de Medicina de Urgenta Care sunt serviciile medicale de care beneficiez? Norme de preluare a praxisului Sindromul de tunel carpian Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Dureri lombare Organizarea si desfasurarea screening-ului in cancerul de col uterin Riscurile legate de expunerea la agenti biologici in munca Boala inflamatorie pelvina Infectia tractului urinar la tineri si adulti Despre bolile cronice: interviu acordat SfatulMedicului.ro de catre Dna. Maria Vasilescu, General Manager Tarus Media Noi provocari pentru sistemul romanesc de sanatate