Cea de-a treia editie a Simpozionului Patologia Respiratorie in Practica Medicala Curenta

Actualizat: 07 Mai 2012
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

In intervalul 26-27 aprilie s-a desfasurat la Hotel Brancusi din Targu Jiu cea de-a treia editie a Simpozionului "Patologia Respiratorie in Practica Medicala Curenta", eveniment organizat de catre Spitalul de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" impreuna cu Houston NPA, Consiliul Judetean Gorj si Universitatea "Constantin Brancusi".

La actiune au participat peste 200 de cadre medicale si asistenti medicali. Simpozionul s-a desfasurat sub egida Societatii Romane de Pneumologie reunind unele dintre cele mai mari nume din domeniul pneumologiei romanesti. Evenimentul s-a bucurat de coordonarea unuia dintre cei mai de seama medici gorjeni, profesorul universitar doctor Constantin Marica, actualul vicepresedinte al Societatii Romane de Pneumologie, expert TB si MDR al Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Pentru prima data simpozionul a fost structurat sub forma a doua conferinte, una dedicata medicilor si una destinata asistentilor medicali. Evenimentul a inglobat prezentari dedicate medicilor si asistentilor medicali care au avut scopul de a clarifica aspectele legate de traseul pacientului diagnosticat cu boala respiratorie in sistemul sanitar, prin facilitarea unor dezbateri si schimb de feedback intre specialisti cu privire la strategiile, instrumentele si mecanismele eficiente in lupta pentru prevenirea si controlul maladiilor respiratorii in Romania.

Printre lectorii care au participat la acest eveniment s-au numarat:


Prof. univ. dr. Constantin Marica, vicepresedintele Societatii Romane de Pneumologie, expert TB si MDR al Organizatiei Mondiale a Sanatatii: "Pneumologia romaneasca a facut un salt deosebit de important, atat in metodologia de diagnostic, care in acest moment este la standarde europene, cat si in posibilitatile terapeutice. in cadrul Patologiei Respiratorii, pe primul loc ca importanta si problema a sistemului de sanatate se situeaza tuberculoza, urmata indeaproape de bolile obstructive cronice, cancerul bronhopulmonar si infectiile respiratorii nespecifice. Simpozionul national "Patologia Respiratorie in Practica Medicala Curenta", aflat la a III-a editie, desfasurat sub patronajul SRP, cu o participare extrem de larga, 9 centre universitare din tara, isi dovedeste in fiecare an utilitatea prin nivelul inalt profesional al comunicarilor si discutiilor extrem de utile care conduc spre un singur tel: optimizarea activitatii in pneumologie. De aceea consider ca simpozionul de la Targu Jiu se inscrie intre manifestarile de prestigiu, ce va avea in curand si recunoastere internationala sub egida SRP".

Prof. dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie: "Noi am avut o dezbatere in cadrul Comitetului Societatii Romane de Pneumologie in urma cu cativa ani, in care se aduceau in discutie doua aspecte: facem manifestari mari sau facem manifestari mici? Putem credita manifestarile locale? Eu am fost un sustinator frecvent al acestei manifestari care iata ca intra in traditie si ma bucura ca aceasta colaborare a evoluat, s-a dezvoltat si a ajuns la cea de-a treia editie pentru ca de multe ori accesul medicilor din anumite judete la manifestari este destul de redus. Exista o serie de restrictii financiare care nu le permite sa fie prezenti la toate manifestarile Societatii, iar dezvoltarea unei traditii si aceasta colaborare intre Spitalul "Tudor Vladimirescu" si Societatea Romana de Pneumologie deja este la un punct care nu mai are cale de intoarcere. Prezenta din ce in ce mai numeroasa a cadrelor medicale de la an la an la aceasta manifestare dovedeste ca suntem pe drumul cel bun. Din alt punct de vedere, in aceasta colaborare mi se pare foarte importanta ideea de a dezvolta si a demonstra ca pneumologia este o specialitate dinamica, ca este o specialitate in care nu tuberculoza este principala boala, din contra aici avem o multitudine de boli cronice netransmisibile cum este BPOC, astmul sau cancerul bronhopulmonar care flageleaza sistemul din multe puncte de vedere. Asadar, extinderea paletei prezentarilor in cadrul acestei manifestari traditionale reprezinta un castig pentru pneumologia romaneasca si ca Societatea traieste si prin aceasta manifestare".

Prof. dr. Cristian Didilescu, Institutul "Marius Nasta" Bucuresti: "Implicarea Societatii Romane de Pneumologie a fost totala in evenimentul care a avut loc la Targu Jiu. De la nivelul functiilor celor prezenti, numerosi membri ai Societatii, la antrenarea presedintilor de filiale judetene pentru a participa la aceasta conferinta care tinde sa fie reprezentativa au reprezentat provocari duse cu bine la capat. in mod concret, am avut participanti de la un punct cardinal la altul si a existat o pregatire minutioasa pentru eveniment, iar asta s-a facut sub coordonarea Comitetului Stiintific condus de Profesorul Marica cu verificarea temelor prezentate, fiind cautata o panoplie, un evantai cat mai larg de interes practic. Nu trebuie sa omitem si rolul pe care Spitalul "Tudor Vladimirescu" il joaca an de an in acest eveniment, incepand de la manager si pana la ultimul medic care a fost prezent la simpozion cu lucrari foarte interesante. Eu ma declar incantat de acest eveniment, am avut rezidenti, medici primari, specialisti si doctoranzi prezenti aici".

Dr. ktp. Tiberiu Tataru, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" Targu Jiu: "In primul rand Spitalul de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" este organizator al acestui eveniment si, impreuna cu Houston NPA, au reusit sa organizeze una dintre actiunile la care au participat nume foarte mari din domeniul pneumologiei romanesti, as spune chiar al doilea ca importanta dupa Congresul National. Dat fiind faptul ca am avut rezultate atat de bune la ultimele 3 editii anuale (prezenta numeroasa a specialistilor, prezentari utile pentru practica curenta, teme de interes) vom incerca sa organizam de acum la o anvergura si mai mare, pentru anul viitor intentionand sa sustinem la Targu Jiu un simpozion international in domeniul pneumologiei. Acest lucru a fost si va fi posibil cu implicarea domnului Ion Calinoiu, presedintele Consiliului Judetean Gorj care ne-a sprijinit in organizarea evenimentului, dar si pentru diversificarea serviciilor medicale oferite de Spital, respectiv pentru modernizarea infrastructurii. Astfel, anul acesta, in luna septembrie vom inaugura o salina, cea mai mare salina din sud-vestul Romaniei si tot in septembrie vom pune bazele unui compartiment de recuperare respiratorie. Spre sfarsitul acestui an vom deschide si Clubul Pacientilor, destinat bolnavilor de tuberculoza, in cadrul caruia le vom asigura acestora in incinta spitalului activitati precum ergoterapia si terapia ocupationala".

Simpozionul a avut un caracter interdisciplinar, urmarindu-se realizarea unei colaborari eficiente intre medicii pneumologi - medicii de familie - medicii internisti - specialisti in medicina fizica si de recuperare - medici cardiologi - medici chirurgi - asistenti medicali.

Programul stiintific al simpozionului a fost creditat EMC (pentru medici si asistenti). Temele abordate la conferinta dedicata medicilor:


Temele abordate la conferinta dedicata asistentilor medicali:


In program sunt incluse si doua cursuri: “Bronhoscopia – de la metoda banala de diagnostic la terapie de varf" si “Bronhopneumopatia cronica obstructiva- repere practice pentru diagnostic si tratament". Coordonator stiintific al conferintei pentru asistenti este Drd Adriana Udristioiu.


Citeste si despre:

Rolul ecografiei toracice in monitorizarea afectiunilor pulmonare Gusa multinodulara hipertiroidizata Tipuri de analize medicale si importanta acestora Legatura dintre afectiunile cardiologice si coronavirus Cand se fac analizele de sange la copii si de ce? Interviu cu Dna. Dr. Serafinceanu Nakisa, medic pediatru Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Hiperreactivitatea bronsica Rinita alergica - simptome si metode de ameliorare Reumatismele degenerative - artroza si spondiloza Vaccinul antituberculoza (BCG) Neuropatia - cauze si tratament