Boala cronica de rinichi, diabetul si bolile cardiovasculare reduc semnificativ speranta de viata

Actualizat: 10 Martie 2011
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Societatea Romana de Nefrologie avertizeaza: 'Boala cronica de rinichi, diabetul si bolile cardiovasculare sunt astazi principalii factori implicati in reducerea semnificativa a sperantei de viata a populatiei.'

Specialistii estimeaza ca diabetul determina o crestere de aproximativ 12 ori a riscului de boala cronica de rinichi stadiu terminal, in conditiile in care prevalenta bolii cronice de rinichi in populatia generala atinge valori intre 11-15% si este in crestere.
Cea mai frecventa cauza de mortalitate in randul pacientilor cu nefropatie, indiferent de stadiul de afectare, ramane cea cardiovasculara.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, marcata anual la nivel international pe data de 10 martie - anul acesta sub sloganul „Protejeaza-ti rinichii, salveaza-ti inima”, Societatea Romana de Nefrologie, cu sprijinul sanofi-aventis, doreste sa traga un semnal de alarma asupra pericolului reprezentat de boala cronica de rinichi in randul populatiei, precum si de asocierea dintre aceasta afectiune si bolile cardiovasculare si diabet. Asocierea dintre boala cronica de rinichi (BCR), diabet si bolile cardiovasculare reprezinta o amenintare pentru sanatatea publica, reducand semnificativ speranta de viata a populatiei. Din cauza relatiei complexe de cauzalitate dintre boala cronica de rinichi si boala cardiovasculara, fiecare dintre ele poate reprezenta factor de risc, cauza sau complicatie a celeilalte.

In contextul cresterii numarului de pacienti cu diabet zaharat tip 2 si cu obezitate la nivel mondial, diabetul reprezinta principala cauza a bolii cronice de rinichi. Conform estimarilor specialistilor, diabetul determina o crestere de aproximativ 12 ori a riscului de boala cronica de rinichi stadiu 5 (stadiu terminal). Gradul de afectare a functiei renale la persoanele diagnosticate cu diabet creste progresiv in timp, de la 7,3% in momentul diagnosticarii diabetului, pana la 17,3% dupa 5 ani de la diagnostic, ajungand dupa 10 ani la 24,9% si dupa 15 ani la 28%1. Riscul pacientului cu afectare renala ramane unul cardiovascular, in toate cele 5 stadii ale bolii cronice de rinichi, cea mai frecventa cauza de mortalitate in randul pacientilor fiind cea cardiovasculara.

„Boala cronica de rinichi este un concept epidemiologic similar cu boala cardiovasculara, care a fost elaborat cu scopul abordarii preventive a patologiei renale, similar cu preventia din boala cardiovasculara. Importanta bolii cronice de rinichi ca factor de risc pentru bolile cardiovasculare este scoasa in evidenta si de motto-ul Zilei Mondiale a Rinichiului din 2011: “Protect your kidneys, Save your heart”. Prevalenta BCR in populatia generala atinge valori intre 11-15% si este in crestere. Amplificarea riscului cardiovascular de catre boala cronica de rinichi, costurile mari ale tratamentului bolnavilor cu BCR terminala au dus la concluzia ca in prezent boala cronica de rinichi este o problema majora de sanatate publica. Pentru a ajuta la prevenirea, diagnosticarea precoce si tratamentul corect al acestei patologii, am publicat brosura „Boala cronica de rinichi – de la concept la practica”, care contine rezumatul unui program de interventie precoce in BCR”, a declarat Conf. Dr. Adalbert Schiller, Presedintele Societatii Romane de Nefrologie.

Conform studiului UKPDS (Marea Britanie), desfasurat in perioada 1977-1997, pe 5.097 de persoane cu diabet de tip 2 tratate, numarul deceselor de cauza cardiovasculara creste proportional cu fiecare stadiu de severitate al albuminuriei (indicator de afectare a functiei renale), de la un procent de 51% decese in stadiul de lipsa a afectarii renale, pana la 66% din totalul deceselor pentru pacientii cu microalbuminurie si la 75% din totalul deceselor pentru cei cu macroalbuminurie. Rata de supravietuire la 10 ani pentru pacientii cu diabet este de 87,1% in absenta nefropatiei, de 70,8% pentru pacientii cu microalbuminurie, 65,1% pentru cei cu macroalbuminurie si 8,5% pentru cei cu creatinina plasmatica crescuta (> 2mg/dl) sau tratament de substitutie a functiei renale.

Pacientii cu macroalbuminurie au risc mai mare de deces cardiovascular, de aceea acestia sunt candidati prioritari pentru interventii terapeutice de reducere a riscului cardiovascular si tratament renoprotectiv.

In cursul unui program de screening efectuat in 2010 in 11 orase ale tarii, cu suportul sanofi-aventis, in cadrul caruia au fost oferite gratuit medicilor interesati 18.500 de teste pentru determinarea microalbuminuriei, s-a urmarit afectarea de organ tinta - rinichi - la pacientii hipertensivi tratati, cu sau fara diabet. Medicii implicati care au comunicat rezultatele datelor acumulate au relevat procente intre 19% si 86%, cu o valoare mediana de 47% pacienti cu micro- si macroalbuminurie per total date inregistrate2.

“Prin interventii terapeutice adecvate, un mare numar al complicatiilor cu risc vital pot fi prevenite la persoanele care sufera de diabet zaharat, boala cardiovasculara sau boala cronica de rinichi. Obiectivul nostru este sa sustinem medicii in educarea si responsabilizarea pacientilor privind necesitatea controalelor medicale periodice, pentru ingrijirea corespunzatoare a bolii cronice de rinichi, asociata sau nu cu diabetul sau cu bolile cardiovasculare. De asemenea, punem la dispozitie o gama larga de solutii terapeutice adaptate nevoilor pacientilor care sufera de aceste tipuri de afectiuni”
, a declarat Dr. Ovidiu Saltas-Dabija, Director Medical sanofi-aventis Romania.

Principalii factori de risc comuni ai aparitiei si asocierii dintre boala cronica de rinichi, diabet si bolile cardiovasculare sunt: excesul de greutate sau obezitatea, stilul de viata si conditiile socio-economice, varsta, fondul genetic. Totodata, acesti factori de risc nu influenteaza doar debutul, ci si progresia acestor afectiuni, crescand semnificativ riscul de complicatii grave.


Citeste si despre:

Cum puteti sa preveniti boala cronica de rinichi Lupusul eritematos sistemic - boala autoimuna Sfaturi pentru sanatatea rinichilor Patru boli care iti pot afecta rinichii Agenezia renala: absenta rinichilor si consecintele sale Bolile cronice Bolile renale (de rinichi) Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Bolile renale cronice Boala Crohn - inflamatia colonului Tot ce trebuie sa stii despre pietrele la rinichi, interviu cu Conf. Univ. Dr. Daniela Radulescu, medic primar nefrologie Un inamic redutabil: Bronhopneumopatia cronica obstructiva Incontinenta urinara in boala Parkinson Complicatiile cronice ale diabetului insulino-dependent Boala Gaucher