A XXIII-a editie a Congresului National al Societatii Romane de Pneumologie: 970 participanti, 123 speakeri, 30 de ore de comunicari orale

Actualizat: 20 Octombrie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Cea mai importanta manifestare stiintifica din domeniul pneumologiei romanesti, Congresul National al Societatii Romane de Pneumologie a reunit in 2014 un numar record de participanti.

Aproape 1.000 de persoane au luat parte la cele 25 de simpozioane majore si 70 de comunicari orale, sustinute, in perioada 8-11 octombrie, la Hotel Ramada din Sibiu. De asemenea, pe parcursul celor patru zile de eveniment, 123 de lectori nationali si internationali au prezentat cele mai noi informatii despre preventia, diagnosticul precoce, tratamentul si monitorizarea bolilor respiratorii.

Lucrarile stiintifice, prezentate simultan in cinci sali de conferinta, precum si atelierele practice si workshop-urile hands on au abordat cu precadere modul in care plamanul este implicat in diferite alte afectiuni.

Astfel, au fost dezbatute teme de maxima importanta pentru medicii pneumologi, precum si pentru cei de alte specialitati, implicati in managementul patologiei pulmonare, printre care amintim: afectarea pulmonara in bolile de sistem, plamanul si insuficienta cardiaca, pneumonia trenanta – umbrela mai multor afectiuni pulmonare, pleureziile maligne, tuberculoza multidrog rezistenta, bolile limfoproliferative pulmonare, infectiile pulmonare, actualitati in epidemiologia cancerului bronho-pulmonar, bolile obstructive bronho-pulmonare cronice si comorbiditatile asociate si patologia somnului.

"Manifestarea din acest an a fost una dintre cele mai reusite de pana acum. Am avut peste 120 de speakeri nationali si internationali, care au prezentat informatii extrem de valoroase pentru medicii implicati in managementul afectiunilor respiratorii. De cealalta parte, interesul crescut al participantilor pentru temele dezbatute a putut fi observat prin implicarea lor activa in discutii", a declarat prof. dr. Florin Mihaltan, presedinte al Societatii Romane de Pneumologie.


In 2014, Congresul National al Societatii Romane de Pneumologie a debutat cu 10 cursuri interactive pre-congres, in cadrul carora participantii au avut posibilitatea de a asista la proceduri inovatoare din domenii ca polisomnografia, ventilatia non-invaziva, chirurgia toracica, pneumopatiile interstitiale difuze si ecografia pleurala.


Cea de-a doua zi a manifestarii stiintifice a demarat cu o parte a intalnirilor grupurilor de lucru din cadrul Societatii Romane de Pneumologie. Ulterior, participantii au dezbatut problematica tuberculozei in Romania, conceptul de "smoke free houses", noile paradigme in managementul cancerului bronhopulmonar, actualitatile in patologia pleurala si noutatile in somnologie.

De asemenea, medicii prezenti au avut ocazia de a-si actualiza cunostintele in ingrijirea persoanelor cu deficit de Alfa 1 Antitripsina, tehnicile de investigare imagistice si morfologice folosite in principalele afectiuni pleurale, precum si in diagnosticul si monitorizarea persoanelor diagnosticate cu vasculite sistemice.

In dupa-amiaza celei de-a doua zile a evenimentului au avut loc simpozionul comun cu Societatea Europeana de Pneumologie si o intalnire in care participanti au putut interactiona cu reprezentanti din alte patru tari din Europa Centrala si de Est.


A treia zi de congres a continuat cu intalnirile Grupului de Lucru de Reabilitare respiratorie si cel al asistentilor medicali si tehnicienilor din somnologie, precum si cu reuniunile sectiunilor de Bronhologie si de Somnologie si Ventilatie Non-Invaziva din cadrul SRP.

De asemenea, au fost dezbatute actualitatile si provocarile in managementul astmului bronsic, dificultatile de diagnostic diferential in leziunile cavitare pulmonare si in bronhopneumopatiile obstructive cronice (BPOC), precum si noutatile in bronhoscopia interventionala. In paralel s-a desfasurat si simpozionul dedicat exclusiv asistentilor medicali implicati in managementul patologiei pulmonare.


Totodata, in penultima zi a manifestarii stiintifice s-a desfasurat si Adunarea Generala a Societatii Romane de Pneumologie, in cadrul careia s-a ales urmatorul presedinte al organizatiei profesionale. Astfel, in perioada 2016 – 2018, Societatea Romana de Pneumologie va fi condusa de prof. asoc. dr. Ruxandra Ulmeanu.


Simpozioanele si sesiunile stiintifice desfasurate in ultima zi a manifestarii stiintifice au pus accentul pe importanta abordarii pluridisciplinare a afectiunilor respiratorii.

in cadrul simpozionului franco-roman, moderat de prof. dr. Florin Mihaltan, dr. Phillippe Delaval si prof. dr. Monica Pop, participantii au primit raspunsuri importante la problemele generate de diferite fenotipuri in astmul bronsic, tuberculoza si BPOC. Totodata, in ultima zi a evenimentului au fost prezentate si o serie de cazuri dificile referitoare la patologia interstitiala, care au ridicat probleme de diagnoza si terapie.


Organizat o data la doi ani, Congresul National al Societatii Romane de Pneumologie aduce in prim plan istoria, traditia si performanta pneumologiei romanesti.


Citeste si despre:

Organizarea sistemului de educatie medicala continua pentru medicii dentisti Sanatatea publica La fiecare doua minute, in lume, o femeie moare de cancer de col uterin Securitatea sociala a lucratorilor migranti Modificarea contractului cadru 2008-2009 Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral PROIECT HOTARARE pentru aprobarea Contractului-cadru 2009 Ordonanta de urgenta nr. 148 din 3 noiembrie 2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului Contract cadru 2009 Cresterile salariale ce se vor acorda personalului din invatamant Alerta in bolile transmisibile - OMS 883