La pacientii cu insuficienta cardiaca cu indicatie de stimulator cardiac datorita prezentei bradicardiei si in cazul formelor usoare-moderate de insuficienta cardiaca, aplicarea precoce a terapiei de resincronizare cardiaca (CRT) poate aduce beneficii substantiale, au relatat cercetatorii germani."CRT imbunatateste hemodinamica si simptomele insuficientei cardiace prin reducerea asincronismului ventricular" a afirmat Dr. Oliver Ritter de la Universitatea din Wuerzburg in jurnalul International de Cardiologie. "Desi, studii recente au demonstrat faptul ca pacingul univentricular drept la pacientii cu fractie de ejectie sub 40% a agravat insuficienta cardiaca."Intr-un studiu retrospectiv, echipa condusa de Dr. Ritter a comparat progresia insuficientei cardiace la 59 de pacienti care au beneficiat de pacing univentricular drept versus 48 de pacienti tratati cu CRT. LA acesti pacienti urmatorii parametrii au fost urmariti: clasa NYHA, parametrii ecocardiografici si timpul de spitalizare necesar insuficientei cardiace la 1 si 6 luni de la implantare.Cu toate ca pacientii din grupul cu CRT aplicata au avut la inceput insuficienta cardiaca severa, mult mai multi pacienti din grupul cu pacemaker conventional au fost internati din cauza decompensarii cardiace la reevaluarea de 6 luni-12% comparativ cu 6%. De asemenea, pacientii cu cardiostimulator conventional au avut o agravare a clasei NYHA de la 2,1 la 2,9 iar pacientii cu CRT au prezentat o ameliorare a clasei NYHA de la 3,1 la 2 (p<0,05).Procentul fractiei de ejectie a scazut semnificativ la cei cu pacemaker unicameral de la o medie de 43% la inceput la 38% dupa 6 luni.Diametrul mediu al ventriculului stang la sfarsitul diastolei (LVEDD), de asemenea s-a deteriorat la acest grup, de la 51mm la 58mm dupa 6 luni (p<0,05 pentru ambii parametrii ecocardiografici).La pacientii care au beneficiat de CRT, fractia de ejectie a crescut de la 23% la 31% si LVEDD s-a imbunatatit scazand de la 56mm la 52 mm (p<0,05) de la inceput pana la 6 luni.Durata complexului QRS, de asemenea a crescut semnificativ la pacientii cu pacing univentricular si a scazut la cei cu CRT.Desi inca sunt necesare studii controlate, cercetatorii au concluzionat ca fata de stimularea univentriculara dreapta, CRT poate ameliora consecintele insuficientei cardiace si poate aduce beneficii suplimentare pentru pacientii cu indicatie de pacemaker dar fara bloc major de ramura stanga.
Sursa: www.medscape.com