Candida albicans este cea mai prevalenta specia asociata cu candidoza invaziva

Actualizat: 18 Noiembrie 2010
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Noile studii privind infectiile cu Candida si noutatile privind managementul rezistentei la echinocandin s-au aflat printre temele principale ale sesiunilor de lucru privind medicamentele antifungice ale celei de-a 48-a reuniuni anuale a Societatii Americane pentru Boli Infectioase (Infectious Diseases Society of America - IDSA) desfasurate in Vancouver, Canada, la finalul lunii octombrie.

Astfel, potrivit datelor unui studiu realizat de oamenii de stiinta de la Rutgers State University - SUA, Candida albicans ramane specia cea mai prevalenta asociata cu candidoza invaziva, insa speciile non-albicans incep acum sa fie izolate la peste 50% dintre pacienti. Girish Prajapati si colegii sai au analizat timp de 3 ani fisele medicale a 183 de pacienti, din 14 spitale, care aveau un diagnostic la externare de candidoza invaziva.
Obiectivul lor principal a fost determinarea prevalentei si distributiei diferitelor specii de Candida. Astfel, C. albicans a fost izolata la 92 de paciente (50,3%) in timp ce Candida non-albicans a fost izolata la 100 de pacienti: C. glabrata a fost specia izolata cel mai frecvent (27% dintre 183 de pacienti), urmata de C. tropicalis (14,2%) si C. parapsilosis (12,0%). La 13 pacienti au fost izolate specii multiple de Candida.

Cercetatorii au incercat de asemenea sa vada daca exista factori specifici asociati cu un raspuns nefavorabil la un tratament antifungic (infectie stabila sau agravata) la pacientii cu infectie invaziva cu Candida non-albicans. Desi nu au existat suficiente informatii pentru a intelege in totalitate diferentele intre grupurile de tratament, analiza multivariata a indicat ca tratamentul doar cu fluconazol si admisia la terapie intensiva au fost ambele asociate semnificativ cu esecul tratamentului. 20% dintre pacientii cu infectie cu Candida non-albicans au fost tratati doar cu fluconazol (raspuns nefavorabil 50%), in timp ce 80% au primit alte medicamente antifungice, cu sau fara fluconazol (raspuns nefavorabil 27%).

Intr-un al studiu, Aarthi Narasimhan si colegii de la UCSF Fresno, SUA au analizat retrospectiv factorii de risc si rezultatele infectiilor cu Candida in sange, la 28 de pacienti de la terapie intensiva tratati intre 2007 si 2009 si Candida glabrata a fost raspunzatoare pentru 11 cazuri (39%).

Un alt subiect important de discutie in sesiunile de lucru din cadrul simpozionului pe teme antibacteriene a fost provocarea tot mai mare pe care o reprezinta patogenii gram-negativi rezistenti la medicatii multiple.

Ratele de raspandire ale tulpinilor de Escherichia coli si Klebsiella pneumoniae producatoare de beta-lactamaza cu spectru larg (ESBL) cresc pe toate continentele. insa, conform rezultatelor studiilor prezentate la conferinta ISDA, cea mai mare amenintare in momentul de fata este reprezentata de carbapenemaze.

Intr-o prezentare privind epidemiologia bacteriilor gram-negative multi-rezistente la medicamente (MDR), Virginia Villegas (Centrul de Cercetare CIDEIM, Columbia), a afirmat ca Enterobacteriaceele ESBL-pozitive reprezinta acum o problema globala si ca structura ESBL s-a schimbat. Raspandirea beta-lactamazelor cu spectru larg (ESBL) a dus la utilizarea tot mai mare a antibioticelor pe baza de carbapenem. Prin urmare, cresterea recenta a carbapenemazelor reprezinta o mare ingrijorare terapeutica, a declarat Profesorul Villegas, mentionand ca exista acum mai multe clase de carbapenemaze si mai multe enzime in fiecare clasa.

De asemenea, profesorul Villegas a atras atentia asupra unei noi carbapenemaze identificate recent, si anume New Delhi MBL-1 (NDM-1). Mai mult, a mentionat ca in India, NDM-1 este prezenta atat in infectiile cu Enterobacteriacee dobandite in spital cat si in comunitate si ca rezistenta sa se raspandeste acum in numeroase alte tari.


Citeste si despre:

Candida parapsilosis Candida tropicalis Sfaturi pentru tratarea infectiilor cu candida Candida Candida glabrata Candida krusei Simptome de candida la barbati Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Esti un bun candidat pentru chirurgia plastica? Candida intertrigo Care este candidatul ideal pentru botox/acid hialuronic si de la ce varsta se poate face? Ridicarea feselor Transplantul de par (graftingul) si reducerea scalpului Candidoza orala si aftele Dieta pentru prevenirea si tratarea candidozei