Mituri periculoase despre boala pulmonara obstructiva cronica

Actualizat: 28 Aprilie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC), ce reprezinta un grup de afectiuni respiratorii cauzate de obstructionarea fluxului de aer, a nascut de-a lungul timpului o serie de mituri periculoase pentru pacientii care se lupta sa isi tina boala sub control.

Bronsita cronica, emfizemul, astmul si bronsiectaziile sunt boli pulmonare progresive, percepute deseori eronat din pricina ideilor preconcepute din popor.

Adevarul despre boala pulmonara obstructiva cronica

Despre afectiunile denumite generic boli pulmonare obstructive cronice se crede deseori ca sunt rare si nicidecum grave, insa realitatea sta cu totul altfel. In SUA, bronhopneumopatia obstructiva cronica este a treia cauza de deces, iar populatia este foarte putin informata in aceasta privinta.

Poluarea atmosferica, fumatul activ si pasiv si predispozitia genetica sunt principalele cauze ale BPOC. Primele simptome, dificultatile de respiratie si tusea persistenta, sunt semnalul de alarma care anunta necesitatea efectuarii unui control medical de specialitate. In caz contrar, complicatiile pot fi suficient de grave, incat sa survina chiar si decesul.

Specialistii explica o serie de mituri constituite in jurul bolii pulmonare obstructive cronice, astfel incat pacientii sa isi cunoasca realmente obstacolele pe care le intampina.

Boala pulmonara obstructiva cronica este o sentinta la moarte

In timp ce boala pulmonara obstructiva cronica nu se vindeca definitiv si are o evolutie progresiva, pacientii pot trai o viata lunga cu aceasta sensibilitate, cata vreme urmeaza tratamentul prescris de medic si isi adapteaza stilul de viata corespunzator.

Fie ca este vorba despre bronsita cronica, emfizem, astm sau bronsiectazii, gestionarea afectiunii implica renuntarea la fumat, un mod de viata activ, o dieta echilibrata si odihna de calitate. Odata respectate aceste conditii, speranta de viata este la fel de mare ca in cazul persoanelor care nu sufera de BPOC.

Renuntarea la fumat este inutila in BPOC

Unele persoane cred ca renuntarea la fumat nu are niciun impact asupra evolutiei bronhopneumopatiei obstructive cronice, de vreme ce leziunile sunt deja facute, plamanii sunt bolnavi si nu se mai pot regenera. Medicii spun ca abandonarea viciului nu este doar de ajutor, ci o conditie pentru recuperarea functiei respiratorii normale. In timp ce sistemul respirator nu va fi niciodata acelasi dupa ani intregi de fumat, continuarea viciului inseamna ineficienta tratamentului in raport cu progresivitatea bolii.

Statisticile medicale arata ca pacientii diagnosticati cu BPOC isi cresc de 12 ori riscul de deces, daca nu renunta la fumat.

BPOC inseamna astm

Boala pulmonara obstructiva cronica este un spectru larg de afectiuni, deci nu se confunda cu astmul. De altfel, aproximativ 15% dintre pacienti pot avea si BPOC, si astm. Daca cel din urma apare la orice varsta (categoriile cel mai afectate de astm sunt copiii si adolescentii), in cazul BPOC, afectiunile din aceasta categorie se dezvolta lent de-a lungul timpului, cu simptome care incep sa fie sesizabile de regula dupa varsta de 40 de ani.

Pacientii cu BPOC nu pot face sport

Tulburarile de respiratie fac efortul fizic sa fie dificil de depus pentru pacientii cu BPOC, insa miscarea ramane necesara in tratarea afectiunii, intrucat scade sansele instalarii infectiilor periculoase, spun specialistii.

De altfel, stilul de viata nu contribuie la accentuarea starilor de oboseala, ci ajuta chiar la energizare. Medicul specialist poate recomanda formele potrivite de miscare si tehnicile de respiratie eficiente in reabilitarea pulmonara, astfel incat sportul sa fie un ajutor important in controlul afectiunii.

Pacientii cu BPOC care fac oxigenoterapie sunt in faza terminala

Complet gresit, spun expertii medicali. Persoanele care urmeaza un tratament cu oxigen pot trai pana la 10 ani sau chiar mai mult cu ajutorul acestei terapii, necesare atunci cand nivelul oxigenului in sange atinge un prag critic.

Oxigenoterapia este eficienta in imbunatatirea starii generale, combaterea oboselii accentuate si cresterea calitatii vietii persoanelor cu boala pulmonara obstructiva cronica.

BPOC afecteaza doar fumatorii

Este adevarat ca BPOC afecteaza in special fumatorii sau persoanele care s-au expus constant fumatului pasiv. Insa nu toti pacientii cu acest diagnostic au avut un contact direct cu fumul de tigara.

Expunerea pe termen lung la agenti poluati poate conduce la declansarea BPOC, mai ales in randul persoanelor care lucreaza in conditii de mediu ce implica un grad ridicat de poluare a aerului. Exista, de asemenea, o predispozitie genetica in randul cauzelor afectiunilor de acest tip, deficitul de alfa-1-antitripsina, responsabila cu circa 5% din imbolnaviri.

BPOC apare numai in randul persoanelor varstnice

Statistic, boala pulmonara obstructiva cronica apare cel mai des la pacientii de 50 si 60 de ani, insa acest lucru se explica prin faptul ca diagnosticul este stabilit aproape intotdeauna tardiv, cand simptomele sunt atat de pronuntate, incat nu mai pot fi ignorate.

Daca de cele mai multe ori BPOC se instaleaza in jurul varstei de 40 de ani, exista si cazuri in care debutul afectiunii s-a petrecut si la 20 sau 30 de ani. Un simplu test, prin care pacientul sufla intr-un tub conectat la un spirometru, masoara cantitatea de aer expirat si ajuta la depistarea afectiunii intr-un stadiu eficient, cand este mult mai usor de tratat.

BPOC afecteaza doar plamanii

Fals, spun specialistii. Bronhopneumopatia obstructiva cronica poate cauza totodata si hipertensiune arteriala, crescand semnificativ riscul de imbolnavire cardiaca. In plus, ca orice alta afectiune cronica, incurabila, BPOC se poate transforma intr-o cauza a depresiei. Medicamentatia potrivita, schimbarile in modul de viata si sprijinul emotional oferit de cei din jur ajuta la prevenirea complicatiilor bolii pulmonare obstructive cronice.

Alimentatia nu influenteaza major tratamentul pentru BPOC

Greutatea corporala si alimentele consumate zilnic influenteaza in mod direct cantitatea de energie de care dispune organismul, iar pacientii cu BPOC au nevoie de 10 ori mai multa energie pentru a respira normal, decat o persoana sanatoasa.

Asadar, o dieta sanatoasa nu doar ca imbunatateste functia respiratorie, ci ajuta si la prevenirea complicatiilor asociate cu BPOC si a malnutritiei.


Citeste si despre:

Bronhopneumopatia obstructiva cronica Bronhopneumopatia obstructiva cronica si activitatea sexuala Cauzele bolii obstructive pulmonare la nefumatori Nu confunda batranetea cu BPOC, boala de plamani! Reabilitarea pulmonara in BPOC Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Hipertensiunea pulmonara Bolile cronice Emfizemul pulmonar Screeningul pulmonar - instrument de diagnostic precoce al cancerului Aspergiloza pulmonara