Modificarea prin ordin ministerial a legislatiei privind avortul este dezaprobata de 22 de ONG-uri

Publicat: 25 Iulie 2008
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Reprezentantii a 22 de organizatii neguvernamentale au trimis, joi, o scrisoare deschisa ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, in care dezaproba o eventuala modificare a legislatiei privind avortul printr-un act normativ care "ar eluda Parlamentul si dezbaterea publica".

Semnatarii - reprezentanti ai unor ONG-uri din domeniul serviciilor sociale, medicale, de consiliere a femeilor si care promoveaza drepturile omului - solicita ca orice proiect de act normativ care priveste avortul sa fie supus unei dezbateri publice la care sa fie invitati toti factorii de raspundere, autoritati, institutii si reprezentanti ai societatii civile.

In plus, cele 22 de ONG-uri cer Ministerului Sanatatii sa inlature dezechilibrele din actuala legislatie, care, potrivit semnatarilor, nesocoteste total drepturile embrionului si ale fatului. "Embrionul sau fatul nu e o parte a mamei, ci o fiinta autonoma, o persoana ale carei drepturi trebuie respectate si care, in primul rand, are dreptul inviolabil la viata. De aceea, consideram ca este de datoria conducerii Ministerului Sanatatii sa-l impuna si la nivelul legislatiei privind avortul", se arata in scrisoare deschisa. Semnatarii mai spun ca acest punct de vedere a fost exprimat si de Colegiul Medicilor din Romania.

Potrivit unui proiect de ordin elaborat, recent, de Ministerul Sanatatii si Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, minorele care nu au implinit 15 ani vor putea face intrerupere de sarcina pana in a 24-a saptamana de gestatie, insa numai cu respectarea anumitor proceduri.

Astfel, daca minora este in mai mult de 14 saptamani de sarcina, dar pana in 24, interventia chirurgicala se va face "numai in cadrul unitatilor sanitare spitalicesti de nivel 3, prevazute in Ordinul ministrului sanatatii publice nr. 1881/2006". La un astfel de caz, medicul este obligat sa informeze conducerea unitatii sanitare in cadrul careia isi desfasoara activitatea, iar sefii spitalului au obligatia ca, in termen de maximum 24 de ore, sa informeze autoritatea de sanatate publica asupra acestui fapt. Potrivit ordinului, in termen de 24 de ore de la inregistrarea sesizarii, autoritatea de sanatate publica, impreuna cu directia generala de asistenta sociala si protectia copilului constituie, prin decizie comuna, o comisie pentru analiza cazului. Iar aceasta comisie, la o zi dupa constituire, decide daca se poate realiza intreruperea sarcinii care depaseste 14 saptamani, in functie de aspectele medicale si psiho-sociale ale cazului.

Personalul implicat in punerea in aplicare a prevederilor acestui ordin are obligatia sa pastreze confidentialitatea datelor despre pacient, se mai precizeaza in proiectul elaborat de Ministerul Sanatatii si ANPDC.

"Este un ordin binevenit, care acopera mari goluri din legislatia romaneasca privind avortul. Ne confruntam cu destul de multe cazuri de fete sub 15 ani care raman insarcinate si avem nevoie de reglementari pentru a rezolva astfel de situatii. Este adevarat ca 24 de saptamani inseamna mult pentru o sarcina, insa si fetele sub 15 ani sunt copii, iar sanatatea lor fizica si psihica este in pericol in aceste cazuri", a explicat Theodora Bertzi, secretar de stat in Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse.

Proiectul de ordin va fi suspus dezbaterii publice. Pentru a deveni litera de lege, el nu are nevoie de aprobarea Parlamentului.

Potrivit legislatiei in vigoare, intreruperile de sarcina se pot efectua doar daca fatul are sub 14 saptamani. in cazul in care fatul are mai mult de 14 saptamani, intreruperea de sarcina se face doar in cazul in care este vorba de incest sau viol si nu pune in pericol sanatatea mamei.

In Romania s-au inregistrat, numai in 2007, peste 530 de intreruperi de sarcina la fete sub 15 ani, arata datele statistice.


Citeste si despre:

Instructiuni de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a legislatiei privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului Legislatia privind vaccinarile Riscurile si complicatiile avortului Sindromul post-avort - simptome si tratament Avortul provocat - pierderea provocata a sarcinii Legea plantelor medicinale si aromatice Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Piata farmaceutica din Romania in continua evolutie Metodologie pentru desfasurarea concursului de rezidentiat, sesiunea 9 noiembrie 2008 Amfetamina si Metamfetamina Antracoza sau plamanul negru - pneumoconioza minereului de carbune Perimenopauza Medicamente eliberate doar cu prescriptie medicala Testul Babes Papanicolau - patologic