De ce aveti nevoie de mai multe grasimi omega-3 in dieta

Actualizat: 24 Septembrie 2013
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Grasimile esentiale omega-3 inhiba inflamatiile in corp, imbunatatesc sanatatea cerebrala si cardiaca, protejeaza acuratetea vederii, contribuie la mentinerea greutatii corporale si cresc longevitatea. Principalele tipuri de acizi grasi esentiali omega-3 sunt acidul alfa-linolenic, acidul eicosapentaenoic si acidul docosahexaenoic.

Intrucat cele trei tipuri de grasimi omega-3 nu sunt produse in organism, ele trebuie sa provina din surse alimentare. Pestele gras, uleiul de seminte de in sau uleiul de seminte de canepa furnizeaza cantitatile necesare de acizi grasi esentiali, cu efecte pozitive asupra intregului organism.

Beneficiile grasimilor omega-3 pentru sanatate

Grasimile omega-3 cresc randamentul cerebral

Aproximativ 60% din materia cenusie a creierului este compusa din grasimi, iar un aport bogat de acizi grasi omega-3 s-a dovedit util in cresterea randamentului cerebral la orice varsta, de la anii copilariei, pana la varste inaintate.

Un studiu publicat in revista stiintifica Cerebral Cortex in vara anului 2013 a aratat ca participantii aflati la varsta adulta si-au imbunatatit performanta functiilor cognitive prin suplimentarea aportului de acid eicosapentaenoic si acid docosahexaenoic cu 2,2 grame in fiecare zi.

Cel mai important efect al grasimilor omega-3 asupra creierului este stimularea circulatiei sangelui catre creier si asigurarea structurii si integritatii membranelor cerebrale.

Grasimile omega-3 cresc longevitatea

Atacul vascular cerebral se numara printre cauzele cele mai frecvente de deces in intreaga lume, desi 80% dintre atacuri pot fi prevenite. Oamenii de stiinta au descoperit, in sutele de studii dedicate beneficiilor acizilor grasi esentiali, ca acestia joaca un rol crucial in prevenirea atacurilor cerebrale.

Grasimile omega-3 controleaza mai multi factori care conduc la declansarea accidentelor vasculare cerebrale, precum nivelul ridicat de colesterol, diabetul si ateroscleroza. Un alt studiu efectuat de Universitatea Harvard a decoperit ca persoanele in varsta cu o cantitate suficienta de grasimi esentiale omega-3 in organism prezinta un risc scazut de dezvoltare a bolilor coronariene, printre care se numara si atacul vascular cerebral.

Grasimile omega-3 reduc riscul dezvoltarii mai multor tipuri de cancer

Cu toate ca exista inca numeroase controverse in lumea medicala pe baza acestui subiect, anumiti oameni de stiinta sustin ca studiile lor au demonstrat ca acizii grasi esentiali previn dezvoltarea mai multor tipuri de cancer, printre care se numara cancerul mamar si cancerul de colon.

In cadrul anumitor experimente, grasimile omega-3 au inhibat proliferarea celulelor canceroase in tumori. O analiza a mai multor studii dedicate acizilor grasi esentiali si cancerului de san releva ca femeile cu cel mai mare aport de grasimi omega-3 in dieta prezinta un risc cu 14% mai mic de imbolnavire.

Grasimile omega-3 imbunatatesc sanatatea pielii

Sanatatea pielii este pusa in pericol, in special, de expunerea neprotejata la soare, cu efecte negative care se manifesta la nivel celular. Un studiu de specialitate a descoperit ca acizii grasi protejeaza celulele cutanate de razele UV si de impactul lor negativ asupra pielii, iar o cercetare publicata in revista Dermatologie Experimentala in anul 2011 transmite ca acizii grasi esentiali ajuta la scaderea fotosensibilitatii pielii, inhibarea raspunsului imunitar exagerat al expunerii la soare si prevenirea stresului oxidativ care afecteaza celulele in urma actiunii razelor UVA si UVB.

Tot grasimile esentiale omega-3 ajuta la prevenirea cancerului de piele.

Grasimile omega-3 cresc nivelul colesterolului bun HDL

O dieta bogata in grasimi omega-3 si saraca in grasimi saturate ajuta la cresterea nivelului de colesterol bun (HDL) in organism si la reducerea celui rau (LDL). Specialistii recomanda tuturor adultilor sa consume minimum 2 mese de peste pe saptamana (preferabil specii grase, care traiesc in ape reci), pentru a beneficia de un aport suplimentar de 500 mg - 1 g de acizi grasi in mod regulat.

Acidul eicosapentaenoic si acidul docosahexaenoic sunt mai usor de absorbit in organism din pestele gras, decat din suplimentele cu ulei de peste, sustin oamenii de stiinta.

Grasimile omega-3 imbunatatesc starea de spirit

Expertii in medicina au descoperit ca grasimile omega-3 ajuta la ameliorarea simptomelor depresiei si ale altor afectiuni mentale. Cateva studii de specialitate arata ca persoanele care consuma mai des peste si fructe de mare sunt expuse unui risc scazut de a suferi episoade depresie sau de depresia postnatala.

Mai mult decat atat, suplimentarea aportului de grasimi esentiale omega-3 s-a dovedit utila in oprirea episoadelor psihotice in randul suferinzilor de schizofrenie. Un studiu publicat in anul 2013 in revista Farmacologia Umana sustine ca acidul docosahexaenoic are un impact pozitiv asupra comportamentelor agresive provocate de tulburarile de comportament.

Grasimile omega-3 reduc tensiunea arteriala

Oamenii de stiinta confirma efectul grasimilor omega-3 asupra sanatatii vaselor de sange, ajutandu-le sa fie mai flexibile, deci reducand semnificativ tensiunea arteriala. Acest impact pozitiv este mai sesizabil in randul hipertensivilor, insa chiar si persoanele cu tensiune arteriala normala ar putea sesiza beneficiile acizilor grasi esentiali, in rezistenta lor crescuta in fata factorilor de stres cotidieni.

Grasimile omega-3 atenueaza durerile

Tot grasimile omega-3 au capacitatea de a scadea nivelul inflamatiilor in corp, aflate in stransa legatura cu durerile articulare si musculare. Acestea actioneaza similar cu medicamentele antiinflamatorii, precum ibuprofenul.

Grasimile omega-3 imbunatatesc vederea

Acidul docosahexaenoic se regaseste in retina, macula si alte parti constitutive ale ochiului, de aceea expertii in medicina considera ca acesta joaca un rol central in sanatatea vederii. De altfel, acest tip de acid esential reprezinta 93% din intreaga cantitate de grasimi omega-3 de la nivelul organelor de vaz.

Grasimile omega-3 amelioreaza simptomele astmului

Unele studii arata ca pacientii diagnosticati cu astm prezinta un nivel inferior de grasimi omega-3 in corp, comparativ cu cei care nu sufera de aceasta boala. Mai mult decat atat, anumite demersuri medicale au demonstrat ca acizii grasi esentiali pot preveni crizele de astm (bronhoconstrictia) in timpul depunerii de efort fizic sustinut.


Citeste si despre:

Care este diferenta dintre grasimile saturate si cele nesaturate? Cancerul de colon si dieta Dietele pot afecta imunitatea? 9 sfaturi pentru o alimentatie sanatoasa Sfaturi pentru imbunatatirea memoriei Cum afecteaza alcoolul sanatatea ficatului si ce masuri preventive sunt recomandate Necesarul de vitamine pentru femei - ce si cand trebuie luat? 9 schimbari minore in modul de viata care aduc beneficii majore sanatatii Moduri surprinzatoare de a scadea colesterolul Omega 3 Grasimi sanatoase pentru inima