Tratamentul afectiunilor auditive
Dr. Oancea Madalina Elena
Medic rezident Neurologie
Acufenele, Hiperacuzia, Halucinatiile auditive. Surditatea
Nervul acustico-vestibular este perechea a VIII-a de nervi cranieni si este alcatuit din doua componente separate: nervul cohlear cu rol in auz si nervul vestibular cu rol in echilibru si orientarea corpului si a ochilor in mediul inconjurator.
Cuprins articol
Calea auditiva
Componenta acustica are receptorii reprezentati de celulele ciliate ale organului lui Corti. Acesta este situat in cohlee, un conduct cilindric spiralat in jurul unei lamele de os spongios denumita columela.
Columele impreuna cu doua membrane (bazilara si vestibulara) delimiteaza trei ducturi: vestibular; acustic si timpanic. Cele doua grupe de celule care compun organul lui Corti sunt situate pe membrana bazilara si, fiind inclinate unele fata de altele delimiteaza tunelul lui Corti. La nivelul elementelor receptoare energia vibratorie a undelor sonore se transforma in flux nervos. Acesta, pe calea dendritelor protoneuronului senzitiv (care sunt dispuse in jurul celulelor auditive) ajunge la pericarionii din ganglionul lui Corti (situat la baza lamei spirale in canalul Rosenthal).
Neuronii bipolari ai ganglionului lui Corti constituie protoneuronul caii acustice. Axonii protoneuronului formeaza nervul auditiv care intra in endocraniu prin canalul auditiv intern iar in acest canal prin alaturarea fibrelor vestibulare se realizeaza nervul acustico-vestibular care strabate apoi unghiul ponto-cerebelos si patrunde in nevrax astfel: fibrele auditive lateral si caudal fata de corpul restiform, iar fibrele vestibulare medial si cranial fata de corpul restiform.
Deutoneuronii caii acustice sunt situati in doi nuclei: nucleul acustic ventral situat in zona bulbo-pontina si nucleul acustic dorsal (tuberculul acustic) situat in recesul lateral al ventriculului IV si corespunzand aripii albe externe (aria acustica).
Axonii deutoneuronului constituie fibrele acustice secundare. Ulterior deutoneuronul au un traiect ascendent si vertical si ajung in corpul geniculat medial si coliculii cvadrigemeni posteriori unde se afla al treilea neuron al caii optice. De aici, se diferentiaza doua cai:calea audio-reflexa pe care se afla tuberculul cvadrigemen posterior, conectat apoi cu alte etaje ale sistemului nervos prin caile tecto-pontine, tecto-bulbare si tecto-spinale si calea senzoriala ale carei fibre ajung la corpul geniculat intern; axonii celulelor din corpul geniclat intern se incruciseaza (comisura gudden), ceea ce permite proiectarea pe fiecare emisfera a excitatiilor culese de cei doi nuclei (ca urmare a faptului ca fasciculele acustice ce pornesc de la corpii geniculati interni vehiculeaza spre fiecare emisfera impresii ce provin de la ambele sisteme cohleare, distrugerea unui singur fascicul nu antreneaza decat o hipoacuzie temporara).
Cele doua cai au ca statie de releu centrii auditivi corticali reprezentati de ariile auditive 41, 42, 45 brodman (circumvolutia Herschl), constituite din cortex heterotipic granular. Aceste date ajuta la intelegerea analizatorului auditiv cat si in diagnosticarea afectiunilor auditive.
Simptome
Suferinta analizatorului acustic fie ca se manifesta la nivelul segmentului nervos periferic fie pe caile de transmisie nervoasa sau la sediul perceptiei corticale se traduce clinic prin: semne de iritatie (acufene, hiperacuzie si halucinatii auditive) si semne de deficit (hipoacuzie sau surditate)
Acufenele (tinitusul) sunt zgomote percepute in una sau in ambele urechi sub forma de tiuituri, pocnituri, suierat, aparute in mod permanent sau intermitent. Acestea sunt definite ca senzatii auditive subiective in ureche sau in cap fara corespondent material in mediul inconjurator. Se pot clasifica astfel: acufene de cauza centrala sau acufene de cauza periferica: (subiective si obiective).
Acufene periferice subiective sunt cele mai frevente si apar in afectiuni ale urechii externe (inflamatii, dopuri de cerumen, exostoze), in afectiuni ale urechii mijlocii (otite, otoscleroze, timpanoscleroze) si afectiuni ale urechii interne.
Acufenele obiective apar in afara unei alterari a analizatorului auditiv datorita unor cauze vasculare (malformatii vasculare, fistula carotido-cavernoasa) sau artritei temporomandibulara (apar zgomote in timpul masticatiei). Prezenta acufenelor la un bolnav impune examinarea sa atat din punct de vedere general cat si al analizatorului auditiv si este implicat atat medicul neurolog cat si cel ORL-ist. O anamneza corecta duce la gasirea unor variate etilogii (oscilatii ale valorilor TA, discopatie cervicala, tulburari de climax etc);
Hiperacuzia apare atat in leziunile nervului acustic, dar si in paralizia faciala periferica (prin paralizia muschilor tensori ai timpanului, respectiv ai scaritei), crizele migrenoase sau unele aure epileptice;
Halucinatiile auditive pot avea un caracter simplu sau complex. Pot fi date de epilepsia temporala, afectiuni psihiatrice precum schizofrenia sau dementa. Acestea au valoare localizatorie pentru o leziune temporala, doar in absenta hipertensiunii intracraniene si a tulburarilor psihice si se acompaniaza si de alte semne de suferinta a lobului temporal;
Surditatea este de trei tipuri: de transmisie cauzata de inflamatii si supuratii otomastoidiene, malformatii ale urechii mijlocii, otospongioza etc; de perceptie cauzata de leziuni situate la diverse nivele:cohlee (etajul receptor); traiectul nervului acustic; nucleii acustici; cortexul cerebral (in leziunile bilaterale ale arterei acustice primare) sau mixta.
Cauzele sunt multiple si pot fi de origine traumatica, toxica (otite acute/cronice, meningite, tuberculoza, gripa, oreion, tifos, rubeola), vasculare (Insuficienta circulatorie vertebro-bazilara sau anevrisme vertebro-bazilare) sau procese expansive la nivelul unghiului ponto-cerebelos precum in cazul neurinomului de acustic.
Explorari paraclinice
Pentru diagnosticul acestor afectiuni este necesar consultul unui medic neurolog sau ORL-ist. De asemenea, sunt cateva explorari care pot ajuta in diagnosticul acestor probleme precum audiometria.
Audiometria este o metoda de apreciere cantitativa si calitativa. Audiograma normala arata conducerea aeriana si osoasa intre 0-10dB. Datele clasice arata aspecte caracteristice anumitor tipuri de leziuni; astfel curbele pot fi coborate in mod egal pe toate frecventele in hipoacuzie de perceptie cohleara; mai accentuate pentru sunete acute in presbiacuzie; cu dezechilibru mare intre frecvente in nevrite; cu hiatus total la 4096 dv in trauma acustica recenta sau cu aspect de curba concava in hipoacuzie de perceptie ereditara.
Tratamentul este individualizat in functie de localizarea (centrala sau periferica) a problemei. Majoritatea pacientilor cu surditate in cele din urma vor avea nevoie de un aparat auditiv. Din pacate nu exista un tratament etiologic al tinitusului de cauza vasculara insa, pentru cel periferic va fi tratat in functie de etiologia de baza.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
