Simptome pe care barbatii nu ar trebui sa le ignore

Actualizat: 18 Octombrie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Consultant medical:

Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timisoara

Generalitati


Este binecunoscut faptul ca barbatii ignora simptomele unor boli si evita sa mearga la cabinetul medical. Nu toate problemele medicale pot fi rezolvate cu usurinta. Barbatii sunt predispusi la o serie de tulburari medicale, cum ar fi disfunctia erectila, apneele de somn, cancer de prostata, etc. 

Pentru ca barbatii ajung mai greu la medic, numarul cazurilor de deces cauzate de boli este mai mare la barbati, decat in cazul femeilor. Lista bolilor fatale includ boli cardiovasculare, accident vascular cerebral, cancer si diabet zaharat. Anumite simptome pot fi ignorate mai usor de barbatii mai tineri, dar in cazul barbatilor maturi, aceste semne pot semnala existenta unor conditii serioase, ce se pot agrava daca nu sunt descoperite si tratate din timp.

Daca prezentati unul sau mai multe dintre urmatoarele manifestari, este important sa va adresati medicului cat mai repede cu putinta.

Manifestari intalnite la barbati care trebuie raportate medicului

- Scurtarea respiratiei. Scurtarea respiratiei dupa ce ati alergat sau ati jucat un joc de contact cu prietenii, nu este un lucru anormal. Daca scurtarea respiratiei apare si in cazul in care stati intinsi in pat sau dupa o plimbare scurta in ritm lent, atunci ar trebui sa faceti o vizita la medic. Scurtarea respiratiei fara o cauza care sa implice efortul fizic intens poate fi un semn ca inima dumneavoastra este slabita - conditie numita si insuficienta cardiaca congestiva.

- Dureri toracice. Cei mai multi oameni asociaza durerile in piept cu atacul de cord. Cu toate acestea, astfel de dureri pot fi declansate si de alte probleme medicale. Conditiile care implica durerile toracice includ anumite boli cardiace, cum ar fi angina pectorala sau boli pulmonare, cum ar fi pneumonia, emobolia pulmonara sau astmul. De asemenea, durerile in piept pot fi asociate si cu unele probleme gastro-intestinale, cum ar fi boala de reflux gastro-esofagian sau ulcerul. Oricare ar fi cauza, toate aceste semne si simptome necesita atentia unui medic.

- Durerile severe de spate. In cazul in care durerile nu au legatura cu exercitiile fizice, durerile de spate ce apar subit pot fi semne de anevrism. Deosebit de periculos este anevrismul abdominal care afecteaza portiunea aortei situata deasupra rinichilor. In cazuri extreme, aceasta conditie poate fi fatala, iar persoana afectata isi va pierde viata in doar cateva minute. O alta cauza mai putin periculoasa a durerilor puternice in zona spatelui o reprezinta pietrele la rinichi, caz in care tratamentul specific va rezolva problema.

- Dureri puternice in zona abdomenului. Deoarece in zona dintre coaste si solduri sunt localizate majoritatea organelor vitale, durerile abdominale pot fi un simptom al apendicitei, pancreatitei sau a inflamatiei vezicii biliare. In toate cele trei situatii, cauza este aceeasi: blocajul organului vital din diverse cauze. Rezultatul este o infectie cu potential letal.

- Prezenta sangelui in urina. Urina insotita de sange este un motiv de ingrijorare, mai ales in cazul in care sangele este vizibil cu ochiul liber. Urina cu sange poate fi un simptom al cancerului de prostata (uneori, un semn ca prostata este marita). De asemenea, urina cu sange poate fi un semn de cancer sau pietre la rinichi sau vezica. Alte conditii, care ar putea cauza urina cu sange, includ boli sau leziuni la nivelul rinichilor, la fel ca si inflamatiile sau infectiile vezicii urinare, a rinichilor sau uretrei.

- Caderea parului. Caderea parului este o preocupare frecventa a barbatilor de varsta medie. Barbatii care se recupereaza dupa o interventie chirurgicala majora sau in urma unei boli isi pot pierde temporar parul. La fel se poate intampla si in cazul barbatilor aflati in situatii stresante. In timp ce caderea parului este o parte naturala a imbatranirii, aceasta conditie poate fi un avertisment asupra existentei unei boli mai grave. Printre acestea se numara lupusul, sifilisul, bolile tiroidei sau pecinginea.

- Oboseala persistenta. Oboseala implica o lipsa continua de energie si motivatie si este un raspuns normal la anumite circumstante, cum ar fi stres, efort fizic sau lipsa de somn. Cu toate acestea, oboseala poate fi un semn al unei conditii medicale mai serioase - fizica sau psihica. Bolile legate de oboseala includ cancer, insuficienta cardiaca congestiva, diabet, artrita, infectii si boli de rinichi sau ficat. De asemenea, oboseala poate fi asociata si cu alte tulburari medicale, cum ar fi anemie, depresie, tulburari de somn sau anumite probleme ale glandei tiroide.

- Disfunctii erectile. Aproximativ 70% din cazurile de disfunctie erectila sunt cauzate de o alta conditie medicala. Bolile care pot provoca disfunctie erectila includ diabet zaharat, afectiuni cardiovasculare, ateroscleroza, boli renale, boli neurologice, alcoolism cronic, scleroza multipla si boli vasculare. Aceste conditii afecteaza capacitatea unui barbat de a atinge erectia din cauza lezarii nervilor, muschilor, arterelor si tesuturilor.

- Umflarea picioarelor. Atunci cand o cantitate mai mare de lichid se acumuleaza in picioare, poate duce la umflarea picioarelor. Nu ignorati acest simptom! Umflarea - numita edem - poate fi un avertisment care sa semnaleze unele boli de inima, rinichi sau ficat. Este foarte important sa gasiti cauza acestui simptom. O serie de teste medicale sunt necesare pentru a dezvalui cauza umflarii picioarelor.

- Pierderile de memorie. Pierderile de memorie implica mai mult decat a uita unde ati pus cheile. Acestea sunt o conditie medicala caracterizata prin pierderi de memorie de slaba intensitate, dar cu frecventa ridicata. Riscurile pentru sanatate asociate cu pierderile de memorie includ boala Alzheimer, tumori cerebrale, infectii cerebrale, leziuni la nivelul creierulu, depresie, encefalita, accident vascular cerebral si alcoolism. De asemenea, deficienta anumitor vitamine, poate duce la pierderi de memorie.

- Probleme de vedere. In mod natural, vederea se deterioreaza pe masura ce inaintati in varsta. Cu toate acestea, tulburarile de vedere, precum vederea incetosata, pete oarbe sau camp vizual ingustat ar putea indica o afectiune oculara grava. Aceste simptome pot fi cauzate de cataracta, glaucom, retinopatie diabetica, dezlipire de retina sau degenerescenta maculara. Mai mult, aceste semne ar putea indica o conditie medicala de alta natura, cum ar fi migrena, accident vascular cerebral sau tumori la nivelul creierului.

Concluzie

Cand vine vorba de ingrijirea sanatatii, discriminarea de gen nu conteaza. Sanatatea barbatilor este la fel de importanta ca si sanatatea femeilor sau a copiilor. In general, barbatii ignora problemele de sanatate sau sunt reticenti sa viziteze un medic pentru controale.

Potrivit diversilor psihologi, barbatii tind sa creada ca sunt sanatosi daca isi pot indeplinii toate rolurile, inclusiv cel mai bun partener, tata, uneori singurul sustinator de familie, un fiu bun, bun la munca si socialist perfect. Toate aceste roluri pot afecta sanatatea ta de barbat. Multi barbati nu fac niciun efort pentru a-si ingrijii sanatatea pana cand simt ca nu sunt bine. Ei tind sa ascunda si sa ignore unele simptome minore, care pot fi semne de avertizare ale unei boli critice. Desi, sa te simti sanatos nu este neaparat acelasi lucru cu a fi sanatos de fapt. Oamenii isi neglijeaza sanatatea fizica si mentala pana cand se confrunta cu probleme grave de sanatate.


Citeste si despre:

Sase simptome medicale serioase Simptome mai putin cunoscute ale lipsei de nutrienti Cele mai frecvente 'povesti' pe care femeile le spun doctorilor Sapte tipuri de durere care nu ar trebui ignorate Cistita interstitiala: nu ignorati durerea pelvina Prevenirea cancerului pulmonar la barbati Cum poti sa ai grija de sanatatea ta si a celor dragi? Top 5 lucruri esențiale pe care sigur nu le stiai despre Omega-3 Scleroza multipla - semne care nu trebuie ignorate 6 semne si simptome ale pietrelor la rinichi Care sunt simptomele de depistare ale cancerului mamar? Ce dezvaluie viata sexuala a unui barbat despre starea sa de sanatate Cancere fara simptome Cum ne putem feri de simptomele depresiei pe perioada iernii
Cere sfatul medicului ×