7 simptome ale bolilor pulmonare

Actualizat: 27 Septembrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Desi se vorbeste destul de des despre cancerul pulmonar, totusi cel mai frecvent intalnite sunt bolile pulmonare obstructive cronice. Acestea presupun combinatia dintre doua afectiuni: emfizem si bronsita obstructiva cronica; ambele au ca rezultat leziuni ale plamanilor ca urmare a expunerii la iritanti pulmonari (azbest, de exemplu) si fumat.

Indiferent daca o persoana fumeaza activ sau pasiv, poate dezvolta boli pulmonare obstructive cronice. Principala manifestare in cazul acestora este incapacitatea de a respira suficient oxigen.

Cum poate fi convinsa o persoana sa se lase de fumat?
Atunci cand plamanii unei persoane nu functioneaza la capacitate maxima, simptomele incep sa apara, desi la inceput sunt atat de subtile incat nu pot fi recunoscute. Pentru ca bolile pulmonare obstructive cronice (a patra cauza de deces in SUA) sunt boli progresive, care nu pot fi incetinite fara tratament, diagnosticul trebuie stabilit cat mai curand posibil.

Semne si simptome

Iata 7 semne care ar putea semnala o boala pulmonara:

1. Scurtarea respiratiei
Multi oameni incep sa prezinte dificultati de respiratie si pun acest lucru pe seama varstei, fara sa ia alte masuri pentru ameliorarea situatiei. Cand vor indeplini activitati de rutina, iar respiratia lor va fi din ce in ce mai greoaie, vor lua in calcul si consultul medical.

Problema majora o reprezinta faptul ca leziunile pulmonare (intalnite in bolile pulmonare obstructive cronice) nu pot fi tratate: se poate interveni doar in vederea incetinirii sau stoparii progresiei bolii.

Tratamentul trebuie inceput cand problemele de respiratie apar chiar si in timpul unei activitati simple, precum mersul pe jos. Totusi, solutia nu este renuntarea la activitatea fizica, intrucat mentinerea si chiar cresterea nivelului de activitate sunt esentiale pentru pastrarea normala a functiei pulmonare.

Unul dintre semnele bolii consta in dificultatea de a inspira adanc atunci cand o persoana urca scarile sau face exercitii fizice. Se poate experimenta cu diverse tipuri de activitati pentru a se confirma problemele de respiratie. Important este si daca exista modificari ale tulburarilor de respiratie, de-a lungul timpului.

In cazul in care cineva simte ca nivelul capacitatii de a respira profund, scade, trebuie sa se adreseze medicului specialist pentru a efectua teste de evaluare a functiei pulmonare.

2. Tuse constanta care se agraveaza
Toti oamenii tusesc din cand in cand, dar daca tusea persista o perioada lunga de timp si se cronicizeaza trebuie solicitat consultul de specialitate.
BPOC inflameaza bronhiile (tuburile bronhice) si alveolele pulmonare (mici saci umpluti cu aer aflati la capatul ramificatiilor bronhice), fapt ce afecteaza flexibilitatea si elasticitatea acestora.

Cand se intampla acest lucru, peretii cailor respiratorii se ingroasa si produc mai mult mucus ca de obicei, care le acopera. Rezultatul este o tuse expectoranta, asemanatoare cu cea care insoteste gripa, cu diferenta ca nu apar si alte simptome specifice gripei. Daca mucozitatile eliminate in timpul tusei nu sunt transparente, acesta poate fi un semn de inrautatire a starii de sanatate (mucusul poate fi galben, verzui sau poate contine chiar si sange).

La o persoana care fumeaza, desi boala pulmonara obstructiva cronica avanseaza, cantitatea de sputa se poate mentine scazuta, dar aceasta va creste dupa renuntarea la fumat.

3. Dureri de cap dimineata
Unul dintre simptomele atipice ale BPOC este durerea de cap trepidanta dupa o noapte de somn. Acest fenomen se explica prin faptul ca pe timpul noptii, respiratia nu este suficient de profunda iar dioxidul de carbon se acumuleaza in timpul somnului, fapt ce determina vasele de sange din creier sa se dilate, rezultand durerea de cap.

Multi oameni nu asociaza durerile de cap cu BPOC si le trateaza ca pe simptom separat. Totusi, pentru ca acestea sa dispara, trebuie sa se adopte masuri terapeutice in directia cauzei care sta la baza declasarii lor. De aceea, este necesar consultul medical pentru ca medicul sa recomande tratamentul adecvat pentru reducerea inflamatiei, pentru a creste capacitatea de absorbtie a plamanilor.

4. Glezne umflate
Pe masura ce bolile pulmonare obstructive cronice progreseaza, sunt asociate cu insuficienta cardiaca deoarece sistemul circulator nu primeste suficient oxigen pentru o functionare normala. Astfel are loc o acumulare de fluid, care este cel mai usor de recunoscut la nivelul membrelor inferioare: picioare si glezne umflate.

Atunci cand inima nu mai poate pompa suficient sange pentru a-l furniza ficatului si rinichilor, functia acestora este perturbata, toxinele nu mai sunt prelucrate eficient si fluidele nu mai sunt eliminate in mod normal. Rezultatul: prezenta edemului (intalnit deseori la femeile insarcinate).

5. Tulburari de somn si insomnii
Dormitul in pozitie orizontala poate fi dificil, iar bolnavul se va trezi, deseori, ametit. Una dintre posturile care faciliteaza odihna unei persoane care sufera de BPOC este cea stand pe scaun sau cea in care partea de sus a trunchiului este usor ridicata. Explicatia consta in faptul ca in cazul in care o persoana sta intinsa, plamanii sunt mai solicitati.

In orice caz, somnul este ingreunat din cauza tusei pentru cei care prezinta BPOC, dar si din cauza faptului ca multi dintre acestia pot dezvolta si apnee de somn si boala de reflux gastroesofagian care ingreuneaza odihna.

In concluzie: daca o persoana se trezeste pe parcursul noptii, in mod regulat, cu dificultati de respiratie sau tuse, daca se simte obosit si are si dureri de cap, trebuie sa se adreseze medicului specialist.

6. Torace dilatat, in forma de butoi
Una dintre modalitatile pe care medicii le folosesc pentru a verifica progresia BPOC este de a ruga bolnavul sa respire in timp ce ridica bratele deasupra capului. Specialistul va urmari daca pacientul are o postura si o forma a corpului modificate, care se dezvolta ca simptom secundar al bolilor pulmonare obstructiv cronice.

Ca urmare a inflamatiei cronice, plamanii se maresc in dimensiune si imping in partea de jos a diafragmului, fapt ce ingreuneaza contractia acestuia intr-un mod eficient. Peretele toracic se va extinde, iar muschii pieptului (diafragmului), gatului si dintre coaste (intercostali) se vor slabi (acestia sunt cunoscuti ca muschi respiratori accesori).

Cand se intampla acest lucru, bolnavii incearca sa-si modifice postura, aplecandu-se in fata in pozitia asezat cu bratele pe genunchi. Aceasta pozitie stabilizeaza partea superioara a pieptului si a umerilor, iar muschii respiratori accesori sunt mai usor de folosit in procesul respiratiei.

7. Nuanta albastruie a buzelor sau a unghiilor
De-a lungul timpului, in cazul in care sangele care circula prin corpul unei persoane nu contine suficient oxigen, buzele si unghiile pot avea o tenta albastruie sau gri. Uneori, culoarea, cunoscuta sub numele de cianoza, este cel mai evidenta la nivelul unghiilor, desi unele persoane dezvolta o tenta globala gri-albastruie a pielii. Cauza: sangele bogat in oxigen este de culoare rosu aprins, in timp ce sangele mai putin oxigenat este inchis la culoare si are o nuanta albastruie.

La persoanele de culoare, modificarile sunt cel mai vizibile in zona buzelor, gingiilor si in jurul ochilor. Cianoza apare de obicei, atunci cand niveleul de sange scade sub 90%. Medicul poate evalua situatia, dar si pacientul poate masura valorile oxigenului cu ajutorul unui oximetru.


Citeste si despre:

Principalele simptome ale mucoviscidozei (fibroza chistica) Viata ta poate depinde de ele: semne si simptome ale unor afectiuni grave 6 simptome ale copiilor pe care sa nu le ignorati niciodata Menopauza (simptome, substitutie hormonala, tratament alternativ) Simptome pe care barbatii nu ar trebui sa le ignore Ce boli poate indica pielea uscata? Infectii Urinare Dese? Cum poti sa-ti calculezi riscul unei noi infectii urinare Ingrijire si sprijin pentru persoanele dragi care sufera de hipoacuzie Coronavirus - cum se transmite, simptome, tratament Explorarea bolilor rare pulmonare: prezentare, diagnostic si tratament Boli ale plamanilor si respiratorii Semnele timpurii ale lupusului Semne si simptome: ce incearca organismul sa ne transmita? Emfizemul
Cere sfatul medicului ×