Program de interes national de prevenire a consumului de tutun, alcool si droguri - 2009-2012

Actualizat: 15 Octombrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

hg nr. 1101/2008, hotarare privind aprobarea programului de interes national de prevenire a consumului de tutun, alcool si droguri - 2009-2012


publicat in monitorul oficial, partea i nr. 672 din 30/09/2008

tinand seama de prevederile articolul 5 alin. (1) lit. e1) din hotararea guvernului nr. 1.489/2002 privind infiintarea agentiei nationale antidrog, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul articolul 108 din constitutia romaniei, republicata,

guvernul romaniei adopta prezenta hotarare.

articolul 1

se aproba programul de interes national de prevenire a consumului de tutun, alcool si droguri - 2009-2012, prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.

articolul 2

procedura de atribuire a contractelor de finantare nerambursabila din fonduri publice se realizeaza in conformitate cu prevederile legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare.

articolul 3

(1) fondurile necesare pentru finantarea programului de interes national prevazut la articolul 1, in suma de 3.944 mii lei, se asigura de la bugetul de stat prin bugetul aprobat ministerului internelor si reformei administrative, pentru agentia nationala antidrog, la titlul vii - alte transferuri, in limita fondurilor bugetare aprobate si in functie de prioritatile stabilite de agentia nationala antidrog.

(2) finantarea programului de interes national prevazut la articolul 1 se realizeaza in baza proiectelor elaborate de furnizorii autorizati de servicii de prevenire a consumului de tutun, alcool si droguri, pe baza contractelor incheiate cu acestia.

(3) evaluarea si selectia proiectelor inaintate de furnizorii autorizati se realizeaza de catre agentia nationala antidrog.

(4) subprogramele de interes national care nu se pot finanta in anul 2009 vor fi reluate in anii urmatori si se vor derula in functie de fondurile bugetare aprobate ministerului internelor si reformei administrative cu aceasta destinatie.

articolul 4

(1) monitorizarea implementarii proiectelor finantate in cadrul programului se asigura, la nivel national, de agentia nationala antidrog, iar la nivel local, prin centrele de prevenire, evaluare si consiliere antidrog competente.

(2) controlul utilizarii fondurilor alocate in cadrul programului se asigura de agentia nationala antidrog.

anexa

program de interes national de prevenire a consumului de tutun, alcool si droguri - 2009-2012

obiectiv general de dezvoltare:

implicarea societatii civile in lupta impotriva consumului ilicit de droguri, prin participarea la finantarea proiectelor si actiunilor agentiei nationale antidrog, in conformitate cu obiectivul nr. 4 din cap. vii al strategiei nationale antidrog in perioada 2005-2012, aprobata prin hotararea guvernului nr. 73/2005.

scop:

dezvoltarea unor servicii profesionalizate de prevenire a consumului ilicit de tutun, alcool si droguri pentru:
1. formarea unor atitudini si practici la nivelul intregii populatii aflate intr-o forma de invatamant, prin intermediul programelor scolare si de petrecere a timpului liber, in scopul adoptarii unui stil de viata sanatos, fara tutun, alcool si droguri;
2. cresterea influentei factorilor de protectie la varste mici pentru evitarea sau cel putin intarzierea debutului consumului de tutun, alcool si droguri;
3. sensibilizarea si educarea populatiei scolare in scopul evitarii consumului experimental/recreational de droguri si trecerii de la acesta la consumul regulat.

obiective generale:

1. dezvoltarea unui serviciu de informare si consiliere telefonica de tip permanent;
2. prevenirea consumului de tutun in randul adolescentilor si tinerilor, prin dezvoltarea atitudinilor si practicilor sanatoase de viata;
3. prevenirea consumului de alcool in randul adolescentilor din grupa de varsta 15-17 ani, prin dezvoltarea atitudinilor personale si sociale;
4. reducerea riscurilor asociate consumului de droguri;
5. reabilitarea si reinsertia socioprofesionala a consumatorilor de droguri.
buget necesar pentru implementare: 3.944 mii lei.

subprogramele componente ale programului de interes national sunt urmatoarele:

1. subprogramul "dezvoltarea serviciului de informare si consiliere telefonica pentru consumatorii de droguri"
scopul: intarirea capacitatii institutionale a sistemului national de prevenire a consumului ilicit de droguri, prin infiintarea de servicii profesionalizate de prevenire cu adresabilitate comunitara, in acord cu principiile strategiei nationale antidrog 2005-2012 (activitatea i.1.c1.9 din planul de actiune pentru implementarea strategiei nationale antidrog in perioada 2005-2008).
obiectiv general: dezvoltarea unui serviciu telefonic de informare si consiliere de tip permanent a carui misiune este sa primeasca semnalarile cu privire la situatiile cu risc crescut de consum de droguri, precum si la situatiile de consum si dependenta si sa asigure consilierea telefonica in aceste situatii.
obiective specifice:

a) crearea si dezvoltarea de servicii integrative tip informare si consiliere destinate consumatorilor de droguri si fostilor consumatori de droguri, in vederea acordarii de suport informational, psihologic si social in situatii de criza;

b) crearea si dezvoltarea de servicii integrative tip informare si consiliere destinate parintilor consumatorilor si ai fostilor consumatori, in vederea acordarii de suport informational, psihologic si social in situatii de criza si a cresterii factorilor de protectie familiali;

c) crearea si dezvoltarea de servicii integrative tip informare si consiliere destinate comunitatilor locale, inclusiv comunitatilor profesionale interesate de domeniul adictiilor, interventiilor in situatii de criza etc.;

d) dezvoltarea unui sistem telefonic de informare si consiliere abilitat sa refere cazuri catre sistemul national de asistenta a consumatorilor de droguri;

e) sprijinirea implementarii standardelor minime obligatorii ale serviciului telefonic prin consultarea profesionistilor apartinand unor servicii similare.

indicatori fizici:
- cresterea accesului populatiei cu risc crescut de aparitie a comportamentului tip dependent, respectiv a consumatorilor de droguri, consumatorilor dependenti si a familiilor acestora, la serviciul telefonic, prin cresterea calitatii serviciului (inclusiv prin externalizarea sa) si promovarea unei strategii de imagine a acestui serviciu.
indicatori de eficienta:
- un numar de cel putin 50 de cazuri/an de consumatori si/sau consumatori dependenti referite de serviciul telefonic catre sistemul national de asistenta;
- un numar de cel putin 500 de cazuri/an de consumatori si/sau consumatori dependenti care beneficiaza de serviciile telefonice de informare si consiliere.

indicatori de rezultat:
- standardele minime de calitate sunt aplicate in conditiile legii in minimum 3 servicii create/dezvoltate prin program;
- numarul anual de evenimente mediatice in scop promotional;
- numarul anual de evenimente mediatice organizate in colaborare cu centrele de prevenire, evaluare si consiliere antidrog (cpeca);
- numarul anual de rapoarte statistice facute publice;
- numarul anual de articole publicate care contin date relevante din activitatea serviciului;
- baza de date operationala cu informatii despre serviciile comunitare pentru persoanele cu risc crescut de consum, consumatorii si/sau consumatorii dependenti;
- numarul mediu lunar si anual de fise de convorbire intocmite de consilierii telefonici;
- numarul lunar si anual de fise de semnalare obligatorie si evaluare initiala a situatiilor de consumatori de droguri/dependenti de droguri, completate de consilierii telefonici si transmise la cpeca;
- numarul lunar si anual de apeluri reorientate;
- numarul mediu lunar si anual de apeluri care au necesitat asistenta si consiliere pentru depasirea unor situatii de criza.
bugetul aferent acestui subprogram este de 400 mii lei.

2. subprogramul "prevenirea consumului de tutun in populatia scolara"
scopul: intarirea capacitatii institutionale a sistemului national de prevenire a consumului ilicit de droguri, prin infiintarea unor servicii profesionalizate de prevenire a consumului de tutun cu adresabilitate scolara, in acord cu principiile strategiei nationale antidrog 2005-2012 (activitatea i.1.a.1.24 si i.1.c.4.4 din planul de actiune pentru implementarea strategiei nationale antidrog in perioada 2005-2008).
obiectiv general: prevenirea consumului de tutun in randul adolescentilor si tinerilor, prin dezvoltarea atitudinilor si practicilor sanatoase de viata.

obiective specifice:
- crearea si dezvoltarea de servicii integrative tip informare in legatura cu riscurile consumului de tutun si cu sistemul de publicitate a produselor din tutun;
- crearea si dezvoltarea de servicii integrative tip formare de abilitati individuale si sociale de rezistenta la consumul de tutun;
- crearea unui sistem integrat de prevenire a consumului de droguri abilitat sa refere cazurile de consum catre serviciile comunitare de renuntare la fumat.

indicatori fizici:
- cresterea cu minimum 5% fata de anul 2007 a populatiei scolare care va avea acces la serviciile integrate de prevenire a consumului de tutun;
- cresterea cu minimum 2% a accesului adolescentilor si tinerilor la serviciile comunitare de renuntare la fumat.

indicatori de eficienta:
- un numar de cel putin 50.000 de elevi/an beneficiari ai programelor de prevenire a consumului de tutun;
- un numar de minimum 50 de cazuri/an de adolescenti si tineri din sistemul de invatamant care acceseaza serviciile comunitare de renuntare la fumat.

indicatori de rezultat:
- raport de evaluare calitativa a serviciilor de prevenire a consumului de tutun in randul adolescentilor si tinerilor;
- numarul beneficiarilor directi ai interventiilor cu caracter preventiv;
- numarul beneficiarilor indirecti;
- numar de adolescenti si tineri, beneficiari ai programelor de informare si formare de abilitati, care se adreseaza serviciilor comunitare de renuntare la fumat.
bugetul aferent acestui subprogram este de 210 mii lei.

3. subprogramul "prevenirea consumului de alcool in populatia scolara"
scopul: intarirea capacitatii institutionale a sistemului national de prevenire a consumului ilicit de droguri, prin infiintarea unor servicii profesionalizate de prevenire a consumului de alcool cu adresabilitate scolara, in acord cu principiile strategiei nationale antidrog 2005-2012 (activitatea i.1.a.1.5 si i.1.a.2 din planul de actiune pentru implementarea strategiei nationale antidrog in perioada 2005-2008).
obiectiv general: prevenirea consumului de alcool in randul adolescentilor din grupa de varsta 15-17 ani, prin dezvoltarea atitudinilor personale si sociale.

obiective specifice:
- crearea si dezvoltarea de servicii integrative tip informare in legatura cu riscurile consumului de alcool si cu sistemul de publicitate a produselor din tutun;
- crearea si dezvoltarea de servicii integrative tip formare de abilitati individuale si sociale de rezistenta la consumul de alcool;
- crearea unui sistem integrat de prevenire a consumului de droguri abilitat sa refere cazurile de abuz de alcool catre serviciile de asistenta integrata.

indicatori fizici - unitate de masura:
- cresterea cu minimum 5% fata de anul 2007 a populatiei scolare care va avea acces la serviciile integrate de prevenire a consumului de alcool;
- cresterea cu minimum 2% a accesului adolescentilor cu abuz de alcool, din grupa de varsta mentionata, la serviciile integrate de asistenta.

indicatori de eficienta:
- un numar de cel putin 50.000 de elevi/an beneficiari ai programelor de prevenire a consumului de alcool;
- un numar de cel putin 20.000 de parinti si 1.000 de cadre didactice (persoane-resursa care asigura sustenabilitatea proiectului) ca beneficiari indirecti ai programului de prevenire a consumului de droguri;
- un numar de minimum 50 de cazuri/an de adolescenti cu probleme de uz si abuz de alcool din sistemul de invatamant care acceseaza serviciile integrate de asistenta.

indicatori de rezultat:
- raport de evaluare calitativa a serviciilor de prevenire a consumului de alcool in randul adolescentilor din grupa de varsta mentionata;
- numarul beneficiarilor directi ai interventiilor cu caracter preventiv;
- numarul beneficiarilor indirecti;
- numarul de adolescenti si tineri, beneficiari ai programelor de formare de abilitati personale si sociale, care se adreseaza serviciilor integrate de asistenta.
bugetul aferent acestui subprogram este de 180 mii lei.

4. subprogramul "studii in populatia angajata in munca (profesii cu risc crescut de consum) care prezinta semne de consum de droguri la nivel preclinic"
scopul: intarirea capacitatii institutionale a sistemului national de prevenire a consumului ilicit de droguri, prin infiintarea unor servicii profesionalizate de prevenire cu adresabilitate indicata, in acord cu rezultatele studiilor diagnostice de prevalenta a consumului de alcool si droguri ilicite in categoriile de populatie cu risc angajate in munca.

obiectiv general: fundamentarea stiintifica a politicilor de prevenire indicata adresate profesiilor cu risc crescut de consum de droguri din clasificatia ocupatiilor in romania (mai ales consum de alcool), prin analiza studiilor calitative, in scopul identificarii strategiilor eficiente si adaptate de interventie.

obiective specifice:
- crearea si dezvoltarea de servicii integrative tip prevenire indicata in populatia expusa riscului de consum de droguri sau dependenta din diferite categorii profesionale;
- elaborarea si implementarea unui studiu calitativ in grupele de munca expuse riscului de consum de droguri;
- fundamentarea politicilor de prevenire indicata in scopul elaborarii unui sistem integrat de interventie.
indicatori fizici:
- modificarea politicilor de prevenire indicata prin planul de actiune pentru implementarea strategiei nationale antidrog 2009-2012.

indicatori de eficienta:
- un studiu calitativ cu rol diagnostic in categoriile de munca expuse riscului de consum de alcool si droguri ilegale, risc ce presupune alterarea capacitatii de munca;
- planul de actiune pentru implementarea strategiei nationale antidrog 2009-2012 in acord cu nevoile din domeniul prevenirii indicate, identificate in plan national.

indicatori de rezultat:
- numar de studii calitative care vor fundamenta politicile in domeniu;
- numar de obiective generale si activitati specifice din planul de actiune pentru implementarea strategiei nationale antidrog 2009-2012 care au ca scop sensibilizarea/constientizarea decidentilor institutionali-cheie si a populatiei din categoriile de munca expuse riscului de consum de droguri in legatura cu riscurile asociate si strategiile de interventie.
bugetul aferent acestui subprogram este de 175 mii lei.

5. subprogramul "prevenirea selectiva a consumului de droguri adresat parintilor in vederea cresterii influentei factorilor familiali de protectie si scaderii influentei factorilor de risc"
scopul: intarirea capacitatii institutionale a sistemului national de prevenire a consumului ilicit de droguri, prin infiintarea unor servicii profesionalizate de prevenire selectiva cu adresabilitate familiala, in acord cu principiile strategiei nationale antidrog 2005-2012 (activitatea i.1.c1.9. din planul de actiune pentru implementarea strategiei nationale antidrog in perioada 2005-2008).
obiectiv general: reducerea factorilor de risc si cresterea factorilor de protectie in mediul familial prin imbunatatirea abilitatilor educative ale parintilor, intarirea legaturilor familiale si clarificarea pozitiei familiei fata de consumul de droguri, pentru prevenirea abuzului de droguri la preadolescentii de clasa a vii-a aflati in situatii cu risc crescut, prin implementarea proiectului protego.

obiective specifice:
- dezvoltarea si diversificarea modalitatilor de interventie in vederea prevenirii selective cu adresabilitate familiala;
- formarea unui numar de 64 de monitori principali in vederea implementarii programului protego;
- formarea unui numar de 128 de monitori auxiliari din randul cadrelor didactice din 64 de scoli din bucuresti, constanta, iasi, cluj-napoca, timisoara si brasov;
- formarea unui numar de 1.354 de parinti in abilitati educative pentru prevenirea adictiilor.
in scopul implementarii in cele mai bune conditii a continuturilor curriculei si in conformitate cu caracteristicile programului, monitorii principali participanti la program vor fi psihologii, asistentii sociali sau specialisti in educatie din cadrul organizatiilor/fundatiilor care vor castiga licitatia de proiecte.

monitorii auxiliari vor fi selectati dintre consilierii scolari si educativi din cadrul scolilor participante, rolul acestora fiind atat de atragere a parintilor, cat si de observare si de sprijin in prezentarea informatiilor, discutiile de grup si realizarea de exercitii de modelare si testare a comportamentului.
monitorii auxiliari vor fi formati de echipele de monitori principali in cadrul unor sedinte organizate la nivel local, cu sprijinul scolilor participante.

indicatori fizici - unitate de masura:
- reducerea in cel putin 800 de familii a riscului de aparitie a comportamentelor adictive la copiii acestora.
indicatori de eficienta:
- formarea unui numar de 64 de profesionisti in domeniul adictiilor - psihologi, asistenti sociali si specialisti in educatie din sistemul national de prevenire - si a 128 cadre didactice in domeniul strategiilor preventive prin formarea si dezvoltarea abilitatilor si resurselor personale;
- formarea unor abilitati cu rol de protectie in consumul de droguri pentru 1.354 parinti.
indicatori de rezultat:
- standarde de prevenire indicata in mediul familial.
bugetul aferent acestui subprogram este de 500 mii lei.

6. subprogramul "dezvoltarea serviciilor tip reducerea riscurilor asociate consumului de droguri"
scopul: asigurarea accesului consumatorilor de droguri la serviciile de reducere a riscurilor prin dezvoltarea de interventii adecvate(cap. i.2.a; 3.1, 3.2, 3.3, cap. i.2.b din planul de actiune pentru implementarea strategiei nationale antidrog in perioada 2005-2008).
obiectiv general: dezvoltarea actiunilor comunitare care sa permita reducerea riscurilor asociate consumului de droguri prin dezvoltarea unor servicii de profil.
obiective specifice:

a) dezvoltarea unui centru de tip ...in (centru fix), care sa ofere servicii pentru reducerea riscurilor asociate consumului de droguri pe cale injectabila pentru un numar de 400 de beneficiari, timp de un an, prin facilitarea accesului la echipament steril de injectare, vaccinare antihepatita, testarea pentru hepatita si hiv, vaccinarea antitetanos, testare pentru sarcina, consiliere pre si posttestare etc.;

b) dezvoltarea unui serviciu de outreach (de teren) tip metabus (autobuz pentru distributie medicatie de substitutie pentru opiacee), care sa desfasoare actiuni de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri pe cale injectabila pentru un numar de 800 de beneficiari, timp de un an;

c) dezvoltarea unui serviciu de tip ...in (centru fix), care sa ofere servicii pentru reducerea riscurilor asociate consumului de alcool pentru un numar de 100 de beneficiari, timp de un an, prin asigurarea interventiilor (individuale si de grup) de crestere a motivatiei pentru tratament si de prevenire a recaderilor.

indicatori de rezultat:
- un serviciu de tip ...in (centru fix) complet operational, care sa ofere servicii pentru reducerea riscurilor asociate consumului de droguri pe cale injectabila pentru un numar de 400 de beneficiari, timp de un an;
- un serviciu de outreach (de teren) metabus complet operational;
- serviciu de tip ...in (centru fix) complet operational, care sa ofere servicii pentru reducerea riscurilor asociate consumului de alcool pentru un numar de 100 de beneficiari, timp de un an.

indicatori de eficienta:
- indicator admitere la tratament (nr. anual de cazuri care initiaza tratamentul);
- volumul de asistenta (nr. anual de consumatori diferiti asistati);
- indicator de permanenta (timpul in care beneficiarii stau in procesul de asistenta);
- indicator motiv de iesire din program/centru (cauza si data iesirii);
- indicator de abstinenta (nr. de teste de detectare a drogurilor in lichide biologice pozitive/negative);
- indicator de asistenta (nr. de zile de asistenta/beneficiar aflat in sistem);
- indicator de activitate (nr. de interventii realizate pentru beneficiar);
- indice de asistenta - relationeaza indicatorul de asistenta cu cel de permanenta, respectiv indicatorul de asistenta/indicatorul de permanenta;
- indice de activitate - relationeaza indicatorul de activitate cu cel de permanenta, respectiv indicatorul de activitate/indicatorul de permanenta;
- indicator de incarcatura de servicii de asistenta (nr. pacienti asistati sau nr. de interventii realizate in functie de tipologia profesionistului).
bugetul aferent acestui subprogram este de 429 mii lei.

7. subprogramul "dezvoltarea serviciilor tip locuinta protejata (nivelul 3 de asistenta) pentru fostii consumatori de droguri"
scopul: dezvoltarea serviciilor specifice si specializate la nivelul judetelor in care au fost identificate, prin evaluarile anuale, probleme de consum de droguri (cap. i 2 b 6.2 din planul de actiune pentru implementarea strategiei nationale antidrog in perioada 2005-2008).
obiectiv general: crearea si dezvoltarea de servicii integrative pentru fostii consumatori de droguri in vederea imbunatatirii sanselor acestora de integrare sociala si profesionala, precum si prevenirea recaderilor in cazul fostilor consumatori de droguri prin dezvoltarea sistemului locuintelor protejate.
obiective specifice:

a) dezvoltarea a 6 servicii sociale tip locuinta protejata, dotate conform standardelor minime obligatorii in domeniu, dezvoltate in zonele identificate ca zone de risc in consumul de droguri: bucuresti, iasi, cluj-napoca, constanta;

b) reintegrarea socioprofesionala a 40 de fosti consumatori de droguri, beneficiari ai serviciilor de asistenta integrata;

c) elaborarea unui set de proceduri specifice pentru asistenta fostilor consumatori de droguri intr-o locuinta protejata.
indicatori de eficienta:
- indicator admitere la tratament (nr. anual de cazuri care initiaza tratamentul);
- volumul de asistenta (nr. anual de consumatori diferiti asistati);
- indicator de permanenta (timpul in care beneficiarii stau in procesul de asistenta);
- indicator motiv de iesire din program/centru (cauza si data iesirii);
- indicator de abstinenta (nr. de teste de detectare a drogurilor in lichide biologice pozitive/negative);
- indicator de asistenta (nr. de zile de asistenta/beneficiar aflat in sistem);
- indicator de activitate (nr. de interventii realizate pentru beneficiar);
- indice de asistenta - relationeaza indicatorul de asistenta cu cel de permanenta, respectiv indicatorul de asistenta/indicatorul de permanenta;
- indice de activitate - relationeaza indicatorul de activitate cu cel de permanenta, respectiv indicatorul de activitate/indicatorul de permanenta;
- indicator de incarcatura de servicii de asistenta (nr. pacienti asistati sau nr. de interventii realizate in functie de tipologia profesionistului).

indicatori de rezultat:
- 6 servicii sociale tip locuinta protejata, dotate conform standardelor minime obligatorii in domeniu, in bucuresti, iasi, cluj-napoca, constanta;
- 40 de fosti consumatori de droguri, reintegrati socioprofesional;
- un set de proceduri specifice pentru asistenta fostilor consumatori de droguri intr-o locuinta protejata.
bugetul aferent acestui subprogram este de 700 mii lei.

8. subprogramul "dezvoltarea serviciilor tip adapost pentru consumatorii de droguri"
scopul: dezvoltarea unor servicii locale de criza care sa acorde asistenta medicala, psihologica si sociala de baza consumatorului care nu acceseaza sistemul de asistenta (cap. i.2.a, cap. i.2.b 6.2. din planul de actiune pentru implementarea strategiei nationale antidrog in perioada 20052008).
obiectiv general: crearea si dezvoltarea de servicii integrative pentru cresterea accesibilitatii la serviciile direct orientate spre reintegrarea sociala a persoanelor consumatoare de droguri aflate in strada si prevenirea riscurilor asociate consumului si a excluziunii sociale si asigurarea protectiei sociale a consumatorilor de droguri fara adapost.
obiective specifice:

a) dezvoltarea a doua servicii sociale tip adapost, dotate conform standardelor minime obligatorii in domeniu, dezvoltate in zonele de risc pentru consumul de droguri, respectiv bucuresti si constanta, ce vor asigura in principal servicii de gazduire, ingrijire si asistenta medicala, psihologica si sociala de baza;

b) oferirea de servicii de gazduire, ingrijire si asistenta medicala, psihologica si sociala de baza pentru 40 de consumatori de droguri, beneficiari ai serviciilor de asistenta integrata;

c) elaborarea unui set de proceduri specifice pentru asistenta consumatorilor de droguri aflati in adaposturi sociale.
indicatori de eficienta:
- indicator admitere la tratament (nr. anual de cazuri care initiaza tratamentul);
- volumul de asistenta (nr. anual de consumatori diferiti asistati);
- indicator de permanenta (timpul in care beneficiarii stau in procesul de asistenta);
- indicator motiv de iesire din program/centru (cauza si data iesirii);
- indicator de abstinenta (nr. de teste de detectare a drogurilor in lichide biologice pozitive/negative);
- indicator de asistenta (nr. de zile de asistenta/beneficiar aflat in sistem);
- indicator de activitate (nr. de interventii realizate pentru beneficiar);
- indice de asistenta - relationeaza indicatorul de asistenta cu cel de permanenta, respectiv indicatorul de asistenta/indicatorul de permanenta;
- indice de activitate - relationeaza indicatorul de activitate cu cel de permanenta, respectiv indicatorul de activitate/indicatorul de permanenta;
- indicator de incarcatura de servicii de asistenta (nr. pacienti asistati sau nr. de interventii realizate in functie de tipologia profesionistului).
indicatori de rezultat:
- doua servicii sociale tip adapost, dotate conform standardelor minime obligatorii in domeniu, dezvoltate in zonele de risc pentru consumul de droguri in bucuresti si constanta;
- servicii de gazduire, ingrijire si asistenta medicala, psihologica si sociala de baza pentru 40 de consumatori de droguri;
- un set de proceduri specifice pentru asistenta consumatorilor de droguri aflati in adaposturi sociale.
bugetul aferent acestui subprogram este de 1.000 mii lei.

9. subprogramul "cercetare in domeniul adictiilor"
scopul: cresterea calitatii serviciilor de asistenta medicala, psihologica si sociala in vederea cresterii accesibilitatii consumatorilor de droguri la sistemul de asistenta.
obiectiv general: adecvarea serviciilor din sistemul de asistenta la nevoile consumatorilor de droguri prin identificarea acestora cu ajutorul unor studii calitative.
obiective specifice:
1. studiu privind identificarea factorilor de risc si de protectie cu privire la consumul de droguri in randul populatiei vulnerabile: persoane care practica sex comercial, persoane care intretin relatii sexuale cu persoane de acelasi sex, victime ale traficului de fiinte umane;
2. studiu calitativ comparativ cu privire la factorii care influenteaza mentinerea beneficiarilor in programele de tratament substitutiv (metadona si buprenorfina + naloxona).

indicatori de rezultat:
- un studiu privind identificarea factorilor de risc si de protectie cu privire la consumul de droguri in randul populatiei vulnerabile;
- un studiu calitativ comparativ cu privire la factorii care influenteaza mentinerea beneficiarilor in programele de tratament substitutiv.
bugetul aferent acestui subprogram este de 350 mii lei.


Citeste si despre:

Programul national de protectie sociala Bani de liceu Programul national de diabet zaharat Programul de reabilitare cardiaca Alegerea unui program de slabit Programul national de vaccinari obligatorii Toxina Botulinica – mai mult decat estetica: utilizari medicale in migrene, transpiratie excesiva si contracturi musculare EMC - medici de familie in Programul de diabet Gustarile luate in timpul programului de lucru influenteaza negativ efectele dietelor Vaccinarea antipoliomielita (vaccinare inclusa in programul national de imunizari) Vaccinarea antihepatita B (vaccinare inclusa in programul national de imunizari) Contract colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 nr. 2895/2006