organ al fonatiei, situat in gat, intre faringe si trahee.
Structura
- La exterior, laringele este un fel de cilindru gol in interior, situat in fata hipofaringelui (partea inferioara a faringelui), legat de organele vecine prin muschi. Unsprezece cartilagii, din care cele mai importante sunt in numar de cinci, ii confera forma si rigiditatea sa.
Cartilajul tiroid este cel mai voluminos dintre ele. El este format din doua lame simetrice, fiecare fiind in forma de patrulater, care se unesc in fata, desenand un unghi proeminent vizibil sub piele si denumit in mod obisnuit marul lui Adam. Epiglota sau cartilajul epiglotic este o lamela de cartilaj elastic aproape vertical, situat deasupra cartilajului tiroid, in spatele limbii. cartilajul cricoid are forma unui inel cu montura, mai stramt in fata si mai lat in spate. Aritenoidele sunt doua cartilaje mobile asezate pe cartilajul cricoid, una la dreapta, alta la stanga, sub forma unei mici mase triunghiulare. Pe ele se prind, in spate, cele doua cute ale corzilor vocale, care fac astfel parte integranta din laringe.
- La interior, laringele cuprinde trei parti sau etaje. Etajul superior sau supraglotic se afla la inaltimea epiglotei, iar cavitatea sa se numeste vestibulul laringelui. Etajul mediu se situeaza la nivelul glotei (cavitatea dintre corzile vocale). Etajul inferior este partea subglotica.
Functionare - Atunci cand se emite un sunet, aerul expirat prin trahee face sa vibreze coardele vocale, producand un sunet laringean: cavitatile de rezonanta ale nasului si faringelui asigurand modularea. In deglutitie, cele doua corzi vocale se inchid, epiglota se pliaza in spate pentru a inchide accesul la trahee cu scopul ca hrana sa treaca din cavitatea bucala in esofag fara a patrunde in caile pulmonare. In respiratie, corzile vocale se departeaza si cartilajul epiglotic se ridica, permitand trecerea aerului inspirat in bronhii si a aerului expirat spre faringe, apoi spre fosele nazale sau cavitatea bucala. Miscarile laringelui sunt asigurate de catre muschi, comandati de catre nervul laringean inferior, sau nervul recurent. Sensibilitatea sa este asigurata de catre nervul laringean superior.
Patologie - Afectiunile laringelui sunt frecvente. In general, aceste semne sunt o raguseala, caracteristica tulburarilor functionale ale corzilor vocale, dureri, o jena respiratorie, o tuse. Laringele poate fi sediul bolilor infectioase sau virale (laringita, indeosebi), paralizii (fie prin boala neurologica, fie prin compresie a nervilor printr-o tumora) sau al bolilor cronice.
Bolile cronice cele mai frecvente sunt cele cauzate de tumori. Acestea pot fi benigne (polipi, chisti, noduli dezvoltati pe corzi le vocale etc.) sau maligne (cancer al laringelui).