schizofrenie

Schizofrenia nu are o singură cauză, apariția ei se datorează interacțiunii mai multor factori biologici, psihologici și culturali cu o vulnerabilitate genetică predispozantă.

Factori genetici: În familiile bolnavilor de schizofrenie există o probabilitate mai mare de îmbolnăvire decât la restul pop**ației. În cazul gemenilor univitelini, rata concordanței este de 50 %. Studiile genetice au pus în evidență pe cromosomul 22 o genă (WKL1), care pare să fie în legătură cu apariția unei schizofrenii catatone. Predispoziția genetică este interpretată în prezent ca poligenetică, în ciuda cercetărilor de genetică moleculară nu s-au putut evidenția alte localizări cromosomiale specifice.

Factori pre- și perinatali: O cauză a vulnerabilității ar putea fi reprezentată de o suferință intrauterină a fătului sau a copilului nou născut, care ar provoca o disfuncție minimală a creierului (Minimal Brain Dysfunction). Un rol ar putea fi jucat de infecțiuni virale ale mamei sau ale nou-născutului, o etiologie virală certă nu a putut fi totuși demonstrată.

Factori psiho-sociali: O serie de condiții psiho-sociale au fost încriminate drept factori declanșatori ai schizofreniei, opiniile sunt însă controversate. Factorii psiho-sociali influențează mai degrabă evoluția bolii și nu apariția ei. În același sens este interpretat rolul conflictelor, al suprasolicitărilor psihice sau al stărilor de tensiune emoțională (High-expressed-emotions). Teoria psihanalitică presupune că regresiunea la o treaptă inferioară de dezvoltare ar constitui un mecanism dinamic important în apariția psihozelor schizofrenice. Așa zisă "personalitate premorbidă" (personalitate schizoidă) nu pare a fi asociată cu dezvoltarea mai târziu a unei schizofrenii.

Tomografie cerebrală cu emisiune de pozitroni (PET): În timpul unui test de memorie se observă o reducere a activității metabolice în lobii frontali (roșu), concomitent cu creșterea anormală a activității dopaminice în corpii striați (verde)

Factori organici neuropatologici și biochimici: Studii neuropatologice și radiologice au putut evidenția - cel puțin la o parte din bolnavi - anumite modificări structurale: mărirea ventricolilor cerebrali, micșorarea masei creierului, mai ales în regiunile frontale. Studiile cu ajutorul tehnicilor moderne de medicină nucleară, SPECT (Single-Photon-Emission-Computertomography) sau PET (Positron-Emission-Tomography), asupra fluxului sangvin cerebral și metabolismului creierului au arătat în cazul bolnavilor de schizofrenie o reducere remarcabilă a fluxului sangvin, a utilizării oxigenului și a schimburilor metabolice în regiunile frontale (Hipofrontalitate). Importante sunt cercetările biochimice. Astfel, în creierul bolnavilor schizofrenici există o cantitate crescută de Dopamină și un număr mai mare de receptori dopaminergici decât la normali. Așa se explică și acțiunea favorabilă a medicamentelor neuroleptice, care blochează receptorii dopaminici de tip D2. Și alți neuromodulatori din sistemul nervos central - glutamatul și serotonina - ar putea juca un rol în mecanismul de producere a psihozelor schizofrenice.
Tratament

Tratamentul multidimensional reunește mijloacele medicamentoase, psiho- și socioterapeutice.

Tratamentul medicamentos reprezintă un relativ progres, de la introducerea lui în anii 1950 (Jean Delay și P. Deniker, 1952). Primele medicamente folosite aparțin clasei de antipsihotice Neuroleptice, preparate cu acțiune în principal anti-dopaminergică. Medicamentele se administrează atât în faza acută, cât și in faza de remisie parțială sau totală sub formă de tablete sau de injecții "depozit" pentru prevenirea recidivelor. Efectele secundare nedorite trebuie cunoscute, pentru a putea fi evitate sau ținute sub control. În ultimii ani au apărut antipsihoticele de nouă generație sau antipsihotice "atipice", care au o serie de avantaje (efecte secundare mai reduse, influențează și simptomele negative).

Psihoterapia. În centrul mijloacelor folosite stă terapia suportivă a pacientului, dar și a membrilor de familie, pentru a se putea obține o cooperare necesară în tot decursul tratamentului medicamentos.

Socioterapia: Măsuri la locul de muncă și în familie, terapie ocupațională, măsuri reabilitative.