Cum pot depăși criza existențială?

Postata de Utilizator11718205305 cu 3 luni in urma.

Bună seara!
Încerc să înțeleg care poate fi cauza reală a problemelor cu care mă confrunt în prezent, și voi face tot posibilul să fiu cât mai scurt și la obiect.
Am 22 de ani, și mă confrunt cu lipsă de motivație, de direcție, tristețe continuă, stau nonstop închis doar în casă și nu manifest interes pentru nimic. Mi-aș dori să îmi pot face prieteni, și să pot avea și eu o parteneră, dar mereu aceste gânduri îmi creează anxietate și ies la suprafață multe credințe limitative despre mine și cei din jur.Nu am un hobby, prieteni, mă simt foarte singur și nu știu ce să mai fac. Mai nou, de curând, încep să am și țiuit în urechi plus stări de amețeală și confuzie. Parcă aș pluti, ori mă simt ciudat în corp, nici nu știu cum pot descrie asta. Am citit ceva despre derealizare/depersonalizare, și am simptome similare cu acestea.
Copilăria mea a fost cam așa:
Mama mea a plecat în străinătate la un moment dat pentru un loc de muncă, unde l-a cunoscut pe tatăl meu.
S-a întâmplat să se îndrăgostească, și într-un final să rămână însărcinată.
La scurt timp, tata și-a arătat adevărata față, și a început să se comporte abuziv cu mama. A lovit-o de nenumărate ori pe când era însărcinată cu mine, o trimitea să îi cumpere alcool cu burta la gură, nu se ducea deloc la muncă, a amenințat-o în repetate rânduri că ne aruncă pe străzi etc. La un moment dat chiar s-a făcut cu cuțitul înspre ea pe când aveam numai 7 luni (toate aceste lucruri fiind în țară străină, unde nu avea pe nimeni și depindea întru totul de omul ăsta. Mi-a spus recent că se simțea fără nicio speranță și era într-o frică continuă, care cred că s-a transmis și la mine).
Mi-a mai spus recent și că la un moment dat să mă avorteze din cauza “relației” dar s-au răzgândit într-un final, fiind prea târziu. Nu am avut o reacție nervoasă când am aflat că au vrut să mă avorteze, am avut capacitatea de înțelegere a situației.
Într-un final au revenit în România după nașterea mea, bineînțeles că scandalurile au continuat și aici, atât că eu nu mi le pot aminti conștient, ci doar mici fragmente. Până la urmă el a decis să plece în altă țară deoarece nu se mai înțelegeau și nu ne descurcam cu banii. Tata venea o dată pe an în țară și pleca înapoi. În tot acel timp bineînțeles că se certau în continuare.
Mă bucuram când știam că urma să vină în țară, dar la foarte scurt timp când ridica tonul la mine regretam că a venit acasă. Mă certa din nimicuri în timp ce mama era mult mai pasivă și maleabilă. Țin minte că abia așteptam ca el să plece odată. Cu toate acestea, cu 2-3 zile înainte să plece, țin minte că sufeream enorm. Era un fel de atașament evitant. Când aveam între 8-10 ani, au decis să pună punct definitiv “relației”, iar tata nu a mai revenit la noi. Ținea legătura doar cu mine, iar de mama nu a vrut să mai audă până în prezent.
Mama pe de altă parte a fost foarte hiperprotectivă cu mine, mereu a încercat să mă țină în “siguranță”, pe modelul “lumea e rea, nu pleci nicăieri, nu pune mâna pe cuțit, nu tăia tu lemne, lasă-mă pe mine că ești prea mic, nu face aia și cu cealaltă”. Îmi făcea totuși poftele atât cât putea, m-a “răsfățat” în limita bugetului și a fost ok din punctul ăsta de vedere.
Țin să menționez și că mi-am spart capul de câteva ori destul de tare, dar m-am “tratat” acasă. Primul impact a avut loc pe când aveam până în 10 ani, iar al doilea pe la 12 ani. Ambele au fost destul de puternice pot spune.
Am asistat și la o stare a mamei mele de depresie și tristețe din cauza vieții sale, copilăria ei, relații neîmplinite, situația cu tata etc. Am fost ca și “confidentul” mamei mele încă de mic.
Iar acum, după o despărțire de fosta iubită care m-a afectat destul de rău (alături de ea mă detașasem totuși de mama mea, locuiam și noi separat și pentru mine era ceva nou), mă simt pierdut.
Locuiesc singur în oraș, și am o mulțime de stări interioare și frustrări de tot felul.
Acum sunt confuz, nu știu încotro să mă îndrept. Simt că am nevoie de ajutor. M-am documentat despre toate terapiile disponibile, dar am nevoie de o ghidare din partea unui specialist, să știu spre ce terapie sau medic să mă îndrept.
Ce traume pot avea? Am preluat de la mama? Sunt astea traume emoționale? Pot fi traume fizice din cauza loviturilor de la cap? Poate fi un mix dintre toate? As fi tare recunoscător dacă mi-ar răspunde cineva, să știu spre ce ar fi bine să mă îndrept, vă mulțumesc anticipat.