Depresie?
Postata de Mike376 cu 14 ani in urma.
Nu stiu ce sa mai cred si nu sunt sigur nici pe ceea ce cred.De ce-l putin 6 luni sunt intr-o stare...nu stiu cum sa zic...melancolie,tristete,plictiseala etc. inca nu am fost la nici un medic de familie sau vre-un psihatru...am tot amanat gandidu-ma ca e ceva logic la aceasta varsta (14 ani ) si ca va trece.Uneori nu-mi pasa de ceea ce sunt,uneori regret.Am ajuns sa pierd prieteni,notele mele au scazut fata de anul precedent.Am avut si ganduri de sinucid.Relatia mea cu parintii este foarte rece.Nu mai pretuiesc nimic.Nu ma mai multumesc cu nimic.Astept sfatul dumneavoastra:)
Adauga raspunsRaspunsuri (7)
acum 14 ani
De ce nu incerci sa vb cu mama ta care este mai aproape de tine, sa-i spui de starea in care te aflii. Ai probleme la scoala? Nu-mi pot explica de unde vine aceasta stare la tine....
acum 14 ani
Din punct de vedere psihologic, 14 ani reprezinta intrarea in adolescenta, cu problematica ei de auto-definire. Intrebarea "Cine sunt eu?" face intotdeauna trimitere si la parinti, fata de care atitudinile difera - de cele mai multe ori este vorba de delimitare (intr-o prima faza). Relatia dv "rece" cu parintii, pe care ati mentionat-o, poate constitui o prima dificultate in acest proces, in care parintii sunt necesari, chiar daca doar pt a fi combatuti. Relatiile problematice cu parintii sunt traite direct, intra-pshic sub diferite forme, si exprimandu-se in diferite modalitati (inclusiv in registrul depresiv). "Nu mai pretuiesc nimic" are si sensul de "Nu mai valorez nimic", iar nevoia de-a fi valorizat, apreciat - atat de puternica intr-o perioada de afirmare de sine - presupune prezenta celuilalt care te poate valoriza. Sfatul din comentariul anterior este bun, dar se pare ca inainte de-a putea vorbi cu parintii, va trebui sa gasiti impreuna o cale de-a face posibil acest lucru. Succes!
acum 14 ani
Va multumesc pentru acest sfat.Singura nedumerire este aceea ca parintii sunt doar o parte(relativ mica din punctul meu de vedere) din dificultatile prin care trec.Probleme este alta,am impresia ca vad lumea altfel.E greu sa exprim mai exact ceea ce simt, si s-ar putea sa se interpreteze altfel.Dar ceea ce vreau sa spun e ca de un timp indelungat sunt considerat in societate un pesimt,un om care citeste carti(ceea ce in ziua de azi multi considera o pierdere de timp,chiar daca nu e asa),ma judeca prin faptul ca scriu poezii(ceea ce pentru mine e doar un mod dea-mi exprima sentimentele prin cuvinte cuprinse in rime).Si ceea ce ma doare ( la faza cu parintii) e ca vad ca fac multe sacrificii pentru mine, si duc o sitiuatie materiala excelenta dar e ca un fel "de zid" care ma opreste sa fiu destins cu ei.Nu vreau sa da vina pe ei dar,ceea ce ma marcat a fost ca tatal meu din clasele mici,in clasele de generala niciodata nu mi-a zis un "bravo" ca ai luat 10 sau ca ai iesit pe locul in 1 si intotdeauna cand il ajutam sau ceva...nu primeam o multumire.Infine vreau sa nu-mi pese de aceasta chestie dar cred ca este si un oarecare motiv.Reluand primul subiect vreau sa spun ca pentru mine viata e un chin oricate lucruri frumoase mi sa-r intampla, eu ma opresc la cele ce ma impiedica sa ma simt bine.Ma scuzati pentru timpul ce-l pierdeti scriiundu-mi comentarile si ma scuzati de naivitatea mea sau de intrebarile mele puierile.
acum 14 ani
Sentimentul de singuratate trait - paradoxal - cand esti impreuna cu parintii, se datoreaza faptului ca oamenii intra in legatura si sunt impreuna nu prin lucruri pe care unul le da celuilalt, ci prin sentimente. Viata materiala confortabila nu substituie aprecierile si sentimentele care trebuie exprimate, astfel incat, din cele descrise, inteleg ca va straduiti sa "dati" cat mai multe (rezultate la scoala), fara a primi ceea ce asteptati (o recunoastere sub forma afectiva, nu materiala). Asta duce treptat la impresia de golire interioara, de saracire, cand tot ce era bun a fost dat, si nu mai raman decat trairile negative, de lipsa si absenta. Sacrificiile pe care parintii dv le fac, poate ca sunt singura modalitate prin care ei pot exprima ce simt fata de dv, si probabil aceasta este problema lor, nu a dv.
Dat fiind ca parintii reprezinta cele mai importante persoane, si realitatea aceasta nu poate fi negata, infirmata, singura solutie este sa cautati o cale prin care sa-i intelegeti si acceptati, eventual incercand sa-i schimbati dv pe ei (desi, n-ar trebui cerut un asemenea lucru cuiva de varsta dv). In cativa ani veti avea posibilitatea de-a oferi unei alte persoane titlul de "cea mai importanta", si un rol care sa va ajute sa diminuati suferintele din relatiile dv cu parintii, dar aceste probleme vor trebui abordate si rezolvate, chiar daca nu acum.
acum 14 ani
Te inteleg pe deplin cum te simti Mike, si eu sufar de depresie, si iti spun sa nu amani sa te duci la un psihiatru, sau cel mai bine sa apelezi la ajutorul parintilor. E greu sa le spui... s-ar putea ca reactia lor sa fie neateptata, dar trebuie sa actionezi cumva. Sa nu crezi ca va trece de la sine, e probabil sa se accentueze. Spuneai ca adori sa citesti, sa scrii poezii, asta fac si eu si evadez astfel de realitate. E dificil, insa daca lasi totul pe mai tarziu, starile tale se vor amplifica, va fi mai grav. Cel putin asa cred...
Stii.. ai putea pentru inceput macar sa apelazi la ajutorul unui amic, sa te asculte. E mai usor sa vorbesti cu cineva care stii ca te intelege. Nu continua sa stai singur, crezand ca nimeni nu te intelege, ca esti singurul care vede lumea intr-un mod m-ai diferit. Eu am ajuns sa ma tai, din cauza singuratatii...
Ai grija de tine , and good luck
acum 14 ani
si eu sint in aceisa situatie nu pot sa ma bucur de nimic dare am inceput sa cred in isus e mereu cu noi si doar el ne poate ajuta roagate si domnul te va ajuta sa esi din depresie.
acum 14 ani
Buna ma numesc ioana (14 ani)si am si eu o problenma.....de vreo 2 ani ma simt foarte trista,singura,fara chef de viata....nu prea am prieteni si prefer sa imi petrec timpul sigura plangand sau sciind in jurnalul meu unde imi pot spune tot ce am pe suflet..Parintii mei sunt mai severi stiu ca nu ma vor intelege.Am suferit foarte mult deoarece am iubit si mai iubesc un baiat care e tot de varsta mea...stiu ca nu simte acelas lucru....nu le pot spune parintilor aces lucru pt ca imi vor spune sa imi vad de carte sa invat ...etc.Mama mea e foarte nervoasa uneori eu chiar nu o pot intelege....cand eram mica nu putam dormi asta era o mare proble si nici acum nu am scapat dea.....nu putem dormi de lumina tv si de sunete eram foarte agitata....si nu ma intelegea deloc ma batea etc....si acum imi amintesc aceste lucruri ...cnsider ca am o viatza care nu mai merita traita.......nustiu cu cn sa mai vb, ma simt distrusa.......ce sa facc...ajutati-ma.......
Vezi si alte informatii utile
Modalitati de a preveni depresia prenatala Cafeaua previne depresia Cum ne putem feri de simptomele depresiei pe perioada iernii Depresia de iarna si nutritia adecvata ameliorarii acesteia Consumul de nuci inlatura depresiaNu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua