scurgeri maro

Avortul

Postata de simona_pro cu 13 ani in urma.

Buna,am si eu o intrebare:in urma cu 5 zile am suferit un avort prin aspirare a unei sarcini de 7 sapt oprite din evolutie.Imediat dupa interventie am sangerat un pic,dupa care am inceput sa am niste scurgeri maronii,fara miros si nu abundente,care ma ingrijoreaza.Mentionez ca nu am alte simptome,decat,foarte rar,niste intepaturi in zona abdominala de sp***a intensitate si care nu dureaza mult.Sunt normale aceste scurgeri,ar trebui sa ma ingrijorez?Va rog sa-mi raspundeti,sunt panicata,nu as vrea sa mai trec printr-un alt avort,a fost groaznic.Va multumesc!!

Adauga raspuns

Raspunsuri (3)

google

acum 13 ani

Ce trebuie să ştiţi după un avort?


a. Ce fenomene pot apărea?
• Sângerare şi pătare timp de maximum 4 săptămâni (în medie 5-7 zile).Cantitatea de sânge nu depăşeşte o sângerare menstruala obişnuită
• Crampe moderate timp de 4-5 zile
• Uşoară greaţă sau vărsături
• Tensiune în sâni
• Reacţii emoţionale-tristeţe, depresie, nelinişte
Toate aceste fenomene sunt normale şi se diminuează treptat, până la dispariţie. Dacă ele se accentuează, agravându-se, adresează-te medicului.

b. Cum trebuie să te îngrijeşti?
• Nu faci baie în primele 2 săptămâni; pentru igiena corpului, vei face duş. Să nu faci spălături vaginale.
• Nu folosi tampoane intravaginale, ci absorbante sanitare.
• Evită exerciţiile fizice şi activităţile obositoare până după efectuarea controlului medical sau cel puţin 2 săptămâni
• Dacă ţi-a fost recomandat un tratament, efectuează-l conform recomandărilor date

c. Când îţi poţi relua activitatea sexuală?
• Nu se recomandă contactul sexual vaginal înainte de oprirea sangerarii.
• Cel mai bine să amâni reluarea relaţiilor sexuale până după controlul medical, efectuat la 2 săptămâni după avort.
• Dacă totuşi reiei mai devreme relaţiile sexuale este indicate utilizarea prezervativului pentru protecţia împotriva infecţiilor şi a sarcinii.

d. Când apare riscul de a rămâne din nou însărcinată?
Dacă îţi reîncepi activitatea sexuală, din ziua a 7-a de la avort eşti în pericol de a avea o noua sarcină (cu mult înainte de următoarea menstruaţie).

e. Cum mă pot proteja de o sarcină nedorită după un avort?
Foloseşte metodele de contracepţie modernă; acestea sunt sigure şi nu fac rău sănătăţii tale.
Dacă nu doreşti o nouă sarcină, trebuie să începi să utilizezi o npua metodă de contraceptive încă din primele 7 zile de la avort.

Pilulele combinate (contraceptive orale combinate)
Mai multe informaţii despre contracepţie în emisiunile Contraceptia-Partea I şi II. Emisiunile au fost realizate în colaborare cu prof. univ. dr. Daniel Popescu, director Policlinica Şerban Vodă şi pot fi vizionate la categoria Obstetrică-Ginecologie a platformei online www.sanatateatv.ro.
• Poţi începe să le iei chiar din ziua în care ai făcut avortul sau până în ziua a 7-a de la avort
• Dacă au trecut mai mult de 7 zile de la avort, poţi începe să le foloseşti dacă eşti sigură că nu eşti însărcinată (nu ai avut contact sexual neprotejat)
• Pilulele asigură protecţie după 7 zile (după 7 pilule luate câte una/zi)
• Până se instalează efectul, evită contactul sexual sau foloseşte corect o altă metodă (prezervativul)

Pilulele monohormonale (Minipilulele)
• Poţi începe să le iei chiar din ziua în care ai făcut avortul sau până în ziua a 7-a de la avort.
• Dacă au trecut mai mult de 7 zile de la avort, poţi începe să le foloseşti dacă eşti sigură că nu eşti însărcinată (nu ai avut contact sexual neprotejat).
• Protecţia vă fi asigurată după 2 zile (2 pilule luate câte una/zi)
• Până se instalează efectul, evită contactul sexual sau foloseşte corect o altă metodă (prezervativ).
• Eficienţă- peste 99%

Contraceptivele injectabile
• Prima injecţie se poate administra în aceeiasi zi când a fost efectuat avortul sau în oricare din următoarele 7 zile.
• Dacă au trecut mai mult de 7 zile de la avort, injecţia se poate face dacă eşti sigură că nu eşti însărcinată (nu ai avut contact sexual neprotejat).
• Protecţia va fi asigurată după 7 zile.
• Până se instalează efectul, evită contactul sexual sau foloseşte corect o altă metodă (prezervativul).
• Eficienţă – peste 99%
Prezervativul
• Trebuie să îl foloseşti imediat, chiar de la primul contact sexual.
• Chiar dacă foloseşti altă metodă de contracepţie, poţi folosi şi prezervativul pentru protecţia împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală.
• Eficienţă – dacă se foloseşte correct, până la 97 %

Spermicidele
• Trebuie să le foloseşti de la primul contact sexual, respectând cu stricteţe instrucţiunile de folosire
• Eficienţă-dacă se folosesc corect, până la 94%

Dispozitivul intrauterin (steriletul, spirala)
• Decizia momentului insertiei este luată împreună cu medicul specialist
• După montare protecţia este imediată
• Până se insera steriletul, evită contactul sexual sau foloseşte crrect o altă metodă (prezervativul)
• Eficienţă- peste 99%

Sterilizarea voluntară feminină şi masculină (ligatura tubară şi vasectomia)
• Ligatura tubară poate fi efectuată imediat după un avort de prim trimestru necomplicat
• Momentul efectuării vasectomiei nu este legat de avort.
• Eficienţă- peste 99%

e. Dacă îmi doresc un copil, când este bine, după un avort, să rămân însărcinată?
• Aşteaptă cel puţin 6 luni înainte de a încerca să rămâi din nou însărcinată.
• După un avort, corpul tău are nevoie de această perioadă pentru a-şi reveni şi a fi pregătit de o nouă sarcină.

f. Când va veni următoarea menstruaţie?
• Menstruaţia următoare va veni la 4-6 săptămâni după avort.

g. Când trebuie să mergi la un control?
• La 2 săptămâni după avort.
h. În ce situaţii trebuie să te adresezi de urgent medicului?
• Sângerări persistente şi abudente (care îmbină 1 sau 2 absorbante sanitare într-o oră sau 6 absorbante pe zi)
• Sângele trece pein absorbant şi pătează hainele (pată mai mare de 5 cm în diametru)
• Greţuri şi /sau vărsături mai mult de 4 ore
• Febră peste 38 grade C
• Frisoane
• Dureri abdominale severe, care nu cedează
• Scurgeri vaginale cu miros neplăcut
• Reacţii emoţionale deranjante
• Menstruaţia nu revine după 6-8 săptămâni de la avort

Raspunde
 
0
 
Advertisement
Iuli

acum 13 ani

Este vorba de sange mai vechi si nu cred ca trebuie sa te ingrijorezi. Totusi pt linistea ta, suna-ti ginecologul si cere-i parerea.

Raspunde
 
0
 
MembruMobileApp1501189061

acum 6 ani

Buna sunt in aceiasi situatie , identica si sunt foarte ingrijorata , ai putea te rog sa imi spui daca a fost ok ? Multumesc

Raspunde
 
0
 
Adauga raspuns

Vezi si alte informatii utile

Sindromul post-avort - simptome si tratament Avortul spontan - diagnostic, semne si simptome Avortul medicamentos sau intreruperea sarcinii cu medicatie Avortul chirurgical Avortul - efecte secundare

Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare

sau adauga o intrebare noua

Adauga o intrebare noua
Cere sfatul medicului ×