Articole

Boală, durere, suferință, imprevizibil, moarte… Tuturor ne sunt cunoscute aceste adevăruri. Majoritatea dintre noi avem persoane din familie, prieteni, cunoștințe care se confruntă cu aceste bătălii inevitabile pe care trebuie să le ducem și să încercăm să le câștigăm de-a lungul vieții. Este o artă să împărtășim veștile rele, indiferent de ceea ce se află în spatele acestora. De cele mai multe ori, este nevoie însă să o facem și să o facem într-un mod simplu, echilibrat și fără a încerca să înclinăm în vreun fel balanța, adică înspre o perspectivă mult prea optimistă sau înspre una mult prea pesimistă.

Când cineva drag este diagnosticat cu o boală gravă sau este pe moarte sau când noi înșine ne aflăm în această situație, poate fi dificil să ne împăcăm cu ideea pierderii ce va surveni. Cu atât mai dificil ni se va părea dacă sunt implicați și copiii în acest proces. Chiar și în fața unei situații atât de dificile, a fi deschiși și sinceri cu copiii este întotdeauna cea mai bună abordare. În orice context de viață, cunoașterea înseamnă putere – indiferent dacă este pentru un adult sau pentru un copil, iar înțelegerea a ceea ce se întâmplă elimină o parte din frică în raport cu situația cu care ne confruntăm. 

„Copiii sunt conștienți de ceea ce se întâmplă în jurul lor de multe ori față de cele în care noi considerăm asta. Este important ca ei să fie implicați în proces astfel încât să trăiască mai târziu tristețea și durerea într-un mod sănătos”, ne spun specialiștii din domeniu. Aceștia ne recomandă, de asemenea, implicarea copiilor mai devreme în proces astfel încât aceștia să simtă că fac parte din călătorie și că pot face lucruri speciale cu persoana iubită, creând în același timp amintiri semnificative. “Cu cât copiii petrec mai mult timp în preajma persoanei iubite, cu atât mai bine. Dacă nu fac parte din proces, ei vor avea întrebări la care s-ar putea să nu vrem sau să nu putem să răspundem pentru că ne vom chinui să facem față propriului doliu“.

Când apare o boală gravă, putem fi tentați să o minimizăm sau să evităm să discutăm despre ea cu copiii noștri. Dar acest lucru poate provoca mai mult stres și îngrijorare pentru toată lumea. Asociația Americană de Psihologie încurajează îngrijitorii să nu protejeze copiii de lucruri înfricoșătoare, cum ar fi boala sau moartea. În schimb, ei sfătuiesc să se vorbească cu ei despre ceea ce se întâmplă în moduri care îi ajută să se simtă în siguranță.

Orice copil poate și trebuie să fie pregătit chiar și în fața tragediei. Acest lucru îi va oferi cea mai bună oportunitate posibilă de a ieși întreg și sănătos din punct de vedere emoțional din suferința pe care o va trăi după pierderea unei persoane dragi sau de referință pentru el. Îngrijorarea cu privire la moarte nu poate împiedica aceasta să se întâmple. Îngrijorările ne pot însă împiedica să fim pe deplin prezenți și să ne bucurăm de timpul rămas alături de persoanele dragi.

Copiii și tinerii au capacitatea de a face față adevărului pe care adulții îl subestimează adesea. A fi conștient că ceva grav se întâmplă, dar a nu avea nicio informație clară poate fi o experiență înspăimântătoare și confuză pentru ei. Informațiile parțiale sau inexacte pot fi mai îngrijorătoare decât adevărul și pot crea o traumă. De asemenea, este important ca copilul nostru să știe că poate avea încredere în noi pentru a fi deschis și sincer cu el însuși, chiar și în ceea ce privește chestiunile grave de care cu siguranță va avea parte pe parcursul vieții.

Ne ascundem de copiii noștri sau trăim durerea alături și împreună cu ei?

Este evident faptul că în fața unei boli crunte și a eminenței morții, starea noastră emoțională să fie întru totul zdruncinată. A ne regăsi echilibrul poate prezenta o provocare atât pentru noi, dar și pentru copiii noștri. Aceștia vor simți imediat starea noastră, energia noastră și confuzia pe care o vor resimți este nevoie să fie conținută și îngrijită de către noi, adulții responsabili din viața lor. Este important să facem asta cu blândețe, cu empatie, cu grijă și respect față de durerea lor și de întrebările pe care le vor avea. Putem să:

• Să le spunem că suntem gravi bolnavi și să denumim boala pe care o avem.


• Să vorbim despre ceea ce se poate întâmpla pe parcursul acestei noi călătorii, despre ce este posibil să simțim și de nevoile noi pe care le vom avea.


• Să fim sinceri cu privire la efectele pe care le va avea boala asupra dinamicii din familia noastră și a activităților de zi cu zi


• Să-i asigurăm că vor fi în continuare iubiți și îngrijiți


• Să le vorbim despre confuzia și frica pe care și noi le resimțim și că acestea sunt normale având în vedere ceea ce ni se întâmplă. “Copiii sunt adesea foarte curioși. Ei pun întrebări și vor să știe ce se întâmplă pentru că nu au cunoștințele și emoțiile care implică pierderea unei persoane dragi și pe care nu o mai văd. Uneori este mai ușor pentru copii să accepte și să înțeleagă dacă fac parte din conversație. Este benefic să fim direcți cu copilul nostru”.


• Să îi asigurăm că indiferent de ceea ce ni se va întâmpla, noi vom fi sinceri cu ei și nu le vom ascunde nimic. (Acest lucru nu înseamnă că ar trebui să împărtășim totul – diferitele vârste înțeleg lucrurile diferit. Noi suntem cei mai buni judecători a ceea ce poate sau nu poate înțelege copilul nostru.)


• Să ne descărcăm emoțiile și să plângem în fața copiilor. Este complet normal și natural să facem asta. A plânge nu înseamnă că nu suntem puternici, ci din contră. A plânge înseamnă să ne arătăm vulnerabili și prin asta să devenim puternici pentru ei și pentru noi. 


• Să nu mințim și să nu facem promisiuni pe care s-ar putea să nu le putem respecta.


• Rutina este bună pentru copii. Să încercăm, pe cât posibil, să revenim la o rutină cât mai normală posibil, permițând copilului să îți reia activitățile normale. În acest punct este esențial să ne găsim persoane de sprijin care pot și sunt capabile să ne ofere ajutorul.


• Să ne ținem ținem copilul la curent cu evoluția bolii.


• Să creăm oportunități de ascultare și de împărtășire, oferind o comunicare deschisă și sinceră.


• Să vorbim despre ajutoare. Psihologul Fred Rogers obișnuia să vorbească întotdeauna despre importanța de a sublinia copiilor „ajutoarele” disponibile în plan social într-o situație înfricoșătoare precum sunt pompierii sau medicii. Este important ca cei mici, în funcție de vârsta pe care o au și capacitatea de a înțelege dinamica lucrurilor, să știe care sunt momentele în care este important să cerem ajutor în funcție de situația în care ne aflăm.

Pentru copiii mai mici, conversațiile ar trebui să fie mai jucăușe, simpliste și pot include o activitate, cum ar fi coloratul sau activitățile care presupun partea senzorială, de exemplu jocul cu plastilina sau lutul. Încorporarea unei activități poate ajuta copilul să devină confortabil astfel încât să putem începe conversația cu el. „Copiii au, de obicei, o idee despre ce înseamnă a nu fi aici, dacă au trăit moartea cu un animal de companie sau au văzut ceva la televizor, într-un film sau într-un desen animat”, ne spun specialiștii. De asemenea, folosirea animalelor ca punct de discuție îi poate ajuta pe copiii mici să relaționeze.

Copiii mai mari și adolescenții sunt adesea implicați în îngrijirea familiei sau a persoanei iubite care este bolnavă. Fie că ajută la treburile casei, pregătesc mesele, își îngrijesc frații sau ajută la îngrijirea directă, ei sunt adesea puși într-un rol de adult. „Este important să le facem loc copiilor mai mari să se oprească din rutina lor de zi cu zi și să-și facă timp pentru a vorbi cu adevărat despre ceea ce se întâmplă. Nu au adesea șansa să facă asta pentru că de multe ori adolescenții ar putea să nu vrea să vorbească și ar putea să asculte mai mult. Crearea unui mediu în care își pot aduce sentimentele înainte este esențială.”

Indiferent de vârsta copilului, este important să nu împărtășim niciodată copilului altceva în-afară de adevăr. ”…experiențele relațiilor individului cu ceilalți devin o trăsătură a relațiilor individului cu el însuși”, susține Peter Hobson, profesor de psihopatologie a dezvoltării la University College London, cunoscut pentru munca sa despre autism și psihologia experimentală a copilului. În momente extrem de dificile precum cel în care aflăm că suferim de o boală gravă sau cineva drag suferă de o boală gravă, este imperios necesar să acordăm atenție și grijă modului în care vom alege să relaționăm cu propriul copil. Cadrul psihoterapeutic securizant, autentic și conținător și experiența profesională a psihologului sau a psihoterapeutului ne pot ajuta în acest sens. Trebuie să cerem ajutor. Avem nevoie de ajutor. Ajutându-ne ne ajutăm copiii!

Referințe:

”Despre moarte și a muri”, de Dr. Elisabeth Kübler-Ross

”Cele cinci invitații”, de Frank Ostaseski

”Great answers to difficult questions about death”, de Linda Goldman