În condițiile transformării societății contemporane există transformări dinamice care afectează în primul rând, schimbările în sfera psihologică individuală a fiecăruia dintre noi. Aceste schimbări conduc la formarea de personalități holistice, încrezătoare și autosuficiente, capabile de autoreglare și autocontrol care vor asigura integrarea cu succes în societate. Cu toate astea, a ne simți autosuficienți este destul de greu. De cele mai multe ori, trăim prin prisma celorlalți, ne lăsăm conduși de emoțiile, punctele de vedere, comportamentele celorlalți pentru că o astfel de dinamică ne-a fost transmisă încă de când eram copii ca fiind una ”normală”. A ne privi și a ne simți ca fiind autosuficienți are foarte mare legătură cu iubirea și stima de sine. Atunci când nu mai suntem dispuși să ne definim în funcție de ceea ce este în-afara noastră, ci mai degrabă învățăm să ne racordăm la ceea ce se află în interiorul nostru, putem să trăim ceea ce se numește autosuficiență.
Nimeni nu se îndoiește că stima de sine este benefică, că persoanele cu stimă de sine scăzută suferă de dificultăți psihologice și tind să ducă multe bătălii la trecerea lor prin prin viață, că stima de sine mai mare, în general, echivalează cu o sănătate psihologică mai mare. Cu toate acestea, acest lucru se aplică numai stimei de sine atunci când este sigură și nu depinde de reasigurarea constantă din partea altora. Atunci când stima de sine este nesigură — atât de fragilă încât este amenințată cu ușurință de tot ceea ce este în jur — în anumite context de viață încărcate din punct de vedere energetic, se poate ajunge chiar și la violență.
Autoreglarea include un întreg sistem de reacții emoționale și comportamentale, trăsături de personalitate, factori interni și externi care determină dezvoltarea personalității, printre care un loc important este ocupat de autosuficiență. Personalitatea autosuficientă are un sistem bine stabilit de:
Totodată, autosuficiența este asociată cu orientarea spre dezvoltare, spre realizare de sine care ne oferă motivația de a ne regla în mod eficient comportamentul și starea psiho-emoțională.
”Capacitatea de autoreglare în condițiile actuale stresante ale societății este o necesitate vitală a individului.”(Gro, Gro, 2021). Având un sistem de autoreglare dezvoltat este mult mai probabil să reușim în muncă sau studiu, să avem relații sociale împlinitoare sau o viață personală echilibrată și armonioasă. Capacitatea de autoreglare indică o bunăstare psihologică ridicată și stabilitate emoțională (Hakun et al., 2020) ceea ce reduce semnificativ riscul comportamentelor distructive. Procesul de autorglarea este asumat ca fiind o categorie structurală și psihologică complexă (Berdibayeva et al., 2015) deoarece este văzut ca:
Autosuficiența este analizată de către specialiști prin prisma diferitelor abordări:
Autosuficiența este un comportament socio-psihologic care accentuează credința în eficacitatea gândurilor, acțiunilor și comportamentului proprii și determină motivația unei persoane. Este definită ca fiind abilitatea indivizilor de a atinge un anumit nivel optim de funcționare în anumite domenii ale vieții (van den Toren et al., 2020).
Înţelegerea proceselor de autoreglare afectează succesul, eficienţa, fiabilitatea, productivitatea unui individ (Saraff et al., 2020). În special, ar trebui remarcată importanța autoreglării psihologice care ne permite controlul acțiunilor proprii și stărilor emoționale cu impact direct la nivel psihofiziologic.
Primul studiu aprofundat al conceptului de autoreglare a fost realizat de către Bandura și descris în teoria sa socio-cognitivă. Potrivit autorului, sistemul de autoreglare este baza proceselor cauză-efect și rezultatul acțiunii intenționate. Esența acestei teorii este că datorită capacității de a prezice consecințele acțiunilor, o persoană este capabilă să le corecteze în etapa de planificare. În mod specific, comportamentul este intenționat și, în același timp, datorită unei astfel de previziuni, oamenii se motivează și își controlează acțiunile. Evenimentele viitoare nu pot fi cauzate de motivație, dar ele devin motivații actuale și regulatori de comportament (Bandura, 1991). Teoria socio-cognitivă afirmă că comportamentul uman nu poate fi ghidat numai de factori externi. Mai mult decât atât, sub astfel de influențe, o persoană este capabilă să își analizeze acțiunile și faptele în funcție de anumite situații specifice, folosind capacitatea de a reflecta ca pe o modalitate de a lua decizii. Și acest lucru, la rândul său, permite controlul gândurilor, sentimentelor și acțiunilor. Astfel, potrivit lui Bandura, “funcționarea unui individ este reglementată de interacțiunea surselor interne și externe de influență” (Bandura, 1991).
Autoreglarea este capacitatea de a atrage resurse cognitive, motivaționale și emoționale pentru a atinge obiective specifice pe termen lung. În special, aceasta acționează ca o structură care permite un nivel mai ridicat de bunăstare prin schimbarea modurilor de comportament, alegând în cele mai multe situații de viață dintre cele mai constructive.
Analizând comportamentul maladaptiv și formele sale distructive, este posibil să se dezvolte măsuri specifice bazate pe autoreglare care vor putea schimba un mod de comportament într-unul mai eficient (Eisenberg & Zhou, 2016; Eisenberg et al., 2018; 2019). Pe baza acestui fapt, se poate argumenta că autoreglarea este un proces care trebuie dezvoltat și instruit și care ne poate asigura o sănătate fizică și psihică mai bună.
Autosuficiența este calitatea de a ne simți în siguranță și de a fi mulțumiți cu noi înșine, un sentiment adânc înrădăcinat de completitudine interioară și stabilitate. La un nivel superficial, este similar cu stima de sine, dar poate fi privită la nivel mai profund decât stima de sine sigură prin faptul că nu are doar o component cognitivă, ci îi este asociată și o stare afectivă. Autosuficiența ne oferă un sentiment de integritate și bunăstare fundamental pentru a duce o viață echilibrată și împlinitoare.
În loc să ne referim la autosuficiență în termeni de înaltă sau scăzută (ca și în cazul stimei de sine), poate pare mai potrivit să folosim termeni precum slabă și puternică. Cei dintre noi cu o autosuficiență puternică:
Cei dintre noi care suntem și ne simțim autosuficienți suntem autentici. Tindem să nu jucăm roluri sau să fim necinstiți sau înșelători doar pentru a ne da o stare de mulțumire de moment. Atunci când vorbim despre stabilitatea noastră interioară și integritate înseamnă că nu este atât de important pentru noi ca să obținem afirmare sau respect de la alții și tocmai de aceea suntem mai mereu pregătiți să riscăm să nu fim plăcuți de către cei din jur.
În ceea ce privește stilul nostru de viață, suntem mulțumiți de propria noastră companie. Persoanele autosuficiente pot fi sociale și sociabile într-un grad normal, dar se bucură și de singurătate. În timp ce unii oameni consideră că singurătatea și liniștea sunt greu de îndurat și folosesc diversiuni și distrageri (cum ar fi internetul sau televiziunea) pentru a le evita, cei dintre noi care suntem autosuficienți suntem perfect fericiți să fim singuri cu noi înșine și de multe ori alegem singurătatea pentru că aceasta ne dă o stare de bine și de împlinire. Și datorită stabilităţii şi integrităţii noastre interioare, este mai puţin probabil să căutăm compensaţii emoționale prin bunuri materiale şi statut social sau financiar.
Dar cât este de greu oare să ajungem să ne fim autosuficienți? Putem să înțelegem ce anume ne împiedică din a fi atât de bine cu noi înșine apelând la suportul profesionist al unui psiholog sau psihoterapeut. Acesta din urmă ne va ghida cu prezență autentică, încredere, congruență în propriul nostru proces de cunoaștere de sine.
Referințe:
”Curajul de a fi vulnerabil”, de Brené Brown
”Curajul de a nu fi pe placul celorlalți”, de Ichiro Kishimi, Fumitake Koga
”Cum să vorbești cu tine ca să-ți fie bine”, de Ethan Kross