Paracetamolul, periculos in sarcina! Poate creste riscul de ADHD la copii, dupa nastere

Actualizat: 29 Septembrie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Paracetamolul administrat in timpul sarcinii pare sa creasca riscul de ADHD la copii, potrivit celui mai nou studiu al cercetatorilor neozeelandezi de la Universitatea din Auckland.

Paracetamolul este unul dintre putinele medicamente care erau administrate pana acum in siguranta in timpul sarcinii si este cel mai prescris analgezic la gravide.

Studiul realizat de neozeelandezi a fost facut pe 871 de copii si mamele lor. Cercetatorii au analizat legatura dintre folosirea paracetamolului (dar si a aspirinei, antiobioticelor sau maedicamentelor impotriva aciditatii gastrice) in sarcina si riscul de deficit de atentie la copii, dupa nastere.

La sfarsitul cercetarii, copiii a jumatate dintre mamele care au folosit paracetamolul ca analgezic in sarcina prezentau un risc crescut de deficit de atentie si alte tulburari comportamentale pana la varsta de sapte ani. Chiar si dozele foarte mici de paracetamol luate in timpul sarcinii pot afecta comportamentul copiilor, dupa nastere.

Specialistii sustin ca nu exista inca dovezi sigure care sa ateste faptul ca aceste analgezice luate in perioada sarcinii ar fi o cauza a ADHD-ului la copii. Se pare ca este nevoie de cercetari si date suplimentare care sa stabileasca riscul exact al administrarii paracetamolului in sarcina asupra viitorilor copii.


Citeste si despre:

Paracetamol Paracetamolul Intoxicatia cu paracetamol Dozajul paracetamolului sau acetaminofenului la copii Pericolele consumului de paracetamol Poate fi fatal consumul excesiv de paracetamol? Parotidita epidemica (oreion) Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Cele mai frecvente 'povesti' pe care femeile le spun doctorilor Informatii esentiale despre biopsia hepatica Ce trebuie sa contina trusa de prim ajutor pentru vacanta Medicamentele pentru dureri eliberate fara prescriptie medicala si riscul pe care acestea le implica Hepatitele Insuficienta hepatica Cefaleea: cauze, tipuri si tratament