Angioplastia carotidiana

Actualizat: 09 Februarie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este angioplastia carotidiana


Angioplastia carotidiana este o procedura cardiologica interventionala, ce implica deschiderea si revascularizarea arterelor blocate, pentru a restaura fluxul sanguin cerebral. Scopul lor principal este de a preveni sau trata accidentele vasculare cerebrale ischemice.

Arterele carotide sunt localizate de o parte si de alta a gatului si sunt principalele artere ce vascularizeaza creierul. Atunci cand se acumuleaza placi aterosclerotice la acest nivel, fluxul sanguin incetineste progresiv, pana la oprire, ducand la ischemie cerebrala.

Procedura de angioplastie carotidiana este deseori combinata cu o alta procedura numita stentare. Prin plasarea unui stent in artera infundata, artera ramane deschisa si scad sansele de ingustare ulterioara.

Riscuri si complicatii

In cazul oricarei proceduri medicale pot aparea complicatii. Angioplastia si stentarea carotidiana implica urmatoarele riscuri:
• Accident ischemic tranzitor. In timpul angioplastiei, mici trombi formati in artere se pot disloca si migra catre creier. Medicatia anticoagulanta va fi administrata in timpul procedurii pentru a minimiza acest risc.

• Restenozarea arterei carotide. In multe cazuri, la cateva luni dupa angioplastie, artera se poate ocluza din nou. Exista insa stenturi active farmacologic, stenturi acoperite in medicatie speciala ce opreste acumularea placilor de aterom.

• Trombi. Trombii de sange se pot forma la nivelul stenturilor, in primele saptamani sau luni dupa angioplastie. Astfel tratamentul antiagregant plachetar este esential imediat dupa procedura.

• Sangerari. Puteti experimenta sangerari la locul insertiei cateterului, de regula la nivel femural. Pot aparea echimoze (vanatai), rareori fiind vorba de hemoragii severe.

Inainte de procedura

Inainte de o angioplastie carotidiana programata, medicul va efectua un examen fizic si cateva examinari, precum:
• Ecografie carotidiana. Cu ajutorul ecografului, medicul poate vedea carotidele, estimand calibrul lor si modificarile de flux sanguin.
• RMN si/sau CT. Prin aceste teste imagistice se pot observa detalii asupra vaselor examinate.
• Angiografie carotidiana. In timpul unui test imagistic, pacientul va primi substanta de contrast care va evidentia arterele carotide si zonele de stenoza.

Inainte de procedura, respectati indicatiile medicului cu privire la medicamentele pe care le puteti lua, precum si la consumul de alimente sau apa inainte de procedura. Angioplastia carotidiana este o procedura interventionala, insa nu este chirurgicala, fiind mai putin invaziva. Astfel nu este nevoie, de obicei, de anestezie generala. Veti primi fluide si medicamente cu ajutorul unui cateter venos periferic, pentru a minimiza disconfortul.

In timpul procedurii

Dupa aplicarea anestezicului local, la nivel inghinal, medicul va face o punctie arteriala, in artera femurala.
• Un tub subtire este inserat in artera si avansat. Cu ajutorul primului tub inserat, se va avansa apoi un balon care ajunge pana in zona stenozei. Nu veti simti cateterul in timp ce trece prin artera, intrucat arterele nu au terminatii nervoase.  
• Substanta de contrast este injectata cu ajutorul cateterului. Aceasta va da o usoara senzatie de caldura pe o jumatate a gatului si fetei. Substanta de contrast ajuta la vizualizarea detaliilor arteriale.  
• Un filtru este plasat in artera.  Acesta este numit dispozitiv de protectie embolica si ajuta la prinderea fragmentelor de trombi sau placi de aterom, ce pot cadea de pe peretii arteriali in timpul procedurii.
• Balonul este avansat pana la zona arteriala stenozata si este umflat. Astfel se produce largirea regiunii si se reface calibrul normal al vasului.
• Este inserat stentul, ca o mica plasa metalica. Stentul, odata instalat, ofera suport in plus pentru mentinerea arterelor deschise. Poate fi impregnant cu substante farmacologice active, ce sunt eliberate lent in timp si previn restenozarea.
• Filtrul, cateterul si balonasul sunt indepartate. Se aplica presiune asupra zonei de insertie pana la oprirea sangerarii.

Dupa incheierea procedurii, nu veti avea nevoie de suturi, insa veti avea un pansament la nivelul punctiei.

Dupa procedura

Pentru a evita sangerarile, va fi nevoie sa stati cat mai nemiscat timp de cateva ore. Veti fi transferat intr-un salon pentru recuperare. Majoritatea pacientilor sunt externati dupa 24 de ore dupa procedura, daca nu exista complicatii.

Regiunea inghinala, unde a fost inserat cateterul, poate ramane inflamata sau vanata timp de cateva zile. Medicul va va recomanda medicatie pentru a usura disconfortul. Va trebui sa evitati activitatea fizica timp de cel putin 24 de ore dupa externare.

Rezultate

Pentru majoritatea pacientilor, angioplastia carotidiana amelioreaza fluxul sanguin cerebral si reduce considerabil riscul de accident vascular cerebral. In cazul in care simptomele anterioare revin, sau daca experimentati pentru prima data simptome precum tulburari de vorbire, slabiciune musculara si amortirea unui membru, apelati la ajutor medical de urgenta.

Desi rezultatele sunt promitatoare, angioplastia carotidiana nu este cea mai buna optiune pentru toti pacientii. Astfel este esential sa discutati cu un medic specialist, pentru ca acesta sa compare riscurile si beneficiile interventiei, pentru dumneavoastra.

Deoarece angioplastia carotidiana este o procedura mai noua decat operatia clasica pentru arterele carotide, rezultatele pe termen lung se afla inca sub investigatii. Pentru a favoriza mentinerea pe termen lung a rezultatelor bune, medicul va va recomanda unele schimbari ale stilului de viata:
• Nu fumati
• Adoptati o dieta eficienta, recomandata de catre un nutritionist-dietetician, pentru a normaliza nivelul de colesterol si trigliceride din sange
• Mentineti o greutate optima
• Controlati alte afectiuni asociate, precum hipertensiunea arteriala si diabetul zaharat
• Faceti exercitii zilnice regulat
• Limitati consumul de alcool

Concluzie

Angioplastia carotidiana este procedura medicala de revascularizare a arterelor carotide, blocate prin placi de aterom si/sau trombi. Fiind o interventie minim invaziva, riscurile nu sunt foarte mari, insa rezultatele pe termen lung nu sunt complet cunoscute. Discutati cu medicul in legatura cu optiunile dumneavoastra.

Bibliografie:
https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/carotid-angioplasty-and-stenting/about/pac-20385111
https://medlineplus.gov/ency/article/002953.htm


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Biomedica Servicii Medicale
Tel: 0233231513
Piatra-Neamt, Bulevardul Decebal 4, Piatra Neamț, 610012
Centrul Medical Neoclinic
Tel: 0256225252
Timisoara, Calea Dorobanților 3, Timișoara 307200

Citeste si despre:

Accidentul ischemic tranzitor Accidentul vascular cerebral (AVC) Accidentul vascular cerebral ischemic si cel hemoragic Cum putem recunoaste un accident vascular cerebral ? AVC silentios. Este posibil sa ai un accident vascular cerebral si sa nu stii? Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Accidentul vascular cerebral si incontinenta Reabilitarea post accident vascular cerebral Mituri despre accidentul vascular cerebral Care sunt semnele accidentului vascular cerebral si ce metode de preventie poti aplica Depistarea primelor semne ale accidentului vascular cerebral