Ambrozia, denumita stiintific Ambrosia artemisiifolia, este o planta invaziva, originara din America de Nord, care s-a raspandit in Europa incepand din secolul al XIX-lea. De-a lungul anilor, alergia la ambrozie a devenit o problema de sanatate publica in multe state europene, inclusiv in Romania.
Ambrozia reprezinta un real pericol pentru sanatate, din cauza polenului sau, care este alergizant: 5 grame de polen pe metrul cub de aer este suficient pentru a le provoca reactii severe persoanelor sensibile: rinite, conjunctivite, simptome respiratorii, iar uneori urticarie sau dermatita.
Studiile arata ca, in 50% din cazuri, alergia la ambrozie duce la aparitia astmului sau agravarea afectiunii.
La nivel mondial, 20% din populatie sufera de alergie la ambrozie. Din pacate, numarul persoanelor alergice ar putea creste, in conditiile schimbarilor climaterice. Cresterea nivelului de dioxid de carbon in aer stimuleaza productia de polen cu pana la 130%.
Estimarile specialistilor arata ca, pana in 2050, in Europa, concentratiile polenului de ambrozie ar putea creste de 4 ori, conform unui studiu aparut in revista "Nature Climat Change".
Polenul acestei plante este prezent in atmosfera de la inceputul lui august, sau chiar din iulie, si pana in noiembrie, polenizarea ambroziei fiind favorizata de climatul uscat si insorit si de temperaturile nocturne mai mari de 10 grade Celsius.
Simptomele alergiei la ambrozie includ senzatia de nas infundat, rinoree apoasa, dificultate in respiratie, stranuturi repetate, insotite de senzatii de mancarime la nivelul gatului, ochilor si urechilor. Uneori, poate aparea si o tuse, care poate fi accentuata dimineata sau in timpul noptii. Durerea de cap, oboseala cronica si somnolenta sunt alte simptome frecvente asociate cu aceasta alergie.
Reactia alergica la ambrozie este adesea confundata cu o viroza obisnuita. Diferenta principala este lipsa febrei, dar si faptul ca alergia la ambrozie se manifesta prin simptome accentuate.
Medicii atentioneaza ca semnele virozei dispar in mod normal in 7-10 zile.
Daca alergia la ambrozie nu este identificata si tratata, simptomele pot persista. Copiii care au o predispozitie atopica sunt mai sensibili si pot dezvolta chiar crize de astm bronsic. Este important sa se acorde atentie si sa se trateze corespunzator alergia pentru a evita complicatiile si pentru a imbunatati calitatea vietii.
In cazul in care ati observat ca, in fiecare an, in perioada polenului de ambrozie (adica august-noiembrie), stranutati, aveti nasul infundat, ochii va curg si va ustura, este necesar consultul medicului specialist, pentru a fi testat/a. Confirmarea alergiei la ambrozie se face prin intermediul a doua tipuri de teste: cutanate sau de sange.
Prevenirea expunerii la polen este principala masura de tratament in cazul alergiei la ambrozie. Acest lucru presupune limitarea activitatilor in aer liber in zilele cu concentratii crescute de polen, folosirea filtrelor de polen, purtarea unor masti faciale speciale dotate cu filtru de polen.
In ceea ce priveste tratamentul medicamentos, acesta este individualizat si trebuie prescris doar de catre medic, in functie de localizarea si gravitatea simptomelor. Tratamentul consta in administrarea de antihistaminice, corticosteroizi locali, decongestionante locale, imunoterapia specifica.
Daca suntem constienti ca suntem sensibili la alergia la ambrozie, este recomandabil sa incepem un tratament de desensibilizare cu plante cu aproximativ doua saptamani sau chiar o luna inainte de perioada de inflorire a plantei. Acest tratament ar trebui efectuat sub supravegherea si recomandarea unui medic. In cazul in care deja a avut loc o criza alergica, este imperativ sa cautam ajutor de la un alergolog. Acesta va identifica clar cauza si alergenul care declanseaza rinita alergica si va recomanda tratamentul adecvat.
La nivel european si mondial, dar si in Romania, ambrozia este o problema de sanatate publica. In Capitala, proprietarii si administratorii terenurilor pe ale caror suprafete au fost depistate focare de infestare cu ambrozie sunt obligati sa o elimine, pana la data de 30 iunie a fiecarui an, “intrucat este vorba despre o specie invaziva, extrem de nociva prin efectul si cantitatea de polen raspandita in atmosfera”.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.