Fisurile anale: cauze, simptome, tratament, preventie

Publicat: 07 Noiembrie 2018 | Actualizat: 21 Noiembrie 2018
Autor: SfatulMedicului

Generalitati


Fisura anala reprezinta o ruptura la nivelul mucoasei anusului. Leziunile de acest tip cauzeaza dureri severe si sangerare. Uneori, fisura poate fi destul de adanca incat sa expuna tesutul muscular.

In cele mai multe cazuri, fisurile anale nu depasesc un centimetru, dar anusul este o portiune extrem de sensibila a corpului, iar durerea poate fi foarte severa oricat de mica este leziunea. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, fisurile anale nu sunt grave si nu pun in pericol viata.

Fisurile anale pot afecta persoanele de toate varstele, inclusiv sugarii si copiii, deoarece constipatia este o problema frecventa la aceste grupe de varsta.

Fisurile anale afecteaza aproximativ 10% din populatie, iar in majoritatea cazurilor, leziunea se vindeca singura in decursul a 4-6 saptamani. In cazurile in care leziunea persista mai mult de opt saptamani, aceasta este considerata cronica.

Anumite tratamente pot promova vindecarea afectiunii si ameliorarea disconfortului cauzat de aceasta. Daca fisura anala nu se vindeca cu tratament medicamentos, este posibil sa fie nevoie de o interventie chirurgicala.

Simptome

Fisurile anale se pot manifesta prin urmatoarele semne si simptome:

• Leziune vizibila la nivelul tegumentului din jurul anusului;

• Durere severa in timpul defecarii;

• Urme de sange in scaun sau pe hartia igienica;

• Usturimi si prurit in regiunea anala. Aceste senzatii pot fi intermitente sau persistente.

Frica provocata de durere poate face ca unii pacienti sa nu mai mearga la toaleta, acest lucru crescand riscul aparitiei constipatiei.

Cauze

Fisurile anale apar cel mai adesea la persoanele cu constipatie cronica sau diaree frecventa. Alte cauze sunt reprezentate de:

Sarcina si nasterea – femeile gravide prezinta un risc mai mare de a dezvolta fisuri anale. Mucoasa anusului se poate rupe, de asemenea, in timpul nasterii;

• Boala inflamatorie intestinala;

• Bolile cu transmitere sexuala – reprezinta factori ce cresc riscul de aparitie al fisurilor anale;

• Colita ulcerativa;

Boala Crohn;

• Scaderea fluxului sanguin in zona anorectala;

• Spasmele musculare - expertii considera ca spasmele musculare pot creste riscul de aparitie a fisurilor anale. Spasmele pot, de asemenea, sa incetineasca procesul de vindecare.

In cazuri mai rare, fisurile anale pot fi produse de urmatoarele conditii:

- Cancer anal;

- HIV;

- Tuberculoza;

- Sifilis;

- Sexul anal;

- Herpes.

Factori de risc

Fisurile anale afecteaza barbatii si femeile in mod egal. Cu toate acestea, fisurile anale pot fi mai frecvente la copii si la persoanele mai in varsta.

La batrani, fisurile anale pot sa apara din cauza reducerii fluxului sanguin in zona anorectala. Femeile sunt expuse riscului din cauza efortului depus in timpul nasterii.

Persoanele cu boli inflamatorii intestinale au, de asemenea, un risc mai mare de a dezvolta fisuri anale. Inflamatia care apare la nivelul mucoasei intestinale face ca tesutul din jurul anusului sa fie mai predispus la rupere.

De asemenea, persoanele care prezinta frecvent constipatie au un risc crescut de aparitie a fisurilor anale.

Optiuni de tratament

In majoritatea cazurilor, fisurile anale se vindeca de la sine in cateva saptamani. Medicul poate recomanda medicamente pentru ameliorarea simptomelor, cum ar fi durerea, pruritul si starea de disconfort.

Daca pacientul sufera de constipatie, i se pot prescrie laxative si i se va recomanda sa consume cat mai multe lichide, de preferinta apa.

Pacientii afectati vor trebui, de asemenea, sa adopte o alimentatie bogata in fibre. Cercetatori sustin faptul ca adultii ar trebui sa consume cel putin 18 grame de fibre pe zi.

Exista insa riscul aparitiei crampelor abdominale, flatulentei, balonarii si diareii daca aportul de fibre este prea mare.

Medicul poate recomanda un anestezic local. Unii pacienti considera ca o baie calda, dar nu fierbinte, ajuta la relaxarea muschilor si la ameliorarea durerii.

Administrarea topica de nitroglicerina ajuta la accelerarea vindecarii leziunilor prin dilatarea vaselor de sange din zona. Medicul va prescrie acest medicament daca vindecarea este mai lenta decat se doreste.

Blocantele de canale de calciu au fost initial concepute pentru a reduce tensiunea arteriala ridicata. Totusi, s-a descoperit ca acestea relaxeaza muschiul sfincterului anal si creste cantitatea de sange din zona afectata, accelerand astfel vindecarea fisurilor anale.

Cremele cu corticosteroizi pot ajuta la reducerea inflamatiei din jurul leziunii, ceea ce poate ajuta la ameliorarea durerii si pruritului.

Injectarea botox-ului la nivelul anusului poate ajuta la relaxarea muschilor, accelerand astfel vindecarea si ameliorand simptomele.

Daca fisura anala nu raspunde la alte tratamente, medicul poate recomanda spinctectomia anala. Aceasta procedura chirurgicala implica efectuarea unei mici incizii la nivelul sfincterului anal ce ajuta la relaxarea muschiului. Relaxarea muschiului anal permite fisurii sa se vindece.

Diagnosticare

Medicul va diagnostica fisura anala dupa o examinare fizica a zonei anale. Daca nu este vizibila, medicul va exercita o presiune asupra anusului. Daca presiunea provoaca durere pacientului inseamna ca exista posibilitatea prezentei unei fisuri.

Examenul rectal implica introducerea unui deget in rectul pacientului. Daca este prezenta fisura anala, medicul va evita aceasta manevra pentru nu a provoca durere suplimentara pacientului.

Daca este insa necesar examenul rectal, se poate aplica un anestezic local inainte de manevra. In cazul in care medicul suspecteaza o afectiune mai grava, acesta poate trimite pacientul la un specialist pentru un control amanuntit.

Sigmoidoscopia sau colonoscopia sunt investigatii utilizate pentru a inspecta interiorul anusului si a rectului cu ajutorul unui tub rigid sau flexibil dotat cu o camera video. Aceste investigatii pot fi recomandate daca medicul doreste sa excluda o afectiune mai grava a anusului.

Profilaxie

Pentru a preveni fisurile anale sunt recomandate urmatoarele:

- Urmarea unei diete echilibrate si bogate in fibre;

- Consumul a minim doi litri de lichide pe zi;

- Utilizarea toaletei fara intarziere atunci cand nevoia de a defeca este prezenta;

- Evitarea alimentelor care sunt greu de digerat, cum ar fi nucile si popcornul;

- Daca tegumentul din jurul anusului este mai sensibil se recomanda folosirea unor materiale fine pentru curatarea acestuia, de exemplu servetele umede;

- Evitarea hartiei igienice aspre sau parfumate;

- Exercitiile fizice regulate pot ajuta la reducerea riscului de aparitie a constipatiei;

- Pastrarea zonei anale curate si uscate;

- Tratarea diareii;

- Schimbarea frecventa a scutecelor la sugari.

Concluzii

De obicei, fisurile anale nu reprezinta afectiuni grave, dar pot provoca dureri severe si ascutite in zona anusului, insotite de pierderi de sange prin scaun.

Conditiile asociate cu fisurile anale includ interventiile chirurgicale anterioare la nivelul anusului, boala inflamatorie intestinala, cancerele locale si bolile cu transmitere sexuala.

Cu toate acestea, unele conditii pot provoca in mod direct fisuri anale, din cauza traumatismelor pe care le realizeaza. Aceste conditii includ nasterea pe cale vaginala, sexul anal sau eliminarea fecalelor cu consistenta prea dura.

In majoritatea cazurilor, fisurile anale se vindeca fara a fi nevoie de tratament. Cu toate acestea, unguentele sau supozitoarele recomandate de medic pot ajuta la ameliorarea simptomelor.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Clinica VenArt
Tel: 40364140261
Cluj-Napoca, Str. Rene Descartes, Nr. 27
Ovidius Clinical Hospital
Tel: 0241480400
Constanta, DN 2A, Km 202+880

Medici

Medic Primar – Chirurgie Generala si Vasculara Marius Fodor
Chirurgie vasculara - Clinica VenArt
Cluj-Napoca, 40364140261
Email
Clinici
recomandate
Medici
recomandati

Citeste si despre:

Hemoragia gastro-intestinala

Cum ingrijim o rana infectata?

Insuficienta cardiaca – ce este si cum se trateaza fara operatie

Constipatia poate indica o afectiune grava?