Mahmureala

Actualizat: 06 Aprilie 2010
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Definitie


Mahmureala consta intr-un ansamblu de semne si simptome cu incarcatura subiectiva negativa care pot aparea in urma consumului exagerat de alcool. Consecintele mahmurelii sunt nu numai senzatiile neplacute, ci si scaderea performantei la locul de munca, iritabilitatea si starile conflictuale.

Ca regula generala, cu cat o persoana consuma mai mult alcool, cu atat mai mare este probabilitatea de aparitie a mahmurelii in ziua urmatoare. Nu exista nicio formula magica pentru a stabili cat alcool poate fi consumat „in siguranta”, la adapost de aparitia mahmurelii.

Indiferent cat de neplacuta este, mahmureala dispare de la sine de cele mai multe ori; in anumite cazuri poate dura chiar si mai mult de 24 de ore. Adoptarea unei atitudini responsabile in ceea ce priveste consumul de alcool este singura metoda eficienta de prevenire a aparitiei mahmurelii.

Simptome

Mahmureala apare atunci cand concentratia de alcool din sange (alcoolemia) scade semnificativ. Efectul maximal este atins de obicei in dimineata care succede o seara de consum exagerat de acool. In functie de tipul bauturii alcoolice consumate si de cantitatea ingerata pot aparea:
- Oboseala;
- Sete;
- Dureri de cap si dureri musculare;
- Ameteli, greata, varsaturi, dureri epigastrice;
- Insomnie si alterarea calitatii somnului;
- Fotosensibilitate (sensibilitate exagerata la lumina);
- Senzibilitate exagerata la zgomote;
- Tahicardie (cresterea frecventei cardiace);
- Ochi rosii („ochi injectati”);
- Tremur;
- Scaderea capacitatii de concentrare;
- Anxietate, depresie sau iritabilitate.

Cand este cazul sa consultati un medic

Mahmureala dispare de obicei de la sine. Medicul trebuie consultat in cazul in care calitatea vietii este afectata de consumul exagerat de alcool si mahmurelile repetate. La momentul actual exista numeroase tratamente impotriva dependentei de alcool. Aparitia unor semne si simptome mai severe poate semnala o intoxicatie etanolica ce poate pune viata in pericol, motiv pentru care aceasta stare este considerata o urgenta medicala.

Trebuie anuntata ambulanta prin apelarea serviciului 112 in cazul in care o persoana care a consumat alcool prezinta:
- Confuzie sau stupor (indiferenta fata de mediul inconjurator);
- Varsaturi persistente;
- Convulsii;
- Scaderea frecventei respiratorii sub opt respiratii pe minut;
- Respiratie neregulata;
- Cianoza sau paloare tegumentara;
- Scaderea temperaturii corporale (hipotermie);
- Lesin – pierderea cunostintei.

Cauze

Cauza mahmurelii este reprezentata de consumul exagerat de alcool etilic. La unele persoane simpla ingestie a unui singur pahar poate declansa mahmureala, in timp ce la alte persoane mahmureala apare doar in caz de consum exagerat; exista si persoane care nu dezvolta semnele si simptomele mahmurelii indiferent cat de mult alcool ar consuma. In general insa mai mult de cinci pahare de bautura alcoolica in cazul femeilor si sase in cazul barbatilor duc la aparitia mahmurelii.

Factorii implicati in mecanismul de aparitie a mahmurelii sunt:
- Alcoolul etilic stimuleaza rinichii sa produca mai multa urina. In schimb, o cantitate mai mare de urina inseamna deshidratare – deseori manifestata ca si senzatie de sete sau ameteala;
- Alcoolul declanseaza un raspuns inflamator din partea sistemului imun. Sistemul imunitar cauzeaza alterarea capacitatii de concentrare, problemele de memorie, scaderea poftei de mancare sau a interesului fata de activitatile uzuale;
- Etanolul irita mucoasa care captuseste stomacul. Alcoolul creste productia de acid din sucul gastric si ingreuneaza golirea fiziologica a stomacului. Astfel apar durerea abdominala, greata si varsatura;
- Alcoolul declanseaza scaderea glicemiei. Daca glicemia scade prea mult apar oboseala, slabiciune musculara, tremur si alterarea dispozitiei;
- Alcoolul are efect vasodilatator,cauzand durere de cap (cefalee);
- Etanolul determina o senzatie de letargie - dar calitatea somnului este alterata, ceea ce accentueaza oboseala si ameteala;
- Bauturile alcoolice contin ingrediente care le ofera aroma si culoare (numite in industia bauturilor alcoolic congeneri); acestea pot contribui la accentuarea simptomelor mahmurelii, motiv pentru care mahmureala se intalneste mai des dupa consumul de whiskey si cognac, comparativ cu o frecventa mai redusa succedand consumul de vodka sau de gin.

Factori de risc

Desi toate persoanele pot manifesta simptomele mahmurelii in urma consumului exagerat de alcool, unii oameni sunt mai susceptibili la aparitia acestor manifestari decat altii. Anumite gene determina anumite persoane sa transpire, sa se inroseasca la fata sau sa se simta rau in urma ingestiei chiar si a unor mici cantitati de alcool etilic.

Nu s-a stabilit pana in acest moment care categorie de consumatori de alcool - marii bautori sau cei care consuma alcool ocazional - sunt mai predispusi la aparitia mahmurelii. Exista anumite dovezi in sprijinul afirmatiei conform careia cei care consuma frecvent alcool ar dezvolta un anumit grad de toleranta, ceea ce scade riscul aparitiei mahmurelii in cazul acestor persoane.



Factorii care cresc riscul aparitiei mahmurelii includ:

- Consumul de alcool pe stomacul gol. Daca mancati inainte de a consuma bauturi alcoolice puteti incetini rata de absorbtie a alcoolului in sange, scazand riscul de aparitie a mahmurelii;
- Consumul concomitent de substante cu actiune asupra sistemului nervos, cum ar fi nicotina. Fumatul si consumul de alcool se potenteaza reciproc si cresc riscul aparitiei mahmurelii;
- Lipsa somnului dupa consumul de alcool. Cercetatorii considera ca anumite manifestari ale mahmurelii apar ca urmare a lipsei somnului care succede o noapte de consum alcoolic exagerat;
- Istoricul familial de alcoolism. Existenta unor rude apropiate cu istoric de alcoolism poate sugera prezenta unei predispozitii mostenite in ceea ce priveste modul in care organismul proceseaza alcoolul etilic;
- Consumul de bauturi alcoolice ce contin coloranti sau al bauturilor inchise la culoare. Acestea pot contine anumite substante chimice numite congeneri care au fost adaugate pentru colorarea sau conferirea de arome bauturii respective; aceste substante pot conduce la aparitia mahmurelii.

Bauturile cu continut crescut de congeneri includ:

1. Cognacul;
2. Scotch-ul;
3. Tequila;
4. Berea neagra si berea cu continut crescut de alcool;
5. Vinul rosu.

Prin comparatie, bauturile cu un continut scazut de congeneri – cum ar fi berea blonda, ginul si vodca – cauzeaza mahmureala intr-o masura mult mai mica, desi chiar si in cazul acestor bauturi, consumul exagerat de alcool poate produce mahmureala.

Complicatii

Atunci cand apare mahmureala, aceasta se poate insoti de tulburari ale:
- Memoriei;
- Concentrarii;
- Dexteritatii;
- Orientarii temporo-spatiale si a abilitatii de a stabili cu precizie pozitia obiectelor.



Scaderea acestor abilitati conduce la aparitia urmatoarelor probleme la locul de munca:

- Accidente de munca;
- Somnul la locul de munca;
- Angrenarea in stari conflictuale cu colegii de munca;
- Dificultati in indeplinirea sarcinilor de serviciu;
- O atitudine critica din partea superiorilor.

Metode terapeutice

Singurul remediu eficient pentru mahmureala este trecerea timpului. Mahmureala dispare spontan. Iata ce puteti face pana cand simptomele dispar:
1. Beti apa. Beti apa sau suc de fructe pentru a preveni deshidratarea. Rezistati tentatiei de a invinge mahmureala prin consumul de cantitati suplimentare de alcool: va faceti singur mai mult rau;
2. Luati o gustare. Covrigeii sau painea prajita pot restabili nivelul glicemiei, in timp ce sucul de rosii poate reechilibra cantitatea de sodiu si potasiu din organism. Alimentele si bauturile care contin fructoza – cum ar fi mierea sau sucul de fructe - pot ajuta organismul sa metabolizeze o cantitate mai mare de alcool;
3. Luati un calmant. Un calmant poate scadea durerea de cap. Atentie insa, aspirina poate irita stomacul, iar paracetamolul poate cauza injurii hepatice severe chiar si in doze mici;
4. Culcati-va. Daca dormiti indeajuns de mult, exista sanse ca mahmureala sa fi disparut deja atunci cand va veti trezi.

Remedii alternative

Exista numeroase remedii populare, de la smulgerea de fire de par pana la ingerarea de zeama de varza acra. Cateva studii limitate au aratat care dintre aceste remedii au in realitate o eficienta cel putin satisfacatoare. Rezultatele lor trebuie probate insa prin studii mai largi pentru a putea fi validate din punct de vedere stiintific.

Iata cateva dintre aceste remedii:
- Limba mielului (Borago officinalis). Acest supliment alimentar poate reduce severitatea mahmurelii. Previne aparitia durerilor de cap si a starii de oboseala;
- Suplimentele alimentare pe baza de drojdie de bere. Un studiu a aratat ca o tableta ce contine 250 de miligrame de drojdie de bere uscata –impreuna cu 0.5 mg de tiamina (vitamina B1), piridoxina (vitamina B6) si riboflavina (vitamina B2) scad senzatia de disconfort si agitatia care apare ca manifestara a mahmurelii;
- Sucul de Opuntia ficus-indica. Un suc extras din acest cactus pare a avea un efect antiinflamator considerabil, responsabil de minimizarea simptomelor mahmurelii. Sucul de Opuntia ficus-indica previne aparitia senzatiei de sete, a anorexiei si a senzatiei de greata care apare in urma consumului exagerat de alcool.

Consultati medicul inainte de a incerca orice remediu alternativ; faptul ca un remediu este natural nu inseamna ca este si sigur si inocuu sau inofensiv pentru organism. Medicul poate sa va explice posibilele riscuri si beneficii in cazul unui anumit tratament alternativ.

Metode de a preveni instalarea mahmurelii

In ciuda faptului ca actualmente exista numeroase produse destinate prevenirii mahmurelii, singurul remediu cu adevarat eficient este evitarea consumului de alcool. Daca alegeti sa consumati alcool, faceti-o cu moderatie si responsabilitate. Cu cat consumati mai putin alcool, cu atat este mai putin probabil sa apara mahmureala.



Iata cateva sfaturi care ar putea fi de ajutor:

- Mancati inainte de a consuma bauturi alcoolice. Alcoolul este absorbit mai rapid pe stomacul gol; consumul unui pahar de lapte in prealabil ajuta intr-o mare masura. Prin crearea unui strat lipidic ce captuseste interiorul stomacului, laptele incetineste absorbtia alcoolului din cavitatea gastrica;
- Beti incet. Consumul de bauturi alcoolice nu este o competie; limitati-va la consumul unui singur pahar de bautura pe ora;
- Alegeti cu grija. Bauturile cu mai putini congeneri - cum ar fi vodka si ginul - au sanse mai reduse de a cauza mahmureala decat alte bauturi precum whiskey-ul sau cognacul;
- Nu consumati decat un anumit tip de bautura alcoolica. Ingestia mai multor tipuri de bauturi alcoolice in cursul unei singure seri duce la aparitia mahmurelii;
- Beti cantitati mici de apa intre paharele de bautura. Consumul unui pahar de apa dupa fiecare pahar de bautura ajuta la mentinerea gradului de hidratare, si scade cantitatea de alcool consumata.

De asemenea este indicat sa va cunoasteti limitele. Hotarati-va inainte de a bea cat urmeaza sa beti si tineti-va de decizia luata. Unele persoane iau o aspirina sau alt antiinflamator nesteroidian pentru a preveni aparitia mahmurelii; este bine sa intrebati medicul care este doza potrivita in cazul dumneavoastra si daca se recomanda acest remediu, intrucat aceste medicamente pot interactiona cu alta medicatie pe care o luati, iar in cazul paracetamolului, consumul concomitent de alcool poate conduce la afectarea severa a ficatului.


Citeste si despre:

Intoleranta si alergiile la alcool Intoxicatia cu alcool Copiii si alcoolul Corpul tau: tot ce nu stii despre el! Tulburarile de somn si inaintarea in varsta Cosmeticele naturale si cosmeticele sintetice Cum poti sa ai grija de sanatatea ta si a celor dragi? Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Mituri si adevaruri despre cafeina Alcoolul: de la obisnuinta, la abuz si dependenta Beneficiile medicale ale condimentelor si mirodeniilor Afectiunile oftalmologice - simptome ce pot fi observate de pacient Beneficiile consumului de anghinare pentru sanatate Riscurile consumului de alcool de catre femei
Cere sfatul medicului ×