Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Traumatismele la bebelusi

Raspunsurile online ale specialistilor nostri, nu constituie un diagnostic exact al problemelor de sanatate pe care le-ati prezentat !

Boli grave se pot manifesta prin semne care va par minore, iar un diagnostic corect nu poate fi pus decat in urma unei consultatii detaliate a copilului dvs. in clinicile de specialitate.


Fetita mea are 4 luni si a cazut din pat. Ce urmari poate avea acest lucru? A plans un pic dar s-a linistit repede, nu are nici un semn si pare ok. Totusi am nevoie de parerea unui specialist.




Caderile de la inaltime si in general orice traumatism, poate fi urmat sau nu de anumite consecinte patologice, in functie de diversi factori: inaltimea de la care s-a produs caderea, suprafata de care s-a lovit, segmentul de corp care a fost implicat in lovire, varsta si starea de sanatate etc.

Traumatismul poate determina leziuni superficiale: escoriatii (zgaraieturi), echimoze (vanatai), plagi (rani) sau poate produce leziuni profunde care se pot exterioriza uneori printr-o sangerare vizibila, dar alteori aceasta se produce in interiorul corpului.

In acest din urma caz, daca nu sunt prezente alte simptome sau semne care sa determine adresarea la medic, aceasta leziune ramane netratata si poate avea mai tarziu, in decurs de zile, saptamani uneori chiar ani, consecinte care uneori pot fi foarte grave.

De exemplu: se poate produce ruptura unui organ cu formarea unui hematom (cheag) la locul rupturii care opreste pe moment sangerarea, pacientul se simte bine, nu are hemoragie vizibila dar peste cateva zile, hematomul se resoarbe si se produce o hemoragie masiva, care poate duce chiar la deces daca nu se intervine rapid.

Alta situatie care se intalneste destul de frecvent este traumatismul cranio-cerebral, in urma caruia se poate produce hemoragie si hematom intracerebral care creste in decurs de cateva zile si daca nu e depistat si tratat la timp, determina cresterea presiunii intracraniene cu consecinte uneori fatale; alteori se produce un hematom mic intracranian, care nu determina manifestari clinice pe moment si dupa luni sau ani de zile apar diverse tulburari neurologice.

Avand in vedere varsta frageda a fetitei dumneavoastra, chiar daca e vorba de o simpla cadere din pat care aparent nu s-a soldat cu consecinte vizibile, aveti dreptate: aveti nevoie de parerea unui specialist: este bine ca fetita sa fie consultata si urmarita cateva zile de catre un medic, pentru a depista din timp orice simptom sau semn ce ar putea sugera o posibila leziune.

De asemenea, trebuie sa va adresati medicului daca observati ca apare stare de agitatie neobisnuita sau dimpotriva lentoare sau somnolenta care nu-i este caracteristica, refuza alimentatia sau daca prezinta varsaturi sau apar convulsii.


Alina Pop-Began
- Medic rezident -Anestezie si Terapie Intensiva- Detalii specialist



  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum