Alimentatia la copilul de 9 luni
Raspunsurile online ale specialistilor nostri, nu constituie un diagnostic exact al problemelor de sanatate pe care le-ati prezentat !
Boli grave se pot manifesta prin semne care va par minore, iar un diagnostic corect nu poate fi pus decat in urma unei consultatii detaliate a copilului dvs. in clinicile de specialitate.
Am o fetita de 9 luni si jumatate. V-as ruga mult sa-mi raspundeti si mie la cateva intrebari: 1. Iaurtul de fructe si danonino sunt recomandate pentru varsta ei? Si daca da, cate ar trebui sa-i dau pe saptamana? Mie mi se pare prea dulce si ii dau aproape zilnic pentru ca asa mi-a recomandat medicul pediatru. 2. As dori sa-i mai schimb putin alimentatia, ce as mai putea sa-i dau in afara de supa, banane si mere cu biscuiti sau cereale (de exemplu peste, carne tocata, paine, alte fructe) sa-i dau? Faina de orez preprajita ce inseamna? Se refera tot la obisnuitele cereale? 3. Fetita mea s-a obisnuit sa adoarma noaptea pe la ora 0:00 si se trezeste a doua zi pe la 10-11...este grav? Cate ore ar trebui sa doarma pe zi? 4. La varsta ei de cate ori pe saptamana trebuie sa-i fac baie? 5. Cat timp trebuie sa stea afara? (mai ales acum, cand vine iarna). Trebuie s-o scot obligatoriu zilnic?
1.Iaurtul este un aliment foarte sanatos, atat prin aportul de calciu cat si prin faptul ca regleaza tranzitul intestinal, putand fi introdus in alimentatia copilului de la 6-7 luni; ideal ar fi sa preparati iaurtul in casa, dar daca timpul nu va permite si daca micutul dumneavoastra tolereaza, se pot da si iaurturi din comert cu sau fara fructe, in functie si de preferintele copilului.
Atentie: sunt unii copii care nu tolereaza iaurturile din comert (dezvoltand uneori episoade de diaree dupa consumul acestora), de aceea este bine sa se tatoneze intai toleranta digestiva a copilului, incercand la inceput un iaurt simplu si abia apoi iaurturile cu fructe. Daca observati modificari ale scaunului dupa acestea (in sensul aparitiei diareei) sau eruptii cutanate, este bine sa renuntati la acel preparat.
De asemenea, daca ati observat ca puisorului dumneavoastra ii place si ii merge bine cu un anumit tip de iaurt (o anumita marca) este indicat sa nu o schimbati. Un iaurt zilnic este binevenit si nu este prea mult; daca vi se par prea dulci cele cu fructe atunci puteti da iaurt simplu.
2.Alimentatia unui sugar cu varsta de 9-11 luni ar trebui sa includa 4-5 mese pe zi:
De asemenea puteti incerca, daca bebelusul poate mesteca, tartina cu unt si ceva dulce (gem). Faina de orez preprajita este de fapt tot un preparat de cereale ("instant" adica pulbere care se dizolva in lapte) care insa contine numai orez si nu alte cereale.
3. Somnul este foarte variabil de la un copil la altul: in general sugarul la aceasta varsta doarme cam 10-12 ore noaptea si 2 ore ziua. Unii dorm mai mult altii mai putin, unii adorm mai devreme altii mai tarziu; de asemenea sunt unii copii care nu mai dorm in timpul zilei, fara ca aceste variatii sa fie "grave". Dar si somnul sugarului este un ritual care poate fi influentat: daca bebelusul adoarme seara tarziu, va fi scos la plimbare spre seara si se va incerca mutarea perioadei de somn de dupa-amiaza mai devreme (ora 13-14). Dar daca nu se reuseste, nu trebuie sa va ingrijorati: fiecare copil are ritmul lui si acesta se modifica de la o etapa la alta, putand fi doar o perioada trecatoare.
4. Este de preferat sa se faca in continuare baie zilnica sugarului: doar asa se poate asigura o igiena corespunzatoare si se deprinde copilul cu un anumit program. La aceasta varsta de obicei baita este o placere pentru cel mic, fiind si un prilej de joaca; spalarea parului se poate face mai rar de 2-3 ori pe saptamana, mai ales in anotimpul rece. Acolo unde nu sunt conditii corespunzatoare (camere neincalzite iarna) baia zilnica generala se poate face si mai rar, doar cu spalarea partiala zilnica (in special zona care e in contact cu scutecul).
5. Daca vremea e frumoasa, este recomandata plimbarea zilnica cel putin 30 de minute pe zi, chiar si in anotimpul rece cu conditia sa fie imbracat corespunzator: nu se va scoate insa copilul afara daca e foarte frig sau daca ploua. Un copil care iese afara zilnic este mai linistit, vesel, mananca si doarme mai bine, dar daca intr-o zi sau doua nu reusiti sa-l scoateti la plimbare nu se intampla nimic rau.
Alina Pop-Began
- Medic rezident -Anestezie si Terapie Intensiva- Detalii specialist
-
Interpretare simptome
semnificatia simptomelor si afectiunile probabile
Afla acum