Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Vitaminoterapia

In Quebec, tratamentul cu vitamine este asociat in mod traditional cu venirea anotimpului rece. De indata ce toamna se anunta, rafturile farmaciilor abunda in flacoane cu etichete ce atrag atentia consumatorilor. Cuprinsi de frenezie, acestia isi procura un adevarat stoc: vitamina C contra gripei si racelii, capsule cu untura de peste pentru intarirea sistemului imunitar, fier impotriva oboselii, multivitamine pentru intarirea sistemului imunitar... Ca si cum ar avea nevoie de vitamine doar in aceasta perioada a anului!

De fapt, avem tendinta sa uitam ca vitaminele si mineralele sunt nutrimente strict necesare pentru organism, pentru satisfacerea trebuintelor sale.

Absenta sau o cantitate redusa chiar numai a uneia dintre ele poate dezechilibra functionarea organismului si rezistenta lui la diferite boli. Toti specialistii sunt de acord ca alimentele reprezinta, fara nici o indoiala, cea mai importanta sursa de vitamine si minerale. Totusi, multe dintre ele isi pierd o parte din valoarea nutritiva din cauza prelucrarii industriale. De aceea, chiar si in tarile dezvoltate, o parte a populatiei sufera de carente vitaminice. Specialistii recomanda un aport nutritional suplimentar care sa suplineasca aceste lipsuri.

In ultimul timp, specialistii demonstreaza ca vitaminele si mineralele, desi nu constituie un remediu universal, sunt insa foarte necesare, de fapt indispensabile pentru a intârzia imbatrânirea, pentru a prelungi viata si a lupta chiar impotriva unor maladii precum anumite tipuri de cancer sau bolile cardiovasculare. De asemenea, consumate in doze adecvate, ele cresc potentialul energetic si intaresc imunitatea.

Totusi, daca sunt prezente in cantitati prea mari in organism, pot fi toxice sau pot interactiona cu alte medicamente.

Acestea sunt motivele pentru care terapia cu vitamine nu trebuie ignorata. Vitaminele pot inlocui cu succes unele medicamente, iar alegerea si folosirea lor nu se va face la intâmplare.

Desi sunt foarte eficace, ele nu sunt pilule miraculoase, nu vor inlocui niciodata hrana. Vitaminele trebuie asociate cu proteine, glucide si lipide pentru a avea efectul scontat.


Acest material apartine Editurii Niculescu. Orice reproducere a acestuia fara acordul Editurii este interzisa.



  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum