Leurda imbunatateste memoria
Zonal, aceasta planta are mai multe denumiri, de la ceapa vrajitoarelor pâna la usturoi de padure, ainti sau alin de iunie.
Leurda are mirosul specific usturoiului, de unde si frecventa denumire de ai (usturoi) de padure, salbatic sau ciorasc. Frunzele sale, de un verde foarte frumos, au o forma asemanatoare cu frunzele de lacramioare. Când înfloreste are o floare alba. Frunzele ies dintr-un bulb lunguiet. Este deosebit de important sa cunoasteti aspectul leurdei pentru a nu o confunda cu brândusa de toamna. Deosebirea garantata dintre cele doua plante este mirosul. Atentie! Când culegeti aceasta planta, daca nu miroase a usturoi, renuntati! Altfel poate fi toxica!
Planta apare primavara timpuriu, imediat dupa ce s-a topit zapada. Creste de preferinta în luminisurile padurilor de foioase sau de brad, în zonele bogate în humus si în special umede. Frunzele pot atinge înaltimi de pâna la 30-40 cm.
Principala proprietate a leurdei este aceea de a curata organismul. De la stomac si intestine, la ficat si vezica biliara, la vasele sanguine, la sângele nostru în general, leurda este "detergentul" corpului uman. Este pacat sa nu profitam în fiecare primavara de virtutile acestei plante, urmând o cura de 4-6 saptamâni.
Datorita efectului sau depurativ, planta este foarte utila în combaterea aterosclerozei, în tratarea hipertensiunii arteriale si în tratamentul majoritatii bolilor de piele. Viermii intestinali, în special limbricii la copii, mor la scurt timp dupa ce copiilor li se administreaza leurda proaspata tocata marunt si presarata pe felii de pâine cu unt. De asemenea, leurda proaspat culeasa si tocata marunt se poate presara si pe mâncarea de cartofi, în supe sau sub forma de salata.
În pofida faptului ca planta este, practic, la îndemâna tuturor, ea nu este îndeajuns folosita. În afara proprietatilor vermifuge, leurda previne deranjamentele stomacale, balonarile, colicile, constipatiile sau starile de indispozitie abdominala.
Persoanele care sufera de hipertensiune arteriala, ameteli, dureri de cap, senzatie de apasare în ceafa sau agitatie nervoasa este bine sa consume leurda în tot timpul anului: primavara în stare cruda iar în decursul anului sub forma de esenta.
În cazurile de gripa ori bronsita, leurda ajuta la eliminarea secretiei, usurând respiratia. Exista chiar dovezi ca vindeca miraculor si pleureziile. Si în cazul eczemelor însotite de mâncarimi, o cura cu leurda proaspat culeasa face minuni. Eczema poate disparea în decurs de o luna.
Cea mai extraordinara calitate a leurdei este, însa, aceea de a reusi sa influenteze pozitiv capacitatea de memorare. Un tratament cu esenta proaspata de leurda, câte 15 picaturi luate de trei ori pe zi în ceai de plante are un efect binefacator asupra memoriei chiar si în cazurile de pierdere severa a acesteia.
Mod de folosire
În stare cruda, frunzele proaspat culese se spala, se taie marunt si se presara pe si în alimente ca si patrunjelul verde.
Tinctura: frunzele proaspat culese se taie marunt, se introduc în sticla si se toarna alcool rafinat de 38-40 de grade, pâna ce se acopera nivelul plantelor. Se pune la loc însorit timp de doua saptamâni. Apoi se strecoara si se pastreaza în sticlute mai mici, de culoare închisa. Se iau zilnic, de patru ori câte 15 picaturi în apa sau ceai de plante.
Vin: se pun doi pumni de leurda (frunze taiate marunt) într-un litru de vin alb si se pune la fiert. Dupa ce a dat în clocot se adauga miere. se bea câte un paharel înainte de masa. Este recomandat bolnavilor de inima si de reumatism
Sursa: Azi
-
Interpretare simptome
semnificatia simptomelor si afectiunile probabile
Afla acum