Nu am facut destul - campanie de preventie a cancerului la san FABC

Publicat: 14 Octombrie 2013

1,4 milioane de noi cazuri de cancer mamar, anual

Alege sa nu faci parte din statistici! Alatura-te celei de-a treia editii a campaniei despre cancerul de san "Nu am facut destul" si afla cum sa previi aceasta afectiune

Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) si Liga Romana de Cancer continua si in acest an in luna octombrie campania de informare despre cancerul de san “Nu am facut destul”, cu mesajul: “Acum e randul tau sa ai grija de mama ta!”.

In mod exceptional, Eduard Mihai Andreianu, alias CRBL, precum si actorii Dan Bordeianu si Toma Cuzin (din sitcomul “Las Fierbinti”), ambasadorii campaniei din acest an, au dorit sa transmita mesajul campaniei alaturi de mamele lor. Cele trei vedete atrag astfel atentia asupra cresterii riscului de cancer de san odata cu inaintarea in varsta.

"Suntem cu adevarat fericiti sa putem transmite acest mesaj tuturor femeilor din Romania, incepand cu cele care ne-au dat viata: dragele noastre, asa cum voi ati avut grija de noi, asane revine si noua sarcina sa va purtam de grija si sa va invitam la un control! Va rugam sa nu va neglijati sanatatea! Cancerul de san este o afectiune teribila, care, din fericire, depistata la timp, poate fi vindecata. Va multumim ca existati in vietile noastre si va promitem ca vom fi intotdeauna alaturi de voi, si la bine, si la rau", au declarat Cuzin Toma, CRBL si Dan Bordeianu.

“Acum e randul tau sa ai grija de mama ta!” - este mesajul nostru din acest an. Este timpul sa o sustinem pe cea mai draga femeie din viata noastra, care ne-a fost la randul ei alaturi de-a lungul vietii. Acum ea se afla la varsta cand este mai expusa riscului de imbolnavire. Cancerul de san este mai frecvent in randul doamnelor de peste 45 de ani, ca urmare a schimbarilor prin care trece o femeie. Sa avem grija de mamele noastre si sa le daruim, macar in aceasta luna, o mamografie! Costurile sunt minime, iar faptul ca le stim sanatoase pe cele mai importante femei din viata noastra este de nepretuit”, a declarat Cezar Irimia, presedintele FABC, in cadrul conferintei de presa care a marcat Luna de Lupta impotriva Cancerului de San.

Recomandata de Institutul National de Cancer din SUA dupa varsta de 40 de ani, mamografia este o analiza care ajuta la depistarea neoplasmului mamar in absenta simptomelor clasice de boala (dureri, modificari la nivelul pielii, scurgeri) si a nodulilor.

“Aceasta analiza ajuta si la detectarea microcalcifierilor, care pot indica prezenta unui cancer mamar. Detectarea precoce a neoplasmului mamar creste sansele de reusita a tratamentului. Rezultate a diferite studii clinice arata ca mamografia poate ajuta la reducerea semnificativa a deceselor cauzate de cancer de san intre varstele 40 si 70 de ani, in special dupa varsta de 50 de ani. Chiar si atunci cand rezultatele analizei sunt favorabile, noi recomandam repetarea ei la fiecare 1-2 ani”, a subliniat medicul Stefan Curescu, medic primar oncologie, la Spitalul Clinic Municipal de Urgenta din Timisoara.

HER 2 pozitiv, una dintre cele mai agresive forme de cancer

Neoplasmul mamar este cel mai frecvent tip de cancer in randul femeilor la nivel global, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii. in fiecare an, aproximativ 1,4 milioane de cazuri noi sunt diagnosticate in lume, cu mai mult de 400.000 decat intreaga populatie feminina declarata a Bucurestiului! Iar peste 450.000 de femei mor anual din cauza acestei boli.

O forma deosebit de grava a cancerului mamar este cel de tip HER2-pozitiv2, pentru care, pana in urma cu 15 de ani, nu exista tratament tintit. HER 2, aflat pe suprafata anumitor celule canceroase, este un receptor pentru un anumit factor de crestere, denumit factor epidermal uman.

Acesta se dezvolta in mod natural in corp, iar atunci cand se ataseaza de receptorul HER 2, stimuleaza celulele (In acest caz, canceroase) sa se dezvolte si sa se multiplice excesiv. in cancerul mamar de tip HER2-pozitiv, pe suprafata celulelor canceroase sunt prezente cantitati mari ale factorului de crestere epidermal uman 2. Aproximativ 15-20% din cazurile de cancer mamar au pozitivitate HER 23. Pentru femeile diagnosticate cu cancer mamar, testarea HER 2 este indicata si gratuita.

Campania “Nu am facut destul”, in cel de-al treilea an

Campania “Nu am facut destul”, aflata la cea de-a treia editie, este derulata in perioada 10 - 30 octombrie de catre Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer, Liga Romana de Cancer, in parteneriat cu Roche Romania si cu Europa FM.

Campania cuprinde atat spoturi radio de informare, difuzate de EuropaFm, cat si panouri outdoor in Bucuresti, cu cei trei ambasadori, CRBL, Dan Bordeianu si Toma Cuzin, alaturi de mamele lor. Mesajul campaniei va fi transmis in Bucuresti, in aceasta perioada, si prin intermediul a 500 de autobuze ale RATB. Informatii despre cancerul de san si despre posibilitatile de tratament vor putea fi regasite pe toata durata campaniei pe site-ul www.invingemcancerul.ro si pe reteua de socializare Facebook.

Despre Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer
Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost infiintata in anul 2005 din necesitatea ca toti cei care lupta impotriva cancerului sa devina o forta cu o voce puternica. FABC este interfata intre organizatiile membre si institutiile statului, institutiile europene implicate in sanatate, precum si organizatiile europene si internationale similare. FABC numara peste 32.000 de membri in intreaga tara, pacienti, supravietuitori si voluntari.

FABC este o federatie formata din 14 asociatii care activeaza pe plan local, la nivelul judetelor. Misiunea FABC este de a face lobby si advocacy activ pentru promovarea, respectarea si garantarea drepturilor pacientilor cu cancer, implementarea masurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii. Pentru mai multe detalii, va rugam sa accesati:http://www.fabc.ro/.

Despre Liga Romana de Cancer
Liga Romana de Cancereste oorganizatie neguvernamentala, ce isi desfasoara activitatea in domeniul oncologiei si functioneaza cu aprobarea Ministerului Sanatatii si Familiei – Directia Politici de Sanatate.

Principalele obiective ale Ligii Romane de Cancer sunt: reducerea incidentei cancerului si a mortalitatii in urma cancerului, cresterea ratei de vindecare a cancerului, reducerea impactului psihologic si socio-economic asupra celor bolnavi de cancer, imbunatatirea standardului de viata pentru pacientul oncologic, sprijinirea factorilor guvernamentali pentru a indeplini programele nationale de prevenire a cancerului, luarea de masuri de reintegrare socio-profesionala a pacientilor bolnavi de cancer.


Cancerul de san este diferit

Cancerul de san poate fi de doua tipuri:

Orice femeie care sufera de cancer de san trebuie sa solicite efectuarea testului HER2, pentru a se stabili forma de cancer de care sufera, pentru ca aceste doua tipuri de cancer de san au particularitati diferite si necesita tratament specific, de asemenea diferentiat.

Ce este HER2?
Celulele tumorale au pe suprafata lor niste receptori numiti HER2. Unele celule canceroase au un numar mai mare de astfel de receptori decat normal si se numesc celule HER2 pozitive.

Studiile de specialitate arata ca una din sase femei cu cancer de san este HER2 pozitiva. Un cancer de san HER2 pozitiv se dezvolta mai repede decat alte tipuri de cancer. Dar pentru femeile cu acest tip de celule canceroase exista de cativa ani tratamente eficiente. De aceea, este foarte important sa stiti daca aveti cancer de san HER2 pozitiv sau negativ.

Pozitiv sau negativ?
Pentru a afla daca aveti un cancer de san HER2 pozitiv sau negativ, veti avea nevoie de o biopsie, care consta in prelevarea unui mic fragment din tumora si includerea acestuia intr-un bloc la parafina.

Daca ati suferit deja o mastectomie, trebuie sa cereti medicului anatomopatolog din spitalul in care ati fost operata o proba din tumora. Tot medicul va va indruma catre o institutie medicala care efectueaza acest test.

Laboratorul poate face testul prin doua metode. in prima faza, medicul anatomopatolog va va trimite sa efectuati un test numit imunohistochimie. Analiza de laborator este simpla si de scurta durata, insa rezultatele pot fi uneori incerte. in acest caz, imunohistochimia poate da numai un indiciu despre posibilul tip de cancer.
Daca in urma acestei analize exista suspiciunea de cancer HER2 pozitiv, pacienta se va adresa medicului oncolog.

El va hotari daca este necesara si o a doua testare a probei, care va confirma cu exactitate daca avem de-a face cu un cancer de san HER2 pozitiv. Metoda poarta numele de CISH, este laborioasa si se face la nivel de ADN.

Aceasta testare este gratuita datorita suportului companiei farmaceutice Roche, in laboratoarele partenere, pacientele nefiind nevoite sa plateasca. Mai multe detalii despre cum pacientele cu cancer de san pot beneficia de aceasta testare gratuita pot fi obtinute de la medicii oncologi. Testarea prin metoda CISH se poate realiza in Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi, Craiova, Oradea si Brasov, in laboratoarele specializate.

Ce trebuie sa stiti despre cancerul de san

1. apare la femei din ce in ce mai tinere
2. In ultimii ani, numarul deceselor a scazut simtitor
3. aparitia unui nodul nu este intotdeauna un semn de cancer, dar trebuie investigat.
4. 8 din 10 noduli la san sunt de obicei benigni
5. de cele mai multe ori simptomele apar in stadii destul de avansate ale bolii
6. 70% din cazurile de cancer mamar sunt descoperite prin autoexaminarea sanilor
7. femeile cu implant cu silicon nu sunt mai expuse riscului de cancer mamar, dar trebuie sa efectueze anual o mamografie pentru ca este foarte dificil de depistat o eventuala transformare a celulelor
8. cancerul de san in stadiul I sau II nu mai recidiveaza decat in sub 10% din cazuri

Semne si simptome

Este deosebit de importanta cunoasterea semnelor si simptomelor care sa orienteze femeile si sa le determine sa se prezinte la un examen de specialitate cat mai rapid, in timp util, inainte de extinderea bolii, crescand astfel considerabil sansele de vindecare.
Cele mai frecvente semne si simptome sunt:

In putine cazuri, cancerele mamare sunt total asimptomatice.

Preventia cancerului de san

Cancerul mamar reprezinta cea mai frecventa forma de cancer intalnita la femei, cu o incidenta in Romania de 7.929 cazuri noi pe an si o mortalitate de 3.101 decese anual (Globocan 2008).

Prevenirea cancerului mamar incepe cu propriile obiceiuri sanatoase – cum ar fi mentinerea unei stari active, limitarea consumului de alcoolul si o dieta sanatoasa. Exista posibilitatea ca o dieta sanatoasa, la care se adauga exercitiul fizic periodic sa contribuie cu adevarat la prevenirea cancerului mamar. Cand vine vorba de prevenirea cancerului mamar, riscurile ce nu pot fi controlate, precum varsta si incarcatura genetica, pot fi extrem de importante.

Cancerul mamar : 10 metode de prevenire

  1. Evitati sa deventi supraponderala; obezitatea creste riscul pentru cancer mamar dupa menopauza, perioada cand incidenta acestei afectiuni este maxima.
  2. Hraniti-va sanatos. Mancati cat mai multe fructe, legume si cereale integrale si consumati cat mai putine bauturi carbogazoase, carbohidrati si grasimi. Proteinele se pot obtine din piept de pui si peste, renuntati la carnea de porc.
  3. Faceti miscare in fiecare zi. Studiile au aratat ca efortul fizic reduce riscul de cancer mamar cu 10-30%.
  4. Consumati alcool cu moderatie sau deloc. Bauturile alcoolice cresc riscul pentru cancerul mamar.
  5. Evitati "terapia de substitutie hormonala". Terapia hormonala la menopauza creste riscul bolii. Daca totusi trebuie sa luati hormoni pentru a "imblanzi" simptomele menopauzei, evitati pe cat posibil medicamentele cu progesteron sau utilizati-le numai 3 ani.
  6. Daca luati medicamente blocante ale estrogenului si aveti peste 60 de ani, consultati medicul curant asupra posibilelor efecte adverse ale substantelor tamoxifen si raloxifen.
  7. Nu fumati. Fumatul indelungat este asociat cu risc crescut al cancerului mamar.
  8. Hraniti-va la san copilul cat mai mult timp posibil. Mamele care isi hranesc bebelusul la san cel putin un an au un risc mult mai scazut de a dezvolta cancer mamar mai tarziu.
  9. Participati la sondaje si campanii care implica preventia cancerului mamar.
  10. Faceti sport si sustineti, in acelasi timp, cercetarea pentru cancerul mamar. Exercitiul fizic este asociat cu risc scazut al bolii.

Cancerul mamar este perfect curabil daca este tratat la timp! De aceea, este esential sa fii atenta la toate schimbarile care apar la nivelul sanilor si sa tii cont de cateva masuri de prevenire foarte simple.


Email

Citeste si despre:

Cum puteti evita cele mai mari pericole pentru sanatate 10 mituri si idei preconcepute despre mamografii Cum poate un diagnostic terifiant sa puna bazele unui business de succes Dr. Alina Oprescu, cardiolog pediatru: Sindromul inflamator multisistemic (PIMS) poate aparea la copii si la 2-3 luni dupa infectia cu COVID-19 Cum stii ca ai intrat la menopauza? Care sunt semnele si simptomele? Masuri preventive pentru pastrarea unei vieti sanatoase Analize utile in diagnosticarea cancerului si metode de preventie