10 mituri despre contraceptie

Actualizat: 23 Octombrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Exista nenumarate mituri legate de metodele contraceptive, despre care se stie ca sunt extrem de eficiente pentru prevenirea sarcinii, dar, de asemenea, in jurul acestora exista si multe neintelegeri si dezinformare in ceea ce priveste modul de administarare, si nu numai.

In cele ce urmeaza va prezentam cateva mituri care au luat nastere avand la baza sexul si metodele contraceptive.

1. Inca alaptez, deci nu pot ramane insarcinata.
Cu toate ca alaptatul are ca prima caracteristica intarzierea ovulatiei, acest lucru nu este o garantie. Deoarece ovulatia poate aparea chiar si atunci cand o femeie alapteaza, este indicata ca aceasta sa foloseasca o metoda contraceptiva, in cazul in care nu isi doreste o noua sarcina.

2. Daca nu am orgasm nu am cum sa ramana gravida.
Sarcina apare in momentul in care spermatozoidul (masculin) fecundeaza ovulul (feminin). Atat timp cat barbatul ejaculeaza dupa fiecare contact sexual pentru a elibera sperma, femeia nu trebuie sa aiba organsm pentru a ramane insarcinata.

Femeile aflate la varsta fertila elibereaza in fiecare luna ovulele prin ciclul menstrual regulat, iar acest lucru se intampla indiferent daca femeia a avut sau nu orgasm si/sau contact sexual.

3. Nu voi ramane gravida daca dupa contactul sexual fac dus.
Dusul nu reprezinta o metoda eficienta de contraceptie. Dupa ejaculare, sperma patrunde in cervix, astfel, curatarea acesteia nu va mai fi posibila cu niciun gel de dus.

4. Nu este necesar sa folosesc o metoda contraceptiva deoarece am contacte sexula numai in perioada "sigura". Suntem fertile o singura zi pe luna!

Acest mit evidentiaza gravele neintelegeri legate de ciclul menstrual. In procesul ciclului menstrual sunt implicati 4 hormoni principali (substante chimice care stimuleaza sau regleaza activitatea celulara a organelor): hormonul foliculostimulant (FSH), hormonul luteinizant, estrogenul si progesteronul. Acesti hormoni contribuie la eliberarea ovulului (ovulatia), iar in cazul in care ovulul nu este fertilizat apare menstruatia.

Deoarece perioada ciclului menstrual este mai mult sau mai putin regulata, echilibrul hormonal poate fi perturbat de diversi factori, printre care se afla: varsta, stresul, tratamentele medicamentoase etc.

Prin urmare, stabilirea zilei de ovulatie este greu de prezis. Cuplurile care folosesc o anumita metoda contraceptiva trebuie sa monitorizeze cu atentie perioada menstruala a femeii si sa evalueze simptomele ovulatiei, precum si factorii externi care pot influenta aceasta perioada.

5. Nu voi ramane gravida daca stau deasupra sau facem sex in picioare.
Sunt persoane care cred ca practicarea anumitor pozitii sexuale forteaza scoaterea spermei din interiorul vaginului. In realitate, pozitiile din timpul actului sexual nu au nicio legatura cu procesul de fertilizare. In momentul in care barbatul ejaculeaza in interiorul vaginului, sperma, prin natura ei, incepe sa se deplaseze prin canalul cervical.

6. Prezervativul poate fi inlocuit cu succes de o folie din plastic sau un balon!
Nu toate materialele din plastic pot fi folosite pe post de prezervativ, in primul rand pentru ca substantele continute pot afecta organele genitale ale partenerilor, apoi pentru ca nu se potrivesc sau se pot rupe in timpul actului sexual. Prezervativele sunt special realizate pentru a oferi o buna protectie in timpul actului sexual si sunt testate eficienta si siguranta folosirii lor.

7. Nu raman insarcinata daca partenerul ejaculeaza in exteriorul vaginului.
Ejacularea in exteriorul vaginului se numeste retragere si aceasta nu este o metoda contraceptiva usor de manipulat, de aici, nici foarte sigura.

Lichidul spermatic, care contine spermatozoizi, poate si eliminat si inainte ca barbatul sa ajunga in punctul culminant, adica sa finalizeze actul sexual prin ejaculare. In plus, pot aparea situatii in care barbatul nu are vointa necesara pentru a se retrage la timp.

8. Sex prima oara - nu am cum sa ramana insarcinata!
O femeie ramane gravida ori de cate ori ovulul este fecundat de spermatozoid, indiferent daca este sau nu prima experienta sexuala.

9. Nu raman insarcinata daca imediat dupa actul sexual fac baie sau mictionez.
Spalatul si mictiunea dupa contactul sexual nu impiedica lichidul seminal si sperma, care deja au intrat in uter, sa se deplaseze prin colul uterin.

10. Anticonceptionalele sunt eficiente numai imediat dupa administrare.
Majoritatea femeilor, care au un ciclu menstrual regulat, au nevoie de pilule contraceptive, realizate din hormoni naturali, pentru a preveni ovulatia. Pentru a fi eficiente, acestea trebuie administrate cu regularitate, respectand prospectul de administrare.


Citeste si despre:

Top 10 mituri despre sexul protejat si sanatatea sexuala Cele mai populare mituri despre alaptare: adevarat sau fals? Mituri despre punctele negre: ce sa faci si ce sa NU faci 5 mituri despre administrarea probioticelor vaginale Mituri despre endometrioza Sexul si mituri legate de sex si sarcina Cum sa gestionezi optim tranzitia catre menopauza Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Metode contraceptive 11 mituri surprinzatoare din medicina Mituri vechi despre sanatate pe care sa le ignorati Caderea parului(Alopecia) – mituri si adevar Sarcina in timpul alaptarii - mit sau adevar? Indicatia tratamentului cu pilula contraceptiva
Cere sfatul medicului ×