Cand devine durerea de ovare o urgenta medicala?

Actualizat: 24 Mai 2019
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Consultant medical:

Dr. Cora Balaban-Popa
Medic specialist neonatolog

Spitalul Municipal Campina

Ovarele, dublu rol in organismul femeilor


Ovarele reprezinta o parte esentiala a sistemului reproducator feminin. Acestea au rol dublu, producand hormoni importanti si eliberand lunar ovulul pentru posibila fertilizare. O serie de cauze diferite, de la chisturi la tumori, pot produce dureri ovariene, uneori insotite si de alte simptome.

Ovarele sunt doua organe situate in abdomenul inferior, durerea resimtindu-se, in general, la acest nivel. Este important ca orice durere resimtita in zona pelvina sa nu fie trecuta cu vederea, iar medicul sa fie consultat cat mai rapid pentru un control amanuntit.

De asemenea, trebuie stiut ca durerea de ovare poate fi acuta sau cronica. Durerea acuta apare rapid si dureaza cateva minute sau chiar zile, dar dispare in scurt timp, iar durerea cronica se instaleaza treptat si dureaza cateva luni sau mai mult.

Durerile ovariene pot fi permanente sau intermitente. In plus, este posibila agravarea lor in timpul unor anumite activitati, precum exercitiile fizice, sexul sau urinatul.

Intensitatea durerii poate varia, astfel incat uneori abia este resimtita, iar alteori este atat de puternica incat interfereaza cu activitatile zilnice.

Cauze si simptome asociate

Cauza exacta a durerilor ovariene reprezinta un aspect foarte important, justificand sau nu ingrijorarea pacientului. In unele cazuri temerile se pot adeveri, putand fi vorba de afectiuni de sanatate grave, dar de multe ori durerile ascund probleme minore.

Menstruatia

Femeile pot experimenta disconfort ovarian in anumite zile din timpul menstruatiei. Durerile de acest tip au caracter de crampe abdominale si sunt motivul secretiei unor substante ce duc la contractia uterului. Durerea poate fi resimtita doar la un ovar sau la ambele, iar de cele mai multe ori este ameliorata la administrarea de antialgice.

Ovulatia (Mittelschmerz)

Unele femei prezinta dureri ovariene in jurul celei de-a 14-a zi a ciclului menstrual, adica atunci cand are loc ovulatia. Durerea de acest tip este cunoscuta si sub denumirea de Mittelschmerz si are drept cauza eliberarea ovulului din ovar. Chiar daca senzatiile suferite sunt inconfortabile, aceasta durere este inofensiva.

Chistul ovarian

Chisturile ovariene reprezinta formatiuni benigne, de obicei pline cu lichid, avand potential de a produce durere, disconfort, sangerare si tulburari menstruale. Aceste formatiuni sunt frecvent intalnite si se pot dezvolta in diferite momente ale ciclului menstrual.

Chisturile de dimensiuni mici isi pot imbunatati starea pe cont propriu, dar altele pot necesita tratament. De exemplu, un chist de dimensiuni mari se poate rupe, reprezentand astfel o urgenta medicala.

Sarcina extrauterina

Sarcina extrauterina sau sarcina ectopica are loc in afara uterului, de obicei intr-una din trompele uterine. Uneori nu exista tablou clinic evident, dar alteori durerea variaza de la moderata la severa, justificand un tratament de urgenta.

Endometrioza

Endometrioza este o afectiune caracterizata prin crestere anormala a mucoasei endometriale a uterului in alte zone decat in mod normal. De exemplu, dezvoltarea acestui tesut poate sa aiba loc la nivelul ovarelor, trompelor uterine sau chiar a vezicii urinare. Tabloul clinic este format din dureri cronice sau episodice ale ovarelor si uterului, dar si din sangerari intermitente. In plus, trebuie cunoscut faptul ca endometrioza poate duce la infertilitate.

Boala inflamatorie pelvina

Boala inflamatorie pelvina, prescurtata BIP, reprezinta infectia unuia sau mai multor organe reproducatoare, inclusiv uterul, ovarele, trompele uterine sau vaginul. Aceasta afectiune grava este cel mai frecvent produsa de infectii cu transmitere sexuala si se manifesta prin dureri in regiunea pelvisului, inclusiv dureri ovariene (se inrautatesc in timpul contactului sexual).

Pe langa durere, tabloul clinic se poate completa cu febra, frison, secretii vaginale anormale, sangerari si disurie.

Fibromul uterin

Fibromul uterin se caracterizeaza prin cresteri benigne ce se formeaza din tesutul muscular al uterului. Pe langa disconfortul produs de durere, simptomele includ sangerari uterine anormale, dureri de spate, infertilitate, constipatie (formatiunea benigna poate sa apese asupra intestinului), dificultati la urinare (daca se exercita presiune pe vezica).

Cancerul ovarian

In mod normal, cancerul ovarian nu produce durere. De fapt, aceasta boala nu produce simptome evidente, iar simptomele pot fi reprezentate de balonare, senzatie de satietate, tulburari urinare etc.

Totusi, durerea poate surveni si in cazul cancerului ovarian, din acest motiv fiind extrem de importanta vizita la medic. Cu cat boala este detectata mai rapid, cu atat prognosticul este mai favorabil.

Sindromul de ovar restant

Aceasta este o afectiune neobisnuita, dar care trebuie luata in calcul atunci cand se vorbeste despre durerea de ovare. Sindromul de ovar restant apare in urma eliminarii pe cale chirurgicala a ovarelor, iar anumite parti de tesut nu au fost complet eliminate.

De exemplu, acest sindrom poate sa apara in cazul persoanelor cu endometrioza si la care o mica suprafata de tesut endometrial sau ovarian nu a fost vizualizata in timpul interventiei chirurgicale, iar ulterior s-a extins.

Torsiunea de ovar

Si aceasta cauza este destul de rara, dar atunci cand apare constituie o urgenta chirurgicala. Torsiunea de ovar se caracterizeaza prin rasucirea unei trompe uterine, avand drept consecinta oprirea alimentarii cu sange a ovarului respectiv. Acest lucru implica ulterior durere brusca si severa din cauza lipsei de oxigen (ischemie).

Durerea „fantoma” a ovarului

Un fenomen rar, dar care se poate regasi in practica medicala este durerea fantoma. Durerile „fantoma” ale ovarului apar chiar si daca unul sau ambele ovare au fost indepartate. Se considera ca acest fenomen este rezultatul stimularii persistente a nervului senzorial.

Vizita la medic si diagnosticarea

Vizita la medic in cazul durerilor ovariene este extrem de importanta, mai ales daca exista si alte simptome, precum:

- sangerare menstruala exagerata din punct de vedere cantitativ;
- sangerare menstruala insotita de cheaguri de dimensiuni foarte mari;
- sangerare menstruala intre perioadele normale;
- sangerari dupa instalarea menopauzei;
- sangerari in timpul sau dupa contactul sexual;
- prezenta sangelui in urina;
- febra;
- frisoane;
- transpiratii nocturne;
- greata si varsaturi.

Diagnosticarea cauzei ce produce durerea de ovar poate reprezenta o sarcina dificila. Pentru a se pune diagnosticul pot fi necesare anumite elemente, precum:

- istoricul medical si sexual;
- examenul fizic;
- teste de sange sau urina;
- investigatii imagistice, precum tomografia computerizata sau ecografia;
- laparoscopia pelvina.

Optiuni de tratament

Odata ce cauza durerii ovariene este determinata, medicul poate elabora un plan de tratament. Complexitatea tratamentului variaza in functie de etiologia simptomatologiei. Astfel, se pot regasi urmatoarele metode de tratament:

- modificarea stilului de viata – daca durerea ovariana este corelata cu ciclul menstrual, exista anumite tehnici ce pot duce la ameliorarea problemelor. De exemplu, se poate recomanda imbunatatirea calitatii somnului, exercitii fizice, tehnici de relaxare etc.;

- tratament medicamentos – in functie de diagnostic, medicul poate prescrie diferite medicamente. De exemplu, daca odihna si caldura nu diminueaza durerile, pot fi recomandate antiinflamatorii nesteroidiene (AINS). Pe langa AINS, exista si alte metode ce pot fi utile, precum pilulele contraceptive sau alte metode de contraceptie. In cazul infectiilor (BIP) pot fi prescrie antibiotice, uneori fiind necesara chiar si internarea;

- interventii chirurgicale – in cazul situatiilor de urgenta, de exemplu torsiunea de ovar sau sarcina ectopica, medicul poate fi nevoit sa apeleze la interventii chirurgicale. De asemenea, chirurgia face parte deseori din tratamentul pentru cancerul ovarian sau poate fi utilizata in cazul fibromului uterin sau a endometriozei.

Concluzii

Durerile de ovar pot produce sentimente de ingrijorare. In unele cazuri durerea nu ascunde nimic grav, dar tot este indicata vizita la medic. In cazul unor afectiuni grave, cu cat acestea sunt descoperite mai rapid, cu atat prognosticul ulterior este mai bun. Din punct de vedere al tratamentului, trebuie cunoscut faptul ca optiunile sunt diverse, de la mici schimbari ale stilului de viata si pana la interventii chirurgicale.

Surse:

https://www.healthline.com/health/womens-health/ovary-pain
https://www.webmd.com/women/guide/ovarian-pain-causes-diagnosis-treatments#1
https://www.verywellhealth.com/ovary-pain-causes-and-treatment-514437
https://www.medicalnewstoday.com/articles/320408.php


Citeste si despre:

Cand devine masturbarea dependenta? Cand devin alunitele periculoase? Chisturile la rinichi - cand devin periculoase? Cand devin suplimentele cu multivitamine periculoase? Anhidroza sau lipsa transpiratiei - cand devine periculoasa? Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Cand devine sindromul de realimentare o afectiune letala? Cand devine mustul periculos pentru sanatate? Cand devine masturbarea o problema? Cand devin periculoase palpitatiile? Ovarectomia (chirurgia indepartarii ovarelor)
Cere sfatul medicului ×