Riscul de cancer la san, influentat de numarul alunitelor de pe brate

Actualizat: 17 Iunie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Desi numarul mare de alunirte de pe corp a fost intotdeauna asociat cu un risc mai crescut de cancer de piele, un grup de cercetatori americani a lansat, recent, o ipoteza socanta femeile care au mai mult de 15 alunite pe un brat prezinta un risc mai mare de dezvolta cancer de san.

Descoperirea a fost facuta in urma unui studiu derulat de americani la Universitatea din Indiana, pe un esnation de aproape 75.000 de asistente medicale din SUA si aproape 90.000 de profesoare din Franta.

In urma datelor colectate pe o perioada de 20 de ani, savantii au ajuns la o concluzie socanta femeile care au peste 15 alunite pe unul din brate prezinta un risc cu 35% mai mare de a suferi de cancer mamar.

Cercetorii explica legatura dintre alunite si riscul de cancer de san pe fond hormonale. Nivelurile crescute de estrogen, care influenteaza formarea tumorilor mamare, impreuna cu cele de testosteron determina aparitia unui numar mai mare de alunite, in special la femeile care au intrat la menopauza.

Specialistii nu au gasit insa explicatia pentru legatura dintre zonele unde apar alunitele - brate - si riscul de tumori, insa cert este ca, in cadrul studiului, cele mai multe dintre femeile diagnosticate cu cancer le aveau dispuse pe unul dintre brate.


Citeste si despre:

Teste genetice pentru depistarea factorilor de risc ce contribuie la aparitia cancerului de san Ce factori te predispun la aparitia cancerului de san Dieta si riscul de cancer Cancerul de san: Prevenirea - Informarea pacientului Screeningul cancerului de san – Informarea pacientului Cancerul de san - Tratament Ghid despre cancerul la san Ce inseamna, de fapt, un produs cosmetic NATURAL? Top 5 lucruri esentiale pe care sigur nu le stiai despre Omega-3 8 lucruri banale care pot cauza cancerul de san Cum puteti ajuta persoanele cu cancer la san Anticonceptionalele orale si riscul aparitiei cancerului Cum afecteaza varsta riscul de a dezvolta cancer de san? Cancer de san - factori de risc, analize, diagnostic si tratament Care sunt semnele precoce ale cancerului de san? Activitatea fizica creste sansele de prevenire a cancerului de san
Cere sfatul medicului ×