Anticonceptionalele orale si riscul aparitiei cancerului

Publicat: 19 Decembrie 2018 | Actualizat: 19 Decembrie 2018
Consultant: Dr. Andreea Vinca
Medic Oncologie Medicala
Clinica: Institutul Regional de Oncologie, Iasi

Generalitati


Anticonceptionalele orale (pilulele contraceptive) sunt medicamente cu un continut de hormoni (progesteron si estrogen), folosite pentru a preveni sarcina.

Efectul de contraceptive se produce din cauza faptului ca, pilulele contraceptive impiedica ovulatia, si, de asemenea, impiedica trecerea spermatozoizilor in cavitatea uterina si trompele uterine.

Au fost facute numeroase studii observationale, atat studii de cohorta, cat si studii bazate pe populatie, privind legatura dintre contraceptivele orale si riscul de cancer.

Aceste studii au adus dovezi coerente ca riscul de cancer mamar si de col uterin este mai mare la femeile ce folosesc pilulele contraceptive, in timp ce riscul de cancer endometrial, ovarian si colorectal este redus.

Cancerul mamar

S-au realizat peste 50 de studii epidemiologice, la care au participat peste 150.000 de femei, ce au aratat faptul ca femeile care au utilizat vreodata pilule contraceptive au avut o crestere cu 7% a riscului de a dezvolta cancer de san comparativ cu femeile care nu au folosit niciodata contraceptive orale.

In 2017 s-a realizat un studiu danez care a raportat riscuri de cancer de san asociate cu formule noi de contraceptive orale.

Femeile care au utilizat sau au renuntat recent la folosirea contraceptivelor orale combinate (contin ambii hormoni: estrogen si progesteron) au avut o crestere de 20% a riscului de a dezvolta cancer mamar, in comparatie cu femeile care nu au folosit niciodata pilule contraceptive.

Cresterea riscului a fluctuat de la 0% la 60%, in functie de tipul de contraceptive orale combinat folosit si, de asemenea, riscul de cancer de san a fost asociat cu perioade lungi de folosire.

Exista femei ce au un risc crescut de cancer mamar:

• Un istoric familial de cancer de san;
• Un istoric personal de cancer de san;
• Gene mutante genetic;
• Expunerea la radiatii;
Obezitate;
• Aparitia menstruatiei la o varsta precoce;
• Aparitia menopauzei la o varsta mai inaintata;
• Nasterea primului copil la o varsta inaintata;
• Terapie hormonala post-menopauza.

Cancerul de col uterin

Femeile care au utilizat anticonceptionale orale timp de 5 ani au un risc crescut de cancer de col uterin decat femeile care nu au utilizat pilule contraceptive niciodata. Un studiu realizat a constatat faptul ca utilizarea contraceptivelor orale mai mica de 5 ani creste riscul de cancer de col uterin cu 10%, iar intre 5-9 ani riscul este de 60%.

In Romania exista doua teste de screening pentru a preveni si depista precoce cancerul de col uterin.

Testul Babes-Papanicolau este o procedura ce se efectueaza in cabinetul medicului ginecolog, simpla, nedureroasa, prin care se recolteaza celule de la nivelul colului uterin.

Acesta identifica precoce celulele anormale de la nivelul colului uterin, inainte ca acestea sa se transforme in celule maligne. Utilizarea testului Papanicolau a redus numarul de decese cauzate de cancerul de col uterin cu peste 75%.

Testul HPV se utilizeaza pentru a vedea daca esti purtatoare de virusul HPV (Human Papilloma Virus), care este considerat un factor de risc pentru cancerul de col uterin, cele mai importante din cele 15 genotipuri de HPV fiind HPV 16 si HPV 18, implicate in peste 70% dintre cazuri.

Cancerul endometrial

Femeile care au utilizat contraceptive orale au un risc mai mic de cancer endometrial cu aproximativ 30% decat femeile care nu au utilizat niciodata aceste pilule.

Cancerul ovarian

Femeile care au utilizat contraceptive orale au un risc de cancer ovarian de 30% pana la 50% mai mic decat femeile care nu au utilizat niciodata contraceptive orale (16-18 ani). S-a constatat ca aceasta protectie creste odata cu folosirea contraceptivelor orale si continuu pana la 30 de ani dupa ce o femeie intrerupe utilizarea pilulelor contraceptive.

Cercetarile au artat ca, daca luati pilula timp de 15 ani, riscul de cancer ovarian este redus cu 58%; 10-14 ani de utilizare a pilulelor scade riscul cu 44% si 5-9 ani de utilizare a pilulelor reduce riscul cu 36%. Chiar si femeile care au utilizat pilula doar un timp mai scurt (1-4 ani) au avut un beneficiu (reducerea riscului de cancer ovarian cu 22%).

Cancerul colorectal

Contraceptivele orale pot duce la aparitia anumitor tipuri de cancere care exprima receptori pentru hormonii progesteron si estrogen, cum este cancerul mamar. In plus, acestea pot creste riscul de cancer de col uterin, prin modificarea sensibilitatii celulelor cervicale la infectia persistenta cu diferite tipuri de HPV.

Contraceptivele orale pot, de asemenea, sa reduca riscul anumitor cancere blocand proliferarea celulelor endometriale (cancer edometrial); scazand numarului de ovulatii pe care o femeie le are in timpul vietii, reducandu-se, astfel, expunerea la hormonii naturali feminini (cancerul ovarian) si scazand nivelurile acizilor biliari din sange (cancer colorectal).


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Donna Medical Center
Tel: 0212523232
Bucuresti, Str. Traian Nr. 234, Et.1, Sect. 2, Bucuresti (intre Calea Mosilor Si...
Arcadia Spitale si Centre Medicale
Tel: 0232920
Iasi, Str. Cicoarei, Nr 2

Medici

Medic primar obstetrică-ginecologie Dr. Laura Leonte
Obstetrica-Ginecologie - Donna Medical Center
Bucuresti, 0212523232
Email
Clinici
recomandate
Medici
recomandati

Citeste si despre:

Cancerul cervical

Contraceptive orale: mod de administrare si efecte secundare

Riscurile asociate si contraindicatiile utilizarii anticonceptionalelor

Descopera Riginera, tratamentul de medicina regenerativa

Ce trebuie sa stiu despre imunitatea copilului meu

Cele mai frecvente afectiuni genitale si varsta la care acestea apar

Pilulele contraceptive

Sanatatea femeii - vulnerabilitati

Cele mai frecvente 'povesti' pe care femeile le spun doctorilor