Diferenta dintre alergie si intoleranta alimentara

Publicat: 23 Ianuarie 2019 | Actualizat: 23 Ianuarie 2019
Autor: SfatulMedicului

Generalitati


Alergiile alimentare trebuie diferentiate de intoleranta alimentara. Cu toate acestea, multe persoane nu cunosc diferentele dintre aceste doua afectiuni. O alergie alimentara implica un raspuns al sistemului imunitar al organismului, in timp ce intoleranta alimentara nu o face.

O persoana cu intoleranta alimentara nu poate digera o substanta din alcatuirea unui aliment in mod corespunzator. Acest lucru apare, adesea, din cauza unei deficiente enzimatice. Alergiile alimentare nu implica astfel de deficiente.

Stai informat cu privire la evolutia epidemiei de Coronavirus in Romania! Protejeaza-te pe tine si protejeaza-i pe ceilalti respectand masurile de prevenire recomandate de autoritati.

Ce sunt alergiile alimentare?

Alergiile alimentare reprezinta raspunsuri ale sistemului imunitar in urma detectarii unui ingredient dintr-un aliment, de obicei, o proteina. Sistemul imunitar considera ca acest ingredient este daunator si produce anticorpi care sa lupte impotriva acestuia.

Simptomele apar la scurt timp dupa consumul alimentelor la care exista alergia, de obicei, in maxim doua ore. Cu toate acestea, uneori, simptomele pot sa apara chiar si dupa 4-6 ore sau pot recidiva.

Persoana alergica nu tolereaza nicio cantitate de alergen, oricat de mica ar fi aceasta. Reactiile pot varia de la usoare la severe, iar in unele cazuri, pot produce soc anafilactic, conditie ce pune in pericol viata.

Cele mai frecvente alimente care produc alergii sunt reprezentate de:

- Oua;
- Peste;
- Alune, nuci, migdale etc.;
- Unt de arahide;
- Lapte;
- Soia;
- Fructe de mare;
- Faina de grau.

Ce este intoleranta alimentara?

Intoleranta alimentara reprezinta raspunsul sistemului digestiv la anumite mancaruri care au efect iritant sau atunci cand un ingredient nu poate fi digerat.

De obicei, simptomele apar tarziu, in urma ingestiei unei cantitati moderate a ingredientului respectiv. Reactiile apar doar daca ingredientul respectiv a fost mancat si pot fi severe si extrem de neplacute. Cu toate acestea, rareori pun viata in pericol.

Cele mai frecvente alimente ce produc intoleranta alimentara sunt reprezentate de:

- Lapte si produse ce contin lactoza;
- Cereale care contin gluten;
- Fasole;
- Varza;
- Citrice;
- Mezeluri prelucrate.

Raspuns imun sau deficienta enzimatica?

Alergiile si intolerantele alimentare sunt reactii nedorite si neplacute pe care unele persoane le experimenteaza din diferite motive. Aceste reactii trebuie diferentiate si sunt reprezentate de:

Raspunsul imun

Cand o persoana este alergica la un anumit aliment, sistemul imunitar al organismului sau raspunde incorect la o substanta cunoscuta sub numele de alergen. Alergenii nu reprezinta neaparat substante nocive si nu sunt aceiasi la toate persoanele.

In cazuri severe, alergiile produc soc anafilactic, conditie ce reprezinta o urgenta medicala. Anafilaxia are ca mecanism prabusirea tensiunii arteriale, ca urmare a vasodilatatiei si a edemului cailor respiratorii, insotit de bronhospasm.

Deficitul de enzime

Intoleranta alimentara se refera, de obicei, la deficitul unor enzime care ar trebui sa ajute la digestia unor anumite alimente.

Daca o persoana are deficit enzimatic, organismul este incapabil sa digere corect substanta la care este sensibil. Alimentele problematice difera de la o persoana la alta si depind de enzima care lipseste din organism.

Intoleranta alimentara poate sa apara si din alte cauze, precum:

• Prezenta unor anumite substante chimice in alimente;
• Intoxicatii alimentare cauzate de anumite toxine;
• Prezenta naturala a histaminei in unele alimente;
• Prezenta salicilatilor din diferite mancaruri;
• Utilizarea de aditivi alimentari specifici.

Tablou clinic

Alergiile alimentare si intoleranta alimentara sunt conditii cu simptome diferite.

Simptomele alergiilor alimentare

Reactiile alergice la alimente pot provoca:

Eruptii cutanate;
• Prurit (mancarime);
• Umflarea fetei, a buzelor si a limbii;
• Umflarea gatului si a cailor respiratorii, urmata de dificultati de respiratie;
• Ameteli si lesin;
• Simptome gastro-intestinale, ce includ varsaturi si diaree;
• Scaderea brusca a tensiunii arteriale;
Puls rapid si neregulat;
• Pierderea starii de constienta.

Reactiile alergice apar, de obicei, brusc si pot necesita ajutor medical imediat. Daca edemul cailor respiratorii face dificila respiratia unei persoane sau o obstructioneaza complet, acest lucru poate fi fatal. Uneori este necesara intubarea orotraheala sau chiar traheostomia de urgenta.

Simptomele intolerantei alimentare

Principalele simptome ale intolerantei alimentare sunt reprezentate de:

Flatulenta si balonare;
• Dureri abdominale;
• Diaree;
• Greata si varsaturi;
Pirozis;
• Cefalee;
• Iritabilitate sau nervozitate.

Frecventa

Recent, cercetatorii au informat publicul cu privire la faptul ca frecventa cazurilor de intoleranta si alergie alimentara creste considerabil. Se estimeaza ca aproximativ 1-5% dintre copii si 4-7% dintre adulti au o alergie alimentara.

De asemenea, se estimeaza ca procentul persoanelor cu intoleranta alimentara este mult mai mare. De fapt, aproape orice persoana a avut sau va avea, la un moment dat in viata, o reactie neplacuta la un anumit aliment.

Este posibil ca oamenii sa nu fie intodeauna constienti de diferenta dintre o alergie si o intoleranta alimentara si este posibil ca acestia sa nu raporteze intodeauna aceste conditii de sanatate medicului lor. Din aceste motive poate fi dificil sa se stabileasca procentele exacte ale intolerantei si alergiei alimentare.

Tratament

Tratamentul depinde de tipul reactiei la alimentul consumat. Unele simptome ale alergiilor alimentare si ale intolerantei alimentare pot fi similare. Acest lucru face ca diagnosticarea corecta sa fie mai dificila.

Tratamentul alergiilor

Reactiile alergice pot fi usoare, medii sau severe. Aproximativ 20% dintre persoanele alergice dezvolta un tablou clinic sever. Acest lucru se intampla rapid, poarta denumirea de soc anafilactic sau anafilaxie si reprezinta o urgenta medicala.

Orice persoana care stie ca are o alergie si poate dezvolta soc anafilactic trebuie sa poarte in permanenta un injector, care elibereaza epinefrina sau adrenalina. Uneori pot fi necesare chiar si doua doze de adrenalina pentru ca victima sa isi revina.

Tratamentul intolerantei alimentare

Intoleranta alimentara nu necesita, de obicei, tratamente urgente. Cea mai buna metoda de tratament consta intr-un plan pe termen lung care are ca scop gestionarea problemei.

Gestionarea unei tolerante alimentare incepe, de obicei, cu o dieta de excludere. Acest lucru se refera la evitarea consumarii alimentelor ce pot produce probleme. In unele cazuri, se poate dezvolta toleranta la o cantitate mica de aliment anterior netolerat.

Intoleranta alimentara variaza foarte mult intre indivizi, astfel incat fiecare caz poate avea propriile caracteristici. Uneori anumite conditii asociate pot face ca intoleranta alimentara sa se agraveze si sa necesite tratamente mai complexe.

Preventie

Daca o persoana risca sa dezvolte alergie sau intoleranta alimentara, poate fi nevoita sa evite alimentul ce provoaca acest lucru. De asemenea, aceste grupe de persoane trebuie sa verifice cu mare atentie ingredientele produselor pe care le consuma.

Sunt cazuri in care, accidental, persoanele alergice consuma ingredientele interzise, iar acest lucru este periculos. Purtarea unui injector automat cu adrenalina poate fi vitala.

La ora actuala, exista legi care obliga comerciantii sa noteze alergenii folositi in realizarea produselor. Cei mai raspanditi alergeni sunt reprezentati de: lapte, oua, grau, soia, arahide, nuci, peste si crustacee.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

CENTRU MEDICAL DE ALERGOLOGIE SI STOMATOLOGIE
Tel: 0756788218
Craiova, Str.Batranilor Nr.4, Bl.21-25,in Apropiere De Gara Craiova, Langa...
Centrul Medical Panduri
Tel: 0219901
Bucuresti, Clinica Panduri: Str. Ioan Athanasiu Nr.34 Clinica Arcul De Triumf:...

Medici

dr AURA FLORINCESCU-GHEORGHE
Alergologie si imunologie clinica - CENTRU MEDICAL DE ALERGOLOGIE SI STOMATOLOGIE
Craiova, 0756788218

Servicii si oferte medicale

Email
Clinici
recomandate
Medici
recomandati
Servicii
specializate

Senzatie de picioare grele? Senzatie de picioare grele?

In care cartier din Bucuresti iti recuperezi cel mai repede investitia intr-un apartamentIn care cartier din Bucuresti iti recuperezi cel mai repede investitia intr-un apartament

Test de gramatica: Poti obtine punctaj maxim?Test de gramatica: Poti obtine punctaj maxim?

Cum ne vorbeste subconstientul?Cum ne vorbeste subconstientul?

Citeste si despre:

Mituri despre alergiile alimentare

Rinita non-alergica

Intoleranta la gluten

Ce trebuie sa stii despre ulcerul venos si care sunt pasii de urmat in ingrijirea acestuia

Cum ingrijim corect tenul gras cu tendinta acneica?

Alimentatia sanatoasa

Dieta Atkins: ghid pentru incepatori

Efectele zaharului din fructe asupra organismului

Terapia Mayr sau tehnica de intinerire a corpului, mintii si spiritului