Tipuri de tuse pe care nu trebuie sa le ignori

Publicat: 18 Mai 2020 | Actualizat: 18 Mai 2020
Consultant: Dr. Livia Claudia Todireasa
Medic de familie

Ce este tusea


Actul reflex denumit tuse, este un act ce are rol in protejarea plamanilor prin eliminarea secretiilor acumulate in exces din varii motive si care in majoritatea cazurilor sunt patologice.

De aceea tusea este cel mai reprezentativ simptom pentru care trebuie sa ne prezentam la medicul specialist deoarece atunci cand caile respiratorii sunt iritate de diversi factori externi sau medicamentosi, poate ascunde afectiuni nediagniosticate si care netratate ne pun viata in pericol.

Tipuri de tuse

Avand in vedere ca exista mai multe tipuri de tuse,important este ca pacientul sa descrie cat mai bine tipul tusei astfel incat medicul sa isi dea seama si sa stie ce tratament initiaza.

In general tusea poate fi:
- Tuse uscata unde expectoratia lipseste;
- Tuse semiproductiva intre seaca si productiva cu eliminarea unei mici cantitati de mucus;
- Tuse productiva sau expectoranta unde cantitatea de mucus eliminata este crescuta, iar frecventa tusei poate deranja pacientul si pe timpul noptii.

Mai exista si o alta clasificare a tusei in:

- Tuse acuta ce poate dura pana la 3 saptamani;
- Tusea subacuta cu o durata medie cuprinsa intre 3-8 saptamani;
- Tusea cronica intalnita de obicei in afectiuni cronice si poate dura peste 8 saptamani.

Cauze ce pot declansa tusea

Cele mai frecvente cauze care pot declansa tusea sunt:

- alergii
- astm bronsic
- infectii virale
- infectii bacteriene
- tuberculoza
- cancer pulmonar
- substante iritante/mediu toxic
- fibroza pulmonara
- laringita/faringita
- sinuzita
- gripa si raceala
- pneumonia
- bronsita si bronsiolita
- tusea convulsiva
- emfizem pulmonar
- tumori mediastinale
- tulburari nevrotice

Intrebarea cea mai des intalnita este cand trebuie sa ma prezint la doctor? Raspunsul este ca dupa 2-3 zile daca aceasta nu se amelioreaza de la sine, fara a incerca sa o tratam “dupa ureche” la domiciliu.

O alta intrebare relevanta este:”Ce trebuie sa ii spun medicului despre tusea mea?

In primul rand trebuie sa ii spunem de cand a inceput tusea si in ce context, apoi de cate ori pe zi tusiti, cum este tusea, daca pe timpul noptii tusiti sau nu, daca exista sau nu factori favorizanti la locul de munca sau acasa, daca a existat un factor declansator sau daca mai exista si alte simptome asociate tusei.

Sa nu uitati si de faptul ca trebuie sa ii mentionati medicului daca ati inceput acasa un tratament din proprie initiativa sau la recomandarea farmacistei, si nu in ultimul rand caracterul sputei(culoarea,consistenta) sau daca este cu sange.

Diagnosticarea tusei

Diagnosticarea se face in urma examenului clinic al pacientului, dar si din istoricul medical mai ales daca pacientul are comorbiditati asociate si este fumator.
Examenul fizic are rolul de a depista eventualele probleme ce sunt corelate cu tusea si in acelasi timp se asculta si pulmonar zona plamanilor pentru a vedea daca exista sau nu raluri patologice.

Celelalte teste ce ajuta la conturarea diagnosticului final pot include: pulsoximetria pentru a vedea saturatia, efectuarea unei radiografii, a unei spirometrii daca simptomele sunt mai pronuntate si CT in cazurile mai grave.

Cum realizam ca ne expunem riscului de a capata o tuse?

- in cazul in care lucram intr-un mediu toxic (praf,rumegus,cement,vapori toxici,etc)
- daca suntem diagnosticati cu astm bronsic
- daca suntem fumatori
- daca urmam un tratament pentru hipertensiune arteriala
- daca suferim de o afectiune gastrica sau neoplazica
- daca avem un teren alergic

Tratament pentru tuse

Inainte de a trata tusea trebuie sa depistam cauza/cauzele ce au dus la aparitia ei pentru a avea parte de un tratament eficient.

Daca ne raportam la o tuse de cauza bacteriana, mai ales in cazul unei pneumonii, bronsite sau bronsiolite tratamentul de baza este cel cu antibiotic insotit de un expectorant.
Daca tusea este de natura alergica se recomanda un consult alergologic si se initiaza un tratament antialergic plus depistarea alergenilor declansatori.

Cand tusea este cauzata de astm bronsic trebuie sa aveti grija la factorii iritanti si initiat tratament specific astmaticilor.

Daca depistam o tuse in contextul unei infectii virale trebuie retinut faptul ca antibioticoterapia nu isi face efectul decat atunci cand infectia virala se combina si cu una bacteriana si tratamentul se rezuma la medicamente simptomatice.

Atentie la medicamentele pentru tuse deoarece putem avea o tuse seaca, iritativa ce in cateva zile se poate transforma in productiva, iar daca noi incepem sa luam medicamente cu rol antitusiv nu facem decat sa blocam tusea si nu se mai elimina mucusul acumulat la nivel bronsic.

De aceea ideal ar fi sa se consulte un medic specialist care sa faca diferenta intre tipurile de tuse si sa initieze tratamentul corect.

Exista medicamente antitusive cu rol de blocare a mucozitatilor pentru a diminua disconfortul,insa trebuie administrate cu prudenta.

Expectorantele ce au rol de a fluidifica mucusul facandu-l mai usor de eliminat si in acelasi timp indeparteaza toate secretiile patologice pulmonare.
Bronhodilatatoarele cu rol in a relaxa caile respiratorii favorizand o respiratie mai ampla si usoara.

Preventia tusei

Chiar daca tusea este considerat un act reflex benefic pentru organism exista cateva metode ce ne pot ajuta la prevenirea instalarii ei.

Acestea sunt:
- renuntarea la fumat
- evitarea alergenilor si a factorilor iritanti
- un stil de viata sanatos si echilibrat
- drumetii in aer liber
- urmarea corecta a tratamentului recomandat
- respectarea indicatiilor medicale
- utilizarea dropsurilor cu rol emolient asupra mucoasei orale si bronsice
- nu abuzati de decongestionantele nazale pentru ca dau dependenta
- nu luati expectorante sau antitusive pe perioade lungi de timp, ci doar atat cat a prescris medicul
- nu abuzati de aromoterapie sau betisoare parfumate
- aerisiti bine camerele unde dormiti si verificati sa nu aveti mucegai in zonele cu risc de formare (dupa dulapuri,la colturile casei,pe peretii dispre exterior,etc)

Concluzii

Indiferent de tipul tusei un lucru este cert si anume prezentarea la medicul specialist mai ales daca:
- tusiti de mai multe zile si nu trece cu ceea ce ati luat
- aveti dureri in piept sau junghi intercostal
- expectorati galben-verzui sau cu sange
- aveti dispnee(respiratie dificila)
- ati scazut din greutate
- faceti febra sau frison


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Centrul Medical Profilaxia
Tel: 0727165206
Timisoara, Str. Drubeta Nr.97
Email
Clinici
recomandate

Urigood - supliment natural in afectiunile rinichilorUrigood - supliment natural in afectiunile rinichilor

Citeste si despre:

Semnele care va avertizeaza ca suferiti de tromboza venoasa profunda

10 simptome ale cancerului pe care barbatii le ignora

15 simptome de cancer ignorate de barbati

Ulcerul venos se poate vindeca!

Nutriensa – gama de suplimente alimentare a companiei Antibiotice

Prezenta sangelui in scaun - cand trebuie sa ne alarmam?

Complicatii si probleme dupa o interventie chirurgicala

Informatii esentiale despre transplantul de organe

Tulburarea Tourette