Dezechilibrele hormonale si cancerul

Actualizat: 19 Aprilie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Alexandru Gabriel Berescu
Consultant medical:

Dr. Alexandru Gabriel Berescu
Medic rezident Oncologie medicala

Spitalul Universitar de Urgenta Elias

Ce sunt glandele endocrine si hormonii


Sistemul endocrin este alcatuit din glande endocrine dar si organe, care indeplinesc si alte roluri pe langa cea endocrina. Aceste glande endocrine si organe cu functie endocrina produc substante, care ajung in circulatia sangvina si actioneaza la distanta.

Nivelul hormonilor este autoreglat prin nivelul lor, astfel un nivel prea scazut stimuleaza glanda sa produca mai mult hormon si viceversa. Astfel are loc reglarea functiilor organismului: metabolism, nivelul energiei, reproducere, crestere, dezvoltare si raspuns la stres, leziuni si schimbari de comportament.

Cum se manifesta

Hipotalamusul se afla la baza creierului, fiind legatura dintre sistemul nervos si sistemul endocrin, in apropierea chiasmei optice si controleaza secretia hipofizei.

Pe langa hormonii, care controleaza hipofiza, mai produce oxitocina, vasopresina, dopamina si somatostatina.

Functiile hipotalamusului sunt: mentinerea echilibrului apei in organism, reglarea somnului, temperaturii, apetitului si tensiunii arteriale.

Hipofiza se afla sub hipotalamus, de care este legat prin tija pituitara, produce hormoni ce regleaza functia altor glande endocrine (ex.:tiroida, suprarenala) si organe cu functie endocrina (ex.:ovare, testicule).

Glanda tiroida se afla in partea anterioara gatului, imediat sub piele si este implicata in principal in metabolism prin hormonii T3 (principala forma activa) si T4. Paratiroidele sunt in mod normal in numar de 4 si regleaza nivelul Calciului din organism.

Glanda pineala se afla la nivelul creierului, secreta melatonina si regleaza astfel somnul. Suprarenalele se gasesc pe partea superioara a rinichilor. Corticosuprarenala produce hormoni mineralocorticoizi, glucocorticoizi, sexosteroizi, iar medulosuprarenala produce adrenalina si noradrenalina. Pancreasul pe langa rolul in digestie, mai produce si glucagon si insulina cu rol in reglarea nivelului de glucoza din sange.

Ovarele pe langa rolul in formarea ovulului mai produc si estrogeni, iar testiculele pe langa productia de sperma produc si testosteron. Tesutul adipos nu este doar un material inert ci un adevarat organ, ce poate sa produca leptina si adiponectina, cu rol in modificarea aportului alimentar.

Relatia dintre sistemului hormonal si cancer

Nivelul hormonilor din sange variaza atat pe parcursul unei zile, cat si al vietii, datorita mai multor factori (stres, varsta, ritm circadian). De asemenea anumite boli sau medicamente pot sa perturbe valorile hormonilor si sa determine dezechilibre hormonale, care pe perioade lungi pot sa duca la aparitia cancerului. In plus, exista si cancere, a caror celule pot produce hormoni.

Cancerul de prostata in randul barbatilor si cancerul de san in randul femeilor sunt printre cele mai frecvent intalnite si sunt dependente de hormonii din corp pentru a creste.

In plus cancerele de endometru si ovar, care sunt de asemenea destul de frecvente sunt si ele dependente de hormoni. 75% din cancerele de san nou diagnosticate prezinta receptori pentru hormoni la examenul imunohistochimic.

Semne si simptome

Manifestarile mai frecvente ale dezechilibrelor hormonale sunt: oboseala inexplicabila, scadere libidoului, transpiratii nocturne, infertilitate, modificari la nivelul sanilor, menstruatii neregulate, par in exces (femei).

Impactul hormonal asupra cancerului

Testosteronul deriva din colesterol si ulterior poate sa stimuleze cresterea cancerului de prostata, deja aparut. Totusi studiile arata ca un nivel crescut de testosteron nu ar creste propriu-zis riscul de cancer de prostata. In cazul cancerului de plamani, desi nu exista inca explicatii clare, e foarte posibil ca testosteronul sa influenteze evolutia cancerului.

Insulina si factorul de crestere similar insulinei prin efectele lor anabolice ar putea creste riscul pentru cancerul de prostata, dar din fericire de cele mai multe ori apar cancere de grad scazut.

Estrogenii favorizeaza cresterea cancerului de endometru, unele cancere de san si alte cancere ginecologice.

Excesul de estrogeni poate sa provina din medicamente, dar cel mai frecvent apare datorita unei productii crescute dintr-o tumora de la nivelul ovarului. De asemenea persoanele obeze au un nivel mult mai crescut de estrogen, deoarece acesta se produce in cantitati mari la nivelul tesutului adipos. Si un aport crescut de colesterol din alimentatie poate sa asocieze o crestere usoara a riscului. In plus nu numai un nivel crescut de estrogen creste riscul, ci si o expunere prelungita, cum ar fi in cazul femeilor, care au avut prima menstruatie la o varsta foarte tanara si menopauza foarte tarziu.

De asemenea, un nivel mai crescut de estrogeni il pot prezenta femeile, care nu au avut nicio sarcina. Aceste aspecte nu reprezinta boli propriu-zise, dar pacientele totusi trebuie sa isi informeze medicul despre ele. Din punct de vedere al medicatiei, pastilele contraceptive, prin estrogenul si progesteronul, pe care le contin ar putea creste usor riscul pentru aparitia cancerului de san.

Nivelul ridicat al estrogenilor este posibil sa creasca riscul de cancer pulmonar la femeile fumatoare, prin potentarea efectul carcinogenic al tigarilor.

Si in cazul barbatilor cresterea estrogenului poate sa determine cancer de san.

Cauzele unui nivel crescut de estrogen ar fi: disfunctia hepatica, utilizarea de marijuana sau sindroame genetice, cum ar fi sindromul Klinefelter. De asemenea si un dezechilibru intre androgeni si estrogeni, cum este in cazul bolilor testiculare, care determina scaderea testosterounului, deci un raport testosteron/estrogen scazut, s-ar putea asocia cu risc crescut de cancer de san.

Unele studii arata ca estrogenul si progesteronul ar putea avea efect protector impotriva cancerului de stomac, deoarece in toate regiunile acest cancer este mai rar la femei, fata de barbati.

Hormonul de eliberare a gonadotropinelor GnRH stimuleaza hipofiza sa elibereze hormon luteinizant si hormon foliculo-stimulatnt si aceste gonadotropine pot stimula cresterea cancerului ovarian.

In cazul hormonilor tiroidieni, primele idei legate de rolul lor in cancer au aparut chiar in urma cu un secol. Astfel desi au existat si studii, care au contrazis ipoteza ca hipertiroidismul ar putea creste riscul de cancer, cel mai probabil exista asocieri cu diverse cancere: san, prostata, ovar, stomac.

Cancere care produc hormoni

Manifestarile ce apar in urma productiei excesive de hormoni, de catre tumori sunt reprezentate de exagerarea efectelor hormonului.

O tumora, care produce testosteron la o femeie poate sa determine virilizarea, adica aparitia unor trasaturi masculine. Tumorile pulmonare, pot determina urmatoarele manifestari: ametelea, senzatii de intepaturi, amorteala degetelor, slabiciune musculara, anomalii ale echilibrului apei si sarii din organism.

Preventie si tratament

Tumorile care sunt sensibile la hormoni, pot sa fie tratate cu medicamente care fie reduc nivelul hormonilor, fie tintesc receptorii hormonilor si astfel impiedica actiunea acestora. Astfel este preferabil ca tumora sa fie influentata de hormoni, deoarece de exemplu in cancerul de san exista o forma triplu negativa (fara receptori pentru estrogen, progesteron sau HER2), care are un prognostic prost si este greu de tratat.

In cancerul de prostata marea majoritate a cazurilor raspund la inceput la terapia de deprivare androgenica, dar cu trecerea timpului tumora poate sa devina rezistenta la castrare.

In cancerul ovarian se pot folosi medicamente, care sa blocheze actiunea GnRH si astfel sa scada nivelul gonatotropinelor. Cancerul de endometru desi e sensibil la actiunea estrogenului si progesteronului, scaderea nivelului acestora nu a determinat o reducere a cresterii tumorale.

Concluzii

Hormonii sunt molecule esentiale vietii, a caror nivel poate fluctua de-a lungul vietii si care daca depasesc un anume nivel pot sa determine un impact semnificativ asupra vietii pacientului. Astfel studiile legate de rolul lor in aparitia si evolutia cancerelor sunt esentiale pentru imbunatatirea supravieturii pacientilor.

Bibliografie

https://www.hopkinsmedicine.org/health/wellness-and-prevention/anatomy-of-the-endocrine-system
https://my.clevelandclinic.org/health/body/21201-endocrine-system
https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/what-is-cancer/body-systems-and-cancer/the-hormone-system-and-cancer
https://www.webmd.com/breast-cancer/hormone-sensitive-cancershttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10415229/


Citeste si despre:

Cancerul tiroidian la copii Profilaxia cancerului endometrial Cancerul ovarian Cancerul pulmonar Bolile de prostata: tumori canceroase sau necanceroase? Cum poti profita de ultima tehnologie in materie de analize medicale Durerile de sani si dereglarile hormonale Caderea parului: ce afectiuni poate ascunde? Tratamente naturale pentru un par superb - accelereaza cresterea si opresc caderea excesiva De ce sa ne ferim de hainele din fibre sintetice Consecintele dezechilibrelor emotionale la adolescenti
Cere sfatul medicului ×