Cancerul colorectal

Actualizat: 05 Martie 2019
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Consultant medical:

Dr. Andreea Vinca
Medic Oncologie Medicala

Institutul Regional de Oncologie, Iasi

Generalitati


Cancerul este definit ca o aglomerare de celule cu morfologie anormala, acestea cresc rapid si formeaza diferite mase, numite tumori. In cazul cancerului colorectal, aceste mase de celule anormale apar la nivelul intestinului (colon si rect).

Cancerul colorectal este denumirea comuna folosita in clinica pentru cancerul de colon cat si de rect, pentru ca au simptome foarte asemanatoare.

Cancerul colorectal este a treia cauza de cancer in SUA, cat si in Europa si apare mai frecvent in randul persoanelor peste 50 de ani.

Daca este diagnosticat in stadiile incipiente, cancerul colorectal poate fi tratat relativ usor si uneori chiar vindecat, dar din cauza ca in majoritatea cazurilor diagnosticul este tardiv, acest tip de cancer este a doua cauza de deces secundara unui proces neoplazic (pe primul loc situandu-se cancerul pulmonar).

Cauze

Nu este cunoscuta cauza exacta a cancerului colorectal. Majoritatea cazurilor debuteaza prin aparitia unor vegetatii mici sau polipi la nivelul rectului sau colonului.

Polipii colonici sunt excrescente pediculate atasate de mucoasa colonului, respectiv a rectului. O parte dintre acesti polipi pot suferi in timp modificari canceroase (transformare maligna), dand nastere cancerului colorectal.

Daca sunt descoperiti din timp in cadrul unui examen de rutina, acestia pot fi indepartati chirurgical, evitand astfel transformarea maligna a acestora.

Simptome

Cancerul colorectal este de obicei asimptomatic in stadiile incipiente. Simptomele apar relativ tarziu in evolutia bolii, atunci cand tumora este greu de tratat si aproape imposibil de vindecat. Simptomele cele mai frecvente, includ:

- durere abdominala (frecvent periombilicala)
- scaun sanghinolent sau scaun inchis la culoare, negricios (melena)
- tulburarea tranzitului intestinal normal (scaune frecvente, constipatie cronica sau senzatia de defecatie incompleta)
- fatigabilitate marcata (oboseala accentuata)
- scaderea in greutate, apare relativ rar (cateva kilograme in ultimele luni)

In unele cazuri, cancerul colorectal poate fi asimptomatic. De asemenea, simptomele depind in majoritatea cazurilor de localizarea anatomica a tumorii la nivelul intestinului gros.

Cecul si colonul ascendent, constituie primul, respectiv al doilea segment al intestinului gros si sunt situate in partea dreapta a abdomenului.

Cancerul cu aceasta localizare poate cauza sangerare, cu aparitia scaunelor sanghinolente precum si a anemiei secundare pierderii de sange (semnele clinice frecvente ale anemiei sunt fatigabilitatea si slabiciunea generalizata).

In alte cazuri, scaunul poate parea normal macroscopic si este deseori lipsit de simptomele clinice care pot semnala boala.
Colonul transvers, al treilea segment al intestinului gros, traverseaza de la dreapta la stanga abdomenul superior. In acest tip de localizare a cancerului colorectal, pot aparea crampele si durerea abdominala.

Colonul descendent, segmentul patru al intestinului gros, precum si ultimul segment al acestuia in forma de "S", denumit si colon sigmoid. Aceste segmente leaga restul intestinului gros de rect si sunt situate in regiunea abdominala stanga.

Cancerul cu aceasta localizare poate prezenta ca si semne clinice, scaune inguste, in "creion", precum si scaune cu striuri sanghine (rectoragii). Rectoragiile secundare cancerului colorectal, trebuie diferentiate de hemoragiile produse de ruperea hemoroizilor cu aceeasi localizare.

Simptomele descrise mai sus nu sunt specifice cancerului colorectal si pot aparea si in alte afectiuni, precum:

- sindromul de colon iritabil, o afectiune curenta a tranzitului intestinal, caracterizat prin epigastralgii recurente (dureri de stomac care reapar la o anumita perioada de timp), balonare abdominala, crampe sau dureri abdominale recurente asociate cu perioade de constipatie si diaree.

Sindromul de colon iritabil este un diagnostic de excludere (poate fi formulat odata cu eliminarea altor afectiuni care pot prezenta simptome asemanatoare)

- diverticulita, este o afectiune in care apare inflamatia si infectia diverticulilor (polipilor intestinali) cu localizare intestinala, evidentiata clinic prin durere abdominala

- infectiile cu localizare enterala (la nivelul tractului gastrointestinal) cauzeaza diaree, precum salmoneloza (toxiinfectie alimentara)

- bolile inflamatorii digestive, precum boala Crohn sau colita ulcerativa (rectocolita ulcerohemoragica) se caracterizeaza prin inflamatia si edematierea mucoasei intestinale

- mase tumorale abdominale, tumori benigne sau maligne ale altor organe abdominale sau alte formatiuni cu aceasta localizare

- boala hemoroidala, complicata cu sangerare

- ulcerele cu localizare rectala.

Evolutie

Dupa cum am mentionat, cancerul colorectal este constituit dintr-o aglomerare de celule anormale (care au suferit transformare maligna), cu localizare la nivelul intestinului gros.

Polipii intestinali (tumori benigne), sunt relativi frecventi in randul populatiei. Acestia pot suferi in timp diferite modificari, care duc in final la aparitia cancerului colorectal. Excizarea chirurgicala a polipilor (in cazul in care sunt detectati in urma unui examen de rutina), poate preveni aparitia cancerului la acest nivel

Cancerul colorectal are de obicei o evolutie lenta, deseori fiind necesari mai multi ani ca tumora sa fie suficient de mare pentru a produce simptome clinice. In cazul in care nu este diagnosticat si tratat, cancerul colorectal poate invada tesuturile si organele invecinate si poate, de asemenea, determina metastaze.

Dupa ce tumora trece de stratul muscular al intestinului, aceasta invadeaza ganglionii limfatici adiacenti, ca apoi sa metastazeze in alte organe, precum ficatul, (ficatul este pricipala localizare a metastazelor secundare cancerului colorectal).

Alte determinari secundare (metastaze), pot aparea la nivelul plamanilor, ovarelor sau sistemului osos.

Prognosticul (evolutia pe termen lung), al cancerului colorectal depinde de localizarea si dimensiunea tumorii. Majoritatea expertilor oncologi folosesc termenul de prognostic la 5 ani (cate procente din persoanele cu cancer colorectal supravietuiesc peste 5 ani din momentul diagnosticului).

Nu trebuie totusi sa se uite ca aceste cifre pot fi in unele cazuri doar orientative si nu se poate cunoaste cu exactitate evolutia fiecarui caz in parte.

Rata supravietuirii la 5 ani in cazul persoanelor cu cancer colorectal, este de:

- 90%, sau mai mult daca diagnosticul este precoce si este astfel tratat inaintea aparitiei determinarilor secundare (tumora localizata strict la nivelul intestinului)
- 67%, daca tumora s-a extins la nivelul ganglionilor limfatici adiacenti sau a organelor invecinate
- 10%, daca tumora s-a raspandit la nivelul ficatului, plamanilor sau oaselor (metastaze la distanta).

Factori de risc

Factorii de risc in aparitia cancerului colorectal, sunt:

- varsta. Riscul de aparitie a cancerului colorectal creste considerabil dupa varsta de 50 de ani. Majoritatea persoanelor diagnosticate cu acest tip de cancer au peste 50 de ani, odata cu inaintarea in varsta riscul crescand exponential

- istoricul medical familial (antecedentele heredo-colaterale). Persoanele care au o ruda de gradul intai (parinti, frati, surori, copii), cu neoplasm colorectal, au un risc crescut de a dezvolta si ei boala. De asemenea riscul de aparitie a tumorii este corelat cu varsta la care aceasta a fost diagnosticata la membrii familiei.

In cazul persoanelor care au un istoric familial pozitiv pentru cancerul colorectal, se pot efectua anumite teste genetice care pot evidentia modificari specifice neoplaziei colorectale.

Mutatiile genetice sunt mai frecvente in randul unor populatii etnice precum evreii ashkenazi (din Europa de est). Un istoric familial cu risc extrem de crescut pentru aparitia cancerului colorectal, este caracterizat prin urmatoarele:

- cel putin 3 cazuri de cancer colorectal in familie, dintre care cel putin un caz este o ruda de gradul intai (parinte, frate, sora)
- cancer colorectal familial, diagnosticat in doua generatii succesive (tata-fiu)
- cancer colorectal la o ruda de gradul intai, aparut inaintea varstei de 50 de ani.

Exista 2 afectiuni familiale, cu determinare genetica, care cresc riscul de aparitie a cancerului colorectal, polipoza adenomatoasa familiala si cancerul ereditar colorectal nonpolopozic.

Majoritatea persoanelor diagnosticate cu aceste 2 afectiuni, dezvolta la un moment dat cancer colorectal, de aceea este importanta efectuarea controalelor medicale regulate si tratamentul acestor afectiuni, petru a oferi un prognostic cat mai favorabil.

Testele genetice pot identifica genele cu mutatii responsabile de aparitia polipozei adenomatoase familiale sau a cancerului ereditar familial nonpolipozic.

Majoritatea persoanelor care sunt diagnosticate cu neoplasm colorectal, nu au un istoric de cancer colorectal familial.

Istoricul medical personal

Riscul de a dezvolta cancer colorectal creste in urmatoarele situatii:

- istoric personal pozitiv pentru neoplasm cororectal;
- istoric personal pozitiv pentru alte tipuri de neoplasme, precum, cancerul ovarian, cancerul de endometru sau de san;
- polipi intestinali, rezecati sau nerezecati; diagnostic de polipoza familiala;
- boala Crohn sau colita ulcero-hemoragica, cu evolutie indelungata (mai mult de 10 ani);
- radioterapia abdomenului si pelvisului.

Alimentatia

Persoanele cu o alimentatie bogata in calorii, predominant proteica sau lipidica (in special lipide de origine animala), dietele sarace in calciu, cresc riscul aparitiei cancerului colorectal.

Fumatul

Studiile medicale au aratat ca fumatul (in special consumul exagerat de tutun), creste riscul de neoplasm colorectal.

Activitatea fizica

Sedentarismul, lipsa exercitiului fizic regulat, asociate deseori si cu obezitatea, cresc riscul aparitiei cancerului colorectal.

Greutatea corporala

Persoanele supraponderale au un risc crescut de a dezvolta cancer colorectal. Persoanele cu exces de tesut adipos (grasime) abdominal, asa zisa obezitate de tip masculin, are un risc mai mare de aparitie a cancerului decat persoanele cu tesut adipos excesiv reprezentat la nivelul bazinului si coapselor, obezitatea de tip feminin.

Consumul de alcool

Persoanele care consuma mai mult de 2 bauturi alcoolice zilnic (in special tarie) au un risc crescut pentru neoplasmul colorectal.

Consultul de specialitate

Este necesar un consult medical de specialitate in cazul unei persoane care are urmatoarele simptome, caracteristice cancerului colorectal:

- modificarea tranzitului intestinal;
- sangerare rectala, scaun cu sange sau scaun negru (melena);
- diaree cronica sau constipatie cronica, insotita uneori de senzatia de defecatie incompleta;
- defecatie dificila cu scaun subtiat (scaun in "creion");
- durere abdominala, balonare, flatulenta excesiva;
- scadere inexplicabila in greutate;
- fatigabilitate cronica.

Testele de screening (diagnostic precoce), sunt foarte importante datorita faptului ca neoplasmul colorectal produce simptome clinice in stadiile evolutive relativ tardive, de aceea este important ca boala sa fie diagnosticata la timp pentru efectuarea unui tratament curativ.

Testele de screenig pot identifica leziunile intestinale precanceroase (polipii adenomatosi) tratamentul chirurgical al acestora scazand riscul de aparitie a cancerului colorectal.

Exista o perioada de timp in care medicul observa evolutia leziunilor precanceroase, fara efectuarea unui tratament, insa acest lucru nu este o optiune in cazul persoanelor care au simptome caracteristice neoplasmului colorectal.

Medici specialisti recomandati

- medicul de familie;
- medicul generalist (medicina interna);
- medicul gastroenterolog;
- chirurgul generalist.

In cazul suspiciunii de cancer colorectal, este indicat consultul unui chirurg generalist sau a unui chirurg specializat in chirurgia colonului si rectului. Tratamentul neoplasmului colorectal este efectuat de chirurg, oncolog si radioterapeut.

Investigatii

Pe langa anamneza si istoricul medical, sunt necesare unele investigatii pentru a confirma diagnosticul de cancer colorectal:

- colonoscopia este o investigatie in care este utilizat un tub cu fibre optice (endoscop), capabil sa vizualizeze lumenul intestinului gros (colon, sigmoid)

- endoscopia este necesara in cazul pacientilor care acuza simptome precum sangerarea inexplicabila de la nivelul rectului, constipatie sau diaree cronica, scaun sanghinolent, scaun negricios (melena) sau durere la nivelul abdomenului inferior.

Colonoscopia este de asemenea recomandata in cazul pozitivarii testelor de screenig pentru cancerul colorectal

- tuseul rectal este o examinare de rutina in care medicul examineaza digital regiunea anala si rectul si poate identifica cu usurinta sangerarea activa aparuta la acest nivel, durerea rectala sau adenomul de prostata la barbati

- testul de sangerare oculta, identifica sangerarile microscopice de cauza intestinala, prin examinarea scaunului

- sigmoidoscopia, o investigatie asemanatoare colonoscopiei, care poate identifica leziuni cu localizare la nivelul colonului sigmoid. Ca si colonoscopia, este recomandata la persoanele cu sangerare rectala inexplicabila, diaree sau constipatie cronica sau durere la nivelul abdomenului inferior

- examenul baritat (irigografia) este o investigatie in care este vizualizat radiologic colonul, dupa ce in prealabil s-a efectuat o clisma cu bariu (substanta care poate fi vizualizata radiologic)

- biopsia este o procedura care consta in examinarea la microscop a unei mostre de tesut de la nivelul leziunii suspecte

- teste de sange (in special hemograma) sunt folosite pentru evaluarea unor simptome precum anemia, fatigabilitatea sau scaderea ponderala

- colonoscopia virtuala este o metoda de investigatie imagistica, ce foloseste un computer si un aparat care emite raze X si care permite vizualizarea radiologica a lumenului intestinal.

Aceasta investigatie este folosita ca metoda de screening pentru cancerul colorectal in cazul persoanelor cu un risc mic de aparitie a bolii. In cazul persoanelor cu risc crescut pentru neoplasmul colorectal este recomandata mai degraba efectuarea unei colonoscopii, deoarece aceasta permite excizia polipilor (polipectomie) care pot fi gasiti la acest nivel si care se pot maligniza in timp.

Colonoscopia virtuala este de asemenea o metoda rar folosita datorita costurilor mari, care nu sunt acoperite de asigurarile medicale.

Dupa confirmarea diagnosticului de cancer colorectal, sunt necesare unele investigatii suplimentare pentru a determina stadiul evolutiv al tumorii (metastaze). Aceste investigatii includ:

- computer tomografia (CT) este o metoda neinvaziva, care foloseste raze X si care poate identifica determinarile secundare (metastazele) la nivelul ficatului, plamanilor sau abdomenului

- radiografia toracica este o investigatie ieftina, capabila sa identifice metastazele pulmonare ale neoplasmului colorectal

- rezonanta magnetica nucleara (RMN) este o investigatie neinvaziva care are la baza emisia de pozitroni si care poate oferi informatii asupra eventualei raspandiri a neoplasmului colorectal la nivelul organelor toracice, abdominale sau pelvine

- PET-CT

- ecografia este o metoda usor de realizat, indicata in special in cazul pacientilor cu cancer colorectal care acuza durere abdominala sau in cazul pacientilor la care se suspicioneaza raspandirea cancerului la nivel abdominal

- teste de sange, precum hemoleucograma sau biochimia sangvina, sunt utile in cazul pacientilor cu neoplasm colorectal la care se suspicioneaza metastaze la nivelul ficatului sau sistemului osos

- antigenul carcinoembrionar este un test de sange care poate evalua recidivele cancerului colorectal.

Diagnostic precoce

Tratamentul eficient, curativ al cancerului colorectal poate fi realizat in cazurile diagnosticate precoce, intr-un stadiu incipient, localizat. Majoritatea persoanelor cu neoplasm colorectal nu au factori de risc inafara varstei (de obicei peste 50 ani).

Studiile medicale arata ca efectuarea testelor de screenig reduc mortalitatea prin cancer colorectal, deoarece detecteaza tumora intr-un stadiu care permite un tratament eficient, in unele cazuri, curativ. Metodele de screening includ:

- testul de sangerare oculta;
- examenul baritat;
- sigmoidoscopia si colonoscopia.

Medicul decide de obicei care este testul cel mai potrivit in screenigul fiecarei persoane in parte. In cazul persoanelor cu un risc crescut pentru cancerul colorectal, screenigul se incepe de obicei in jurul varstei de 40 de ani.

Persoanele cu un risc crescut pentru neoplasmul colorectal si care au un istoric familial pozitiv pentru tumora, pot sa apeleze la sfatul unui medic genetician, care poate sa efectueze teste sanghine care evidentiaza unele modificari (mutatii) genetice, specifice cancerului.

Anumite modificari a genelor cresc riscul aparitiei cancerului colorectal, cu toate acestea majoritatea cazurilor de neoplasm colorectal nu sunt datorate de mutatii genetice.

Stadializare

Stadializarea cancerului colorectal este clasificata astfel:

Stadiul I: tumora este localizata strict la nivelul stratului mucos (interior) al colonului, respectiv a rectului

Stadiul II: tumora invadeaza stratul muscular al intestinului gros

Stadiul III: tumora invadeaza ganglionii limfatici adiacenti (regionali)

Stadiul IV: tumora are diferite determinari secundare (metastaze) cu diferite localizari, precum ficatul, plamanii sau sistemul osos.

Neoplasmul colorectal limitat strict la nivelul mucoasei si muscularei colonului respectiv rectului, necesita in majoritatea cazurilor doar tratament chirurgical. Celelalte tipuri de cancer colorectal necesita pe langa tratamentul chirurgical si chimioterapie sau/si radioterapie.

Tratament

Prima etapa in tratamentul cancerului colorectal este excizia chirurgicala a tumorii. In unele cazuri (diagnosticate precoce) este suficienta efectuarea unei colonoscopii sau sigmoidoscopii cu indepartarea polipilor suspecti impreuna cu o parte din tesutul invecinat.

In majoritatea cazurilor insa, este necesara efectuarea unei interventii chirurgicale laborioase, in care este indepartata o portiune intreaga a colonului sau rectului. Daca tumora are si determinari secundare (metastaze), sunt necesare anumite interventii chirurgicale suplimentare (efectuate destul de rar).

Este necesara examinarea la microscop a tesutului anatomopatologic excizat chirurgical, pentru a stabilii tipul tumorii precum si stadiul acesteia. Stadializarea tumorii este utila, pentru ca poate stabilii extensia tumorii si ajuta medicul sa decida asupra tratamentului potrivit pentru fiecare caz in parte.

Tratamentul initial

Tratamentul initial este decis impreuna cu medicul oncolog, in functie de stadiul evolutiv al tumorii.
Tratamentul chirurgical, este folosit in scopul indepartarii tumorii. In cazul in care pacientul este diagnosticat intr-un stadiu precoce (cand tumora este limitata strict la nivelul intestinului), poate fi necesara o procedura terapeutica simpla, precum polipectomia realizata in timpul efectuarii unei colonoscopii sau sigmoidoscopii.

In cazul tumorilor mari, care nu se pot exciza prin metoda amintita mai sus, sunt necesare interventii chirurgicale laborioase, precum rezectia intestinala cu sau fara excizia ganglionilor limfatici adiacenti.

Cele 2 capete intestinale ramase libere sunt apoi suturate pentru a restabilii functionalitatea acestuia. In unele cazuri, cand este excizata o portiune mai mare a intestinului, nu este posibila restabilirea tranzitului intestinal normal si este necesara realizarea unei colostomii.

Colostomia, este o procedura realizata in scop paliativ, in care se realizeaza o incizie la nivelul abdomenului la care se sutureaza capatul liber al intestinului, materiile fecale fiind eliminate la exterior si colectate intr-un recipient din plastic special.

Colostomia poate fi temporara (pana la vindecarea intestinului), sau permanenta (atunci cand este rezecata o parte mare a colonului, sau rectul in totalitate). Colostomia permanenta este necesara totusi la un numar mic de pacienti cu neoplasm colorectal.

Radioterapia, foloseste raze X, in scopul distrugerii celulelor maligne si este tratamentul standard in unele tipuri de cancer rectal. Radioterapia este deseori combinata cu chimioterapia si tratamentul chirurgical.

Comparativ cu tratamentul chirurgical singular, radioterapia poate fi folosita inaintea acesteia in cazul cancerului rectal, pentru reducerea mortalitatii si evitarea aparitiei recidivelor.

Chimioterapia, foloseste diferite medicamente (citostatice), in scopul distrugerii celulelor canceroase. Aceste medicamente pot fi administrate oral sau parenteral (intravenos) si este folosita in toate tipurile si stadiile cancerului colorectal.

Tratamentul neoplasmului colorectal (radioterapia si chimioterapia) au efecte secundare care sunt deseori greu de suportat, de aceea este importanta instruirea pacientului in acest scop (exista diferite metode care ajuta pacientul sa suporte mai usor terapia si care pot fi efectuate si la domiciliu).

Controlul emotional

Diagnosticul de cancer este o veste pe care majoritatea pacientilor o primesc destul de greu. Acestia pot experimenta o paleta larga de sentimente, printre care, negarea, furia sau durerea psihica intensa.

Un numar mic de pacienti primesc surprinzator de bine vestea diagnosticului, totusi acesta nefiind modul normal de a reactiona. Sprijinul familiei este foarte important in controlul emotional al persoanelor diagnosticate cu cancer. Totusi, unii pacienti prefera sa petreaca mai mult timp singuri, pe tot parcursul tratamentului.

In cazul in care pacientul simte ca boala ii afecteazacapacitatea de a lua anumite decizii (in special legate de tratament), este necesar ajutorul medical de specialitate, precum consilierea psihologica.

Terapia de grup, este utila deoarece pacientul poate vorbii cu alte persoane diagnosticate cu aceeasi boala, lucru care il face sa accepte mai usor boala.

Tratamentul de intretinere

Dupa tratamentul initial, sunt obligatorii controalele medicale regulate (la un anumit interval de timp recomandat de medicul curant). Reevaluarile sunt efectuate de medicul de familie, medicul generalist, oncolog, radioterapeut sau chirurg, in functie de particularitatile fiecarui caz in parte. De asemenea pot fi necesare unele investigatii, precum:

- examenul clinic general este necesar la fiecare reevaluare (mai multe ori in primii 5 ani de la diagnostic). Frecventa reevaluarilor este stabilita de medic pentru fiecare caz in parte, in functie de particularitatile acestuia

- colonoscopia, pentru reevaluarea lumenului intestinal, identifica recidivele tumorii la acest nivel

- determinarea antigenului carcinoembrionar, precum si alte teste sanghine, pot evalua eficienta tratamentului si aparitia recidivelor

- CT-ul si RMN-ul identifica cu precizie metastazele tumorale.

Tratamentul in cazul agravarii bolii

Cancerul colorectal poate recidiva, in special daca diagnosticul initial a fost tardiv (stadiu avansat). Cancerul recidivant nu poate fi vindecat, este mai greu de tratat, dar poate prelungii viata (tratament paliativ).

De retinut!

Persoanele diagnosticate cu cancer colorectal au un risc crescut de recidiva a tumorii, de aceea sunt extrem de importante controalele medicale regulate pentru un diagnostic cat mai precoce.

Studiile medicale sunt utile in scopul gasirii unor metode terapeutice noi, eficiente, bazate pe ultimele informatii stiintifice. Pacientii care indeplinesc anumite criterii, pot sa ia parte in astfel de studii clinice.

Tratamentul ambulator (la domiciliu)

Exista diferite metode de tratament ambulator care pot diminua efectele secundare cancerului colorectal sau a tratamentului acestuia.

Orice tratament ambulator trebuie avizat de medic. O viata sanatoasa cu o dieta echilibrata, odihna suficienta si exercitiu fizic regulat pot controla aceste manifestari neplacute.

Tratamentul ambulator pentru greata si varsaturi (efecte secundare ale chimioterapiei) include tratarea precoce a semnelor de deshidratare, precum gura uscata, saliva lipicioasa, scaderea cantitatii de urina (oligurie) sau urina concentrata inchisa la culoare.

Tratamentul ambulator pentru diaree, include pastrarea unei diete adecvate, cu pauza alimentara odata cu aparitia simptomelor pana la atenuarea lor. Administrarea medicamentelor antidiareice se realizeaza doar la recomandarea medicului curant.

Tratamentul ambulator pentru constipatie, necesita de asemenea o dieta corespunzatoare (alimente cu continut mare in fibre), exercitiu fizic regulat si hidratare corespunzatoare. De asemenea folosirea laxativelor se face doar la recomandarea medicului.

Tratamentul ambulator al fatigabilitatii (oboselii cronice) include odihna corespunzatoare in special pe parcursul efectuarii chimioterapiei si radioterapiei. Fatigabilitatea se accentueaza de obicei la terminarea tratamentului, aceasta perioada necesitand odihna si somn suficient.

Tratamentul ambulator al problemelor de somn (in special insomnia) recomanda stabilirea unui orar regulat de odihna si somn, cu evitarea pe cat posibil a somnului pe parcursul zilei.

Tratamentul ambulator al durerii, poate fi realizat prin aplicarea locala a pungilor cu gheata, aromoterapie, metode de relaxare sau control psihic. Nu toate formele de cancer si nu toate tratamentele cauzeaza durere. Folosirea medicatiei antialgice este recomandata de medicul curant.

Pentru reducerea disconfortului bucal (durerea si uscaciunea gurii), se pot folosi urmatoarele metode:
- consumul sucurilor sau ceaiurilor reci
- consumul unor alimente moi, usor de inghitit, precum, gelatina, inghetata sau alimentele de consistenta cremoasa
- folosirea unui pai in consumul bauturilor consumate
- clatirea zilnica a cavitatii bucale (uneori de 2-3 ori pe zi) cu apa calduta, sarata (amestec din 5 grame de sare cu 0.2 litri de apa)

Suportul emotional

Diagnosticul de cancer este o veste care are deseori un impact negativ asupra psihicului oricarui pacient.

Exista diferite metode capabile sa diminueze stresul legat de diagnostic si tratamentul afectiunii. Medicul poate recomanda terapia de grup, invatarea unor tehnici de relaxare (Yoga) sau de vizualizare, in scopul unui control emotional adecvat.

Diagnosticul de cancer, precum si implicatiile tratamentului, pot schimba atitudinea pacientului fata de sine precum si fata de familie si prieteni.

In cazul in care pacientul simte ca nu-si poate controla sentimentele negative sau ca are nevoie de intelegerea unei persoane specializate, nu trebuie sa ezite sa ceara ajutor medical specializat.

De retinut!

Chimioterapia si radioterapia pot fi folosite impreuna in tratamentul unor forme de cancer colorectal. Radioterapia sau chimioterapia poate fi administrata inainte si dupa efectuarii inerventiei chirurgicale de extirpare tumorala, in scopul distrugerii ariilor tumorale microscopice precum si in scopul scaderii riscului de aparitie al recidivelor.

Studiile medicale au demonstrat ca pacientii operati de cancer colorectal si care au fost apoi supusi chimioterapiei cu fluorouracil (5-FU) si Leucovorin, au avut o rata mare a supravietuirii si o rata mica a recidivelor.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical este indispensabil in majoritatea cazurilor de neoplasm colorectal. Tipul interventiei, depinde de localizarea si dimensiunea tumorii.

Tratamentul chirurgical are de asemenea reactii advese relativ serioase, dar acestea pot fi controlate prin masuri ambulatorii corespunzatoare.

Optiuni terapeutice

Excizia locala a tumorii se realizeaza in stadiile precoce de cancer colorectal, atunci cand tumora poate fi indepartata in timpul unei sigmoidoscopii sau colonoscopii.

Chirurgul extirpa tumora (in acest caz, polipul) si tesutul invecinat acestuia (limita de siguranta). Aceasta manevra nu necesita incizia chirurgicala a abdomenului, in unele cazuri fiind suficienta polipectomia (piesa excizata este intotdeauna examinata din punct de vedere anatomopatologic).

Rezectia intestinala este o procedura mai laborioasa care implica excluderea segmentului intestinal afectat de tumora. Dupa extirparea tumorii, capetele libere intestinale se sutureaza la loc pentru a restabilii functionalitatea acestuia. Exista 2 metode de a realiza acest procedeu chirurgical si anume:

- rezectia intestinala simpla, care necesita realizarea unei incizii mari abdominale in scopul excizarii tumorii, este metoda de electie in tratamentul chirurgical al neoplasmului rectal;

- terapia biologica/targetata;

- chirurgia laparoscopica, necesita un numar de 3-6 incizii mici la nivelul abdomenului, prin care sunt introduse in cavitatea abdominala o serie de instrumente necesare excizarii tumorii (camera video cu sursa luminoasa, dioxid de carbon necesar expansionarii cavitatii abdominale, precum si instrumentarul chirurgical necesar interventiei).

Metoda laparoscopica este recomandata in cazul pacientilor cu cancer al colonului si necesita o recuperare postoperatorie relativ scurta.

De retinut!

Polipectomia sau excizia locala, este folosita in stadiile incipiente ale cancerului colorectal, rezectia intestinala fiind utilizata in extirparea tumorilor de dimensiuni mari.

In unele cazuri, in urma rezectiilor intestinale nu se poate restabilii integritatea morfofunctionala a intestinului, fiind astfel necesara o colostomie (procedura prin care se realizeaza evacuarea materiilor fecale printr-o incizie abdominala intr-un recipient din plastic special).

Cancerul colorectal poate recidiva postoperator, mai ales in cazul in care diagnosticul a fost relativ tardiv.

Radioterapia si chimioterapia sunt frecvent asociate tratamentului chirurgical al cancerului colorectal, acestea distrug celulele maligne neextirpate (arii microscopice maligne) si scad de asemenea recurenta neoplasmului colorectal.

Studiile medicale sunt folosite in scopul stabilirii unor noi tratamente eficiente, bazate pe ultimele informatii medicale. Pacientii cu neoplasm colorectal care indeplinesc criteriile necesare, pot participa in diferite studii medicale.

Profilaxie

Efectuarea anumitor teste de screening pot prevenii aparitia cancerului colorectal. Aceste teste vizeaza diagnosticarea si tratarea anumitor afectiuni care pot duce la aparitia neoplasmului colorectal si sunt recomandate sa fie efectuate regulat dupa varsta de 40 de ani in randul persoanelor cu risc crescut pentru afectiune si dupa varsta de 50 de ani in randul celorlalte persoane.

In acord cu asociatiile internationale de oncologie, screeningul ar putea salva mii de vietii daca ar fi efectuat la majoritatea persoanelor de peste 50 de ani.

Screeningul persoanelor fara risc crescut pentru aparitia cancerului colorectal, se realizeaza dupa urmatorul ghid international:

- test de sangerare oculta - anual
sau
- sigmoidoscopie - o data la 5 ani
sau
- tranzit baritat - o data la 5 ani
sau
- colonoscopie - o data la 10 ani

Persoanele care au un risc crescut de aparitie a cancerului colorectal, necesita inceperea screeningului inaintea varstei de 50 de ani.

Colonoscopia virtuala este o alta metoda care poate fi folosita in screeningul persoanelor fara risc crescut in aparitia cancerului colorectal.

Aceasta permite vizualizarea lumenului intestinal (prin folosisea razelor X). In screeningul pesoanelor care au insa un risc crescut de aparitie a neoplasmului colorectal este recomandata mai degraba colonoscopia, pentru ca aceasta permite excizia polipilor intestinali (frecvent intalniti in randul persoanelor predispuse la aparitia tumorii).

Colonoscopia virtuala este de asemenea o metoda mult mai costisitoare.

Adoptarea unui anumit stil de viata, cu respectarea urmatoarelor indicatii, pot preveni aparitia cancerului colorectal:

- pastrarea unei greutati normale, deoarece studiile medicale au dovedit ca neoplasmul colorectal apare mai frecvent in randul persoanelor supraponderale (obeze), in special persoanele cu exces de tesut adipos le nivelul abdomenului (obezitate de tip androgin);

- alimentatia sanatoasa. Consumul unei varietati cat mai mari de alimente, in special fructe si legume. O alimentatie bogata in legume, fructe, carne de pui, peste si cereale, poate preveni aparitia cancerului colorectal. Trebuie excluse din alimentatie grasimile de origine animala. Suplimentele alimentare cu acid folic si calciu, au o valoare pozitiva in preventia neoplasmului colorectal;

- reducerea cantitatii de alcool consumate, deoarece s-a dovedit ca persoanele care consuma mai mult de 2 pahare de bautura pe zi au un risc crescut de a dezvolta cancer colorectal;

- renuntarea la fumat, pentru ca fumatorii cronici au un risc crescut pentru cancerul colorectal;

- activitatea fizica. Persoanele care sunt active fizic sunt mai putin predispuse la aparitia afectiuni decat persoanele sedentare.


Citeste si despre:

Tot ce trebuie sa stii despre cancerul colorectal Dr. Mihai Andrei, medic primar gastroenterolog ne raspunde la cateva intrebari despre cancerul colorectal Boala inflamatorie intestinala si cancerul colorectal Cancerul colorectal recurent si metastatic Cancerul - mit si adevar Beneficiile si perspectivele chirurgiei robotice Cancerul pulmonar Cancerul de colon - informatii generale Tratamentul cancerului de colon - combaterea efectelor secundare Schimbari in stilul de viata dupa tratamentul cancerului de colon Cancerul de col uterin – posibilitati de diagnostic
Cere sfatul medicului ×