Preeclampsia in sarcina - o complicatie ce poate fi fatala

Publicat: 27 August 2018 | Actualizat: 27 August 2018
Consultant: Dr. Cora Balaban-Popa
Medic neonatolog

Generalitati


Preeclampsia poate fi definita ca fiind o asociere dintre valorile crescute ale tensiunii arteriale si prezenta proteinelor in exces in urina, dupa saptamana a 20-a de sarcina, la o femeie care anterior sarcinii avea o valoare normala a tensiunii arteriale.

Chiar si o crestere usoara a valorilor tensiunii arteriale peste limita normala poate fi un semn al preeclampsiei. Alte analize ale sangelui pot ajuta la confirmarea diagnosticului de preeclampsie. Este posibila aparitia trombocitopeniei (valori scazute ale trombocitelor) sau a problemelor renale sau hepatice.

Preeclampsia apare, in general, dupa a 20-a saptamana de sarcina, desi in unele cazuri poate sa apara mai devreme sau chiar dupa nastere. Eclampsia reprezinta o progresie severa a preeclampsiei. Eclampsia include hipertensiune arteriala ce duce la aparitia convulsiilor in timpul sarcinii.

Netratata, boala poate produce complicatii majore atat pentru mama, cat si pentru fat, putand cauza chiar deces. Aproximativ 5% din femeile insarcinate sufera de preeclampsie. Singurul tratament este nasterea.

Cauze

Medicii nu pot identifica inca o cauza exacta pentru aparitia preeclampsiei, dar sunt explorate cateva cauze potentiale raspunzatoare de aparitia acestei boli. Acestea includ factorii genetici, afectarea vaselor de sange, dieta deficitara, fluxul de sange insuficient ce ajunge la fat si tulburarile autoimune.

Alti factori de risc sunt reprezentati de sarcina multipla, gravida peste 35 ani sau adolescenta timpurie, boli autoimune, paciente primipare (aflate la prima sarcina), paciente obeze, paciente ce au in istoricul medical tensiune arteriala crescuta, diabet sau afectare renala, istoric familial cu preeclampsie.

Nimic nu poate preveni cu siguranta aceasta afectiune. Ingrijirea prenatala poate ajuta la diagnosticul precoce al preeclampsiei si evitarea complicatiilor. Avand un diagnostic stabilit din timp, se poate oferi o monitorizare adecvata a gravidei pana la data nasterii.

Semne si simptome

Manifestarile preeclampsiei pot fi variate, pornind de la simptome usoare pana la severe. Cel mai frecvent, apare brusc, dupa saptamana 20 de sarcina, fiind caracterizata prin:

- Hipertensiune arteriala (valori ale tensiunii arteriale peste 140/90mm Hg);
- Proteine in exces in urina (proteinurie);
- Enzime hepatice anormale;
- Trombocitopenie;
- Cefalee severa persistenta;
- Tulburari de vedere;
- Edem al mainilor si fetei;
- Crestere brusca in greutate;
- Durere in abdomenul superior.

In acest moment, medicul trebuie anuntat de urgenta pentru analize amanuntite. Medicul poate face un test fetal non-stres pentru a monitoriza fatul.

Un test non-stres este un examen simplu, care masoara modul in care ritmul cardiac fetal se schimba odata cu mutarea fatului. Pot fi facute si ecografii pentru a verifica nivelul lichidului amniotic si starea de sanatate a fatului.

Tratament

Unicul tratament al preeclampsiei este nasterea. Momentul nasterii depinde de multi factori, inclusiv de varsta gestationala a fatului, indiferent daca a inceput sau nu travaliul si cat de grava este boala.

Expulzia fatului va duce la rezolvarea bolii si oprirea progresiei acesteia. In timpul sarcinii, medicul va monitoriza si gestiona starea pacientei si a fatului pentru a se asigura sanatatea acestora. Pentru sarcinile de 37 de saptamani sau mai mult, medicul poate provoca sarcina, in acest moment fatul fiind dezvoltat suficient si nu mai este considerat prematur.

In unele cazuri s-a constatat ca riscul de preeclampsie poate fi scazut daca gravida ia doze mici de aspirina. Acest lucru poate fi valabil, din cauza raportului riscuri/beneficii, in general pentru femeile care au suferit de preeclampsie la o sarcina anterioara si a fost necesar sa nasca din acest motiv inainte de 34 de saptamani.

Daca sarcina este sub 37 de saptamani, medicul poate recomanda repausul la pat pentru a reduce valorile tensiunii arteriale, oferindu-i copilului timp pentru maturizare. Trebuie facute periodic teste non-stres, profil biofizic si ecografii, pentru monitorizarea starii de bine a copilului si masurarea cantitatii de lichid amniotic.

In unele cazuri, medicul poate administra medicamente antihipertensive, corticoizi (pentru dezvoltarea mai rapida a plamanilor copilului) si anticonvulsivante.

Medicul va incerca amanarea nasterii pentru a se astepta maturizarea fatului, dar in cazuri severe, cand nu se mai poate amana, medicul va induce nasterea sau va face operatie cezariana. Dupa nastere, tensiunea arteriala a mamei va reveni la valorile normale.

Semne ale preeclampsiei severe includ: modificari ale ritmului cardiac fetal ce indica stres, durere abdominala, convulsii, afectarea functiei renale, pleurezie.

Medicul trebuie anuntat de urgenta daca se observa semne sau simptome anormale in timpul sarcinii, principala preocupare a gravidei fiind atat propria sanatate, cat si a copilului.

Complicatii

Preeclampsia este o afectiune extrem de grava si poate fi fatala atat pentru mama, cat si pentru fat, daca este lasata netratata. De asemenea, preeclampsia este una dintre principalele motive ce duc la nastere prematura, iar complicatiile fetale ulterioare pot include probleme de invatare, epilepsie, probleme de vedere si auz.

Daca varsta gestationala este prea mica, copilul va avea nevoie de mai mult timp pentru maturizare, acest lucru crescand riscul dezvoltarii complicatiilor.

Complicatiile pot include: convulsii; probleme de coagulare cauzate de trombocitele scazute, accident vascular cerebral si sangerare la nivelul uterin si vaginal; placenta abruptio, deplasarea placentei din peretele uterin; insuficienta renala; afectare hepatica; edem pulmonar.

Cu cat preeclampsia apare mai devreme in sarcina, cu atat nasterea implica mai multe riscuri de complicatii pentru copil.

Concluzii

In timpul sarcinii, este important ca gravida sa aiba grija atat de ea, cat si de fat. Aceasta trebuie sa observe din timp anumite semne si simptome ce o pot trimite la medic pentru mai multe investigatii de specialitate.

O alimentatie sanatoasa, administrarea de vitamine prenatale cu acid folic si efectuarea unor controale regulate de ingrijire prenatala sunt recomandate tuturor femeilor insarcinate.

Insa, chiar si cu ingrijire adecvata, pot aparea uneori conditii inevitabile precum preeclampsia, aceasta afectiune fiind periculoasa.

In timpul vizitelor la medic trebuie discutat despre lucrurile care trebuie facute pentru a reduce riscul de preeclampsie si despre semnele care avertizeaza asupra preeclampsiei.

Astfel, putem trage concluzia ca singura varianta ramane supravegherea medicala prenatala a gravidei, deoarece, depistata intr-o faza precoce, preeclampsia poate fi tinuta sub control. Monitorizarea preeclampsiei este in acest moment cea mai buna sansa pentru ca mama si fatul sa fie sanatosi.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Centrul Medical Panduri
Tel: 0219901
Bucuresti, Clinica Panduri: Str. Ioan Athanasiu Nr.34 Clinica Arcul De Triumf:...
Donna Medical Center
Tel: 0212523232
Bucuresti, Str. Traian Nr. 234, Et.1, Sect. 2, Bucuresti (intre Calea Mosilor Si...

Medici

Medic primar obstetrică-ginecologie Dr. Laura Leonte
Obstetrica-Ginecologie - Donna Medical Center
Bucuresti, 0212523232

Servicii si oferte medicale

Email
Clinici
recomandate
Medici
recomandati
Servicii
specializate

Citeste si despre:

Anxietatea asociata COVID-19 poate produce insomnii. Iata cum te poti odihni mai bine in aceasta perioada

Cele mai bune activitati zilnice care ne pot imbunatati sanatatea mintala in timpul pandemiei

Cum este influentata starea de spirit de pandemia de coronavirus

Tulburarea bipolara poate sa afecteze relatiile?

Anemia feripriva- simptome, cauze si remedii naturale

Produs NOU cu Vitamina D3 si Calciu: Detrix Complex de la Herbagetica

Cum si de ce trebuie sa porti masca de protectie?

Reda natural mobilitatea si flexibilitatea articulatiilor

Sfaturi utile pentru a scapa de dermatita seboreica infantila

Sanatatea mentala si pandemia