Vitamina C
Vitamina C sau acidul ascorbic este una dintre cele mai cunoscute vitamine. Denumirea ei provine de la proprietatea de a vindeca scorbutul, boala ce a decimat populatia de-a lungul istoriei.
Este hidrosolubila, oxidabila, nu este rezistenta la caldura si la razele ultraviolete. Organismul uman nu este capabil sa o sintetizeze, de aceea stocul trebuie reinnoit permanent.
Doza zilnica recomandata: 60–100 mg.
Copiii au nevoie de 35–60 mg/zi, adolescentii si adultii, de 60–100 mg, viitoarele mame, de 130 mg, iar cele care alapteaza, de 170 mg. Fumatorii trebuie sa consume zilnic 120 mg.
Omul de stiinta american dr. Linus Pauling, detinator al unui Premiu Nobel – decedat la 93 de ani – a avansat cifre mai mult decat indraznete: minimum 1500–4000 mg/zi. El insusi a folosit aceasta cantitate zilnic.
Surse
Cele mai indicate surse de vitamina C sunt legumele si fructele proaspete, mai ales citricele (portocale, lamai, ananas, grapefruit), bacele rosii precum fragutele, zmeura, coacazele, kiwi, legume ca: broccoli, cartofii, ardeii, tomatele, varza, patrunjelul.
Roluri si caracteristici
— este implicat in producerea colagenului care, datorita acidului ascorbic, are o mare importanta in cicatrizarea tesuturilor distruse, prevenind aparitia ridurilor;
— joaca un rol important in formarea osaturii si dentinei;
— intervine in metabolizarea anumitor amino-acizi, a acidului folic si a glucozei;
— participa la producerea glucocorticosteroizilor si a anumitor neurotransmitatori;
— contribuie la formarea anticorpilor si interferonilor; are actiune antiinfectioasa, scade durata racelilor si lupta impotriva agresiunii bacteriene;
— neutralizeaza radicalii liberi datorita rolului antioxidant;
— protejeaza contra posibilei aparitii a cancerului, franand formarea nitrosaminelor – agenti cancerigeni care se constituie in timpul asimilarii aminoacizilor – in stomac;
— are actiune laxativa;
— revigoreaza vasele sangvine, prevenind astfel tulburarile cardiovasculare si determinand reducerea crizelor de emfizem la fumatori; unii medici prescriu pacientilor cantitati mari de vitamina C – pana la 1000 mg/zi – pentru scaderea nivelului colesterolului;
— faciliteaza absorbtia fierului;
— are o actiune antihistaminica eficace in tratarea alergiilor si benefica pentru victimele astmului;
— contribuie la inlaturarea starii de anxietate, oboseala, stres.
-
Interpretare simptome
semnificatia simptomelor si afectiunile probabile
Afla acum