Aprecierea cresterii in greutate a sugarului
Raspunsurile online ale specialistilor nostri, nu constituie un diagnostic exact al problemelor de sanatate pe care le-ati prezentat !
Boli grave se pot manifesta prin semne care va par minore, iar un diagnostic corect nu poate fi pus decat in urma unei consultatii detaliate a copilului dvs. in clinicile de specialitate.
Am o fetita de 2 luni si jumatate. La nastere avea 3,550 g. Ii dau doar lapte praf acum si nu mananca mai mult de 60 ml la o masa la aproximativ 3 ore. Acum are doar 4,600 g, nuu pare slabuta. Care e greutatea normala la varsta asta? E vreo formula de calcul?
O formula simpla pentru aprecierea cresterii in greutate a sugarului este in functie de greutatea avuta la nastere si in functie de varsta sugarului.
Se considera ca un sugar sanatos creste in primele 4 luni cu aproximativ 750g/luna, in urmatoarele 4 luni cu 500 g/luna si in ultimele 4 luni ale primului an cu 250 g/luna.
Astfel un sugar cu o greutate la nastere de 3550 ar trebui sa aiba la varsta de 3 luni, aproximativ 5800 g.
Insa aceste valori nu sunt foarte stricte; exista diferite tabele si formule de apreciere a cresterii in greutate, care tin cont de diferiti parametrii (sex, talie etc.)
La aceasta varsta, majoritatea sugarilor consuma 5-6 mese de lapte pe zi, consumand la fiecare masa 100-120 ml lapte. Insa aceasta cantitate variaza in functie de apetitul sugarului.
La sugarii alimentati artificial, cu formule de lapte, se prepara si se ofera sugarului la fiecare masa, cantitatea de lapte recomandata de catre producator (respectand dilutia recomandata) dar nu se va forta sugarul sa o consume in totalitate, daca acesta refuza.
De asemenea se tine seama si de necesarul zilnic de lichide, care la aceasta varsta este in medie 150ml/kg, adica in acest caz aproximativ 700 ml de lichide pe zi.
Diferenta dintre necesarol de lichide si cantitatea de lapte consumata, poate fi asigurata cu ceai sau apa.
In cazul fetitei dumneavoastra, medicul pediatru/de familie in cursul controlului periodic va aprecia daca prezinta sau nu o tulburare de crestere si dezvoltare.
In privinta cantitatii de lapte consumata la o masa, intervalul scurt dintre mese si numarul mare al meselor, poate fi o explicatie.
Alina Pop-Began
- Medic rezident -Anestezie si Terapie Intensiva-
-
Interpretare simptome
semnificatia simptomelor si afectiunile probabile
Afla acum