Mersul de-a busilea, o necesitate?
Mersul de-a busilea este prima metoda a bebelusului tau de a se deplasa eficient singur. In prima faza va invata sa se balanseze pe maini si genunchi.
Apoi, va incepe sa se miste inainte si inapoi impingand cu genunchii. In acelasi timp, isi va intari muschii care il vor ajuta sa mearga mai tarziu.
Cand se dezvolta mersul in patru labute
Majoritatea bebelusilor invata sa mearga de-a busilea intre 6 si 10 luni. In aceasta perioada, este posibil ca bebelusul tau sa opteze pentru alta metoda de deplasare cum ar fi tarsaitul pe fund (incearca sa se miste ajutandu-se de fund, folosind o mana in spate si un picior in fata care sa il impinga inainte), taratul pe burta sau rostogolirea prin camera.
Unii copii trec peste acest stadiu de tranzitie si se ridica, stau in picioare si merg din prima.
Evolutia mersului de-a busilea
Cel mai probabil, bebelusul tau va incepe sa se miste singur dupa va putea sa stea in fund fara sa fie sustinut (in jur de 6-7 luni). Dupa acest moment, isi poate ridica si capul sa se uite in jur si bratele si muschii spatelui sunt indeajuns de puternici ca sa nu cada cand se ridica in maini si genunchi.
Bebelusul tau va invata incet-incet sa se miste cu incredere, evoluand de la a sta in fund la a merge de-a busilea (intr-o perioada de cateva luni) si in curand isi va da seama ca poate sa se miste inainte si inapoi cand membrele sale sunt drepte si trunchiul sau este paralel cu podeaua.
Intre 9 si 10 luni isi va da seama ca daca impinge cu genunchii este tot ce are nevoie ca sa inceapa sa se miste. In timp, cand incepe sa se priceapa, va trece de la tarat la stat in picioare. Pana la un an va fi un adevarat profesionist.
Ce urmeaza?
Dupa ce bebelusul tau invata sa mearga foarte bine de-a busilea, singurul lucru care mai sta intre el si o mobilitate completa este sa invete sa mearga. Pana atunci, va incerca in mod constant sa se ridice agatandu-se de tot ce prinde chiar daca e vorba de masa sau de piciorul bunicii. De indata ce incepe sa se balanseze bine pe picioare, va fi gata sa stea singur in picioare si sa mearga sprijinindu-se de mobila. Apoi, va dura foarte putin pana va merge, va alerga si va sari.
Rolul tau
Cea mai buna cale de a incuraja mersul de-a busilea – ca si in cazul apucatului obiectelor – este de a aseza jucarii si alte obiecte care ii plac (chiar si pe tine) aproape de bebelus, dar nu indeajuns de aproape ca sa ajunga la ele. Poti folosi de asemenea perne, cutii si paturi ca sa creezi obstacole in calea sa. Asa va prinde incredere, viteza si agilitate. Dar este foarte important sa nu il lasi singur – daca se impotmoleste sau ramane prins sub o perna sau cutie, se va speria cu siguranta si ar putea sa se sufoce.
Un copil care merge in patru labute poate intra in multe incurcaturi. Asigura-te ca este in siguranta in orice moment. Copilul tau va fi atras de scari, dar acestea pot fi periculoase asa ca nu il lasa sa ajunga la ele.
Inca nu trebuie sa investesti in pantofi. Bebelusul tau nu va avea nevoie de incaltaminte regulat pana cand nu invata sa mearga bine.
Cand trebuie sa iti faci griji
Bebelusii isi dezvolta abilitatile prin metode diferite si la momente diferite. Dar, in cazul in care bebelusul tau nu s-a aratat interesat de miscare in nici un fel (fie ca e vorba de tarat, mers de-a busilea sau rostogolit), nu a invatat sa isi miste mainile si picioarele intr-o miscare coordonata sau nu a invatat sa isi foloseasca ambele maini si ambele picioare pana la un an, du-l la medic imediat. Nu uita ca bebelusii nascuti prematur se dezvolta mai greu (cu cateva luni mai tarziu decat copiii nascuti la termen).
Alina Sica
Redactor Copilul.ro
-
Interpretare simptome
semnificatia simptomelor si afectiunile probabile
Afla acum