Otita medie hemoragica
Raspunsurile online ale specialistilor nostri, nu constituie un diagnostic exact al problemelor de sanatate pe care le-ati prezentat !
Boli grave se pot manifesta prin semne care va par minore, iar un diagnostic corect nu poate fi pus decat in urma unei consultatii detaliate a copilului dvs. in clinicile de specialitate.
Am un baietel de 4 ani si 6 luni care in urma cu o luna a fost diagnosticat cu "otita medie hemoragica". Dupa tratament, medicul orl ne-a informat ca are polipii inflamati si de aceea a facut otita. Tratamentul pentru polipi a fost relativ simplu ( paracetamol, picaturi in nasuc, biseptol, calciu) dar dupa terminarea lui tot in acelasi stadiu suntem. Intrebarea mea este: cum de un copil care nu face febra deloc( nici macar la otita nu am facut), nu sforaie noaptea, nu are nasucul infundat, nu respira greu, nu avem secretii in nas, nu doarme cu gurita deschisa sa aiba totusi polipii inflamati? Va informez ca dimineata ii miroase putin gurita urat, dar am banuit ca acest lucru se intampla de la cele 2 carii pe care le avem.
Datorita particularitatilor anatomice ale structurilor otorinolaringiene in cazul copiilor, o infectie care afecteaza una dintre structuri se poate propaga cu mare usurinta si la celelalte.
Pe de alta parte, la copil exista un tesut limfoid bogat care se inflameaza cu usurinta; in sfera ORL tesutul limfoid este reprezentat de cele doua amigdale palatine si amigdala faringiana a lui Luschka, care este o masa de tesut limfatic care captuseste in mod normal peretele posterior al regiunii superioare a faringelui (in spatele nasului). Aceasta formatiune regreseaza dupa pubertate.
Astfel, inflamatia mucoasei nazale si a faringelui (rinofaringita) din cursul unei viroze sau a unei infectii bacteriene, se insoteste frecvent de inflamatia structurilor limfoide ale gatului: amigdalele palatine si amigdala faringiana a lui Luska de unde prin trompa lui Eustachio (care este un canal care face comunicarea dintre faringe si urechea interna) se poate propaga si la ureche.
Aceasta amigdala faringiana, sediul unor inflamatii frecvente, se poate hipertrofia (creste in dimensiuni) ca urmare a infectiei cronice sau recidivante si atunci spunem ca exista vegetatii adenoide (impropriu se spune ca are polipi).
Hipertrofia amigdalei de obicei stanjeneste respiratia si drenarea secretiilor nazale, ceea ce duce la simptomele cunoscute: obstructie nazala (nas infundat), rinoree (secretii nazale), respiratie predominant orala, sforait nocturn, voce nazonata etc.
Febra este semnul inflamatiei si al infectiei, dar aparitia acesteia depinde de sistemul imunitar al copilului; un copil cu un sistem imunitar mai deficitar (de exemplu copiii distrofici sau cu varsta foarte mica) poate fi afebril chiar si in prezenta unor infectii grave.
In aceasta situatie, poate fi vorba si despre o confuzie legata de folosirea improprie a cuvantului "polipi": toti copiii au amigdala lui Luschka, dar nu la toti este atat de hipertrofiata astfel incat sa determine manifestari clinice.
Alina Pop-Began
- Medic rezident -Anestezie si Terapie Intensiva-
-
Interpretare simptome
semnificatia simptomelor si afectiunile probabile
Afla acum